Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Toni Morrison şi valorificarea pozitivă a trecutului

Odată cu dezvoltarea tot mai accentuată, în ultimii ani, a studiilor multiculturale, cu ramura sa de studii postcoloniale, problema sclaviei (abolită extrem de tîrziu, în America, spre mijlocul secolului al XIX-lea, efectele ei fiind vizibile însă pînă tîrziu în secolul al XX-lea, culminînd cu celebrele manifestări Ku Klux Klan, care şi-au făcut simţită prezenţa, deşi fără amploare, chiar în anii ’90) şi a modului în care aceasta a ajuns să fie reprezentată în literatură face subiectul a numeroase studii. Pentru sute de ani, negrul s-a situat în Alteritate, o alteritate pe care cei ce s-au dovedit mai puternici nu au dorit să o cunoască, ci să o supună. Apropierea de „Celălalt” capătă, astăzi, configuraţii diferite, abordările cele mai frecvente arătînd cît de puţin se cunoaşte din mentalitatea celor provenind din spaţii considerate multă vreme doar ca exotice (Edward Said, Gayatri Spivak, Homi K. Bhabha sînt printre cele mai cunoscute voci care atrag atenţia asupra necesităţii de a ieşi dintr-o perspectivă europocentristă şi de a ne apropia de alte spaţii culturale cu deschidere). Citeşte tot articolul

“Cartea şoaptelor” – o cronică a învinşilor istoriei

Deşi a mai scris şi proză, şi poezie, abia odată cu romanul Cartea şoaptelor – relevant pentru ilustrarea modului în care recursul la amintiri, şi mai cu seamă, la amintirile în care familia şi membri ai comunităţii sînt implicaţi, este unul structurant – Varujan Vosganian a reuşit să se impună cu adevărat şi ca scriitor. În Cartea şoaptelor, Vosganian intenţionează să se înfăţişeze pe sine nu printr-o introspecţie amănunţită, ci prin plasarea sa foarte bine precizată în rîndul unei anume comunităţi – cea armenească. Citeşte tot articolul

Studiourile Pixar sau reinventarea domeniului animaţiei

Pixar, un mic studio de animaţie, parte din Lucasfilm începând din 1979 şi înfiinţat de un grup de graficieni a căror viziune era cu mult înaintea timpului lor, s-a străduit multă vreme să-şi impună noua viziune asupra graficii computerizate. Nici în 1986, când a fost achiziţionat de Steve Jobs, perspectivele nu erau prea promiţătoare, căci direcţia pe care Jobs voia să pună accent, cea de dezvoltare de hardware, nu reprezenta cu adevărat menirea Pixar. A fost nevoie de încă douăzeci de ani, când firma a devenit în sfârşit parte din Disney, pentru ca domeniul animaţiei să asimileze ideile inovatoare aduse de Pixar. Despre toate aceste lucruri vorbește David A. Price în Magia Pixar. Povestea succesului unei companii. Citeşte tot articolul

Jocurile Foamei, partea a treia: Revolta

Să dai ultima pagină a unei cărți care ți-a plăcut e greu. E și mai greu să dai ultima pagină a unei serii pe care ai devorat-o pur și simplu. Pe undeva, aproape că îi înțeleg pe fanii furioși care-l alergau pe George R. R. Martin, poate-poate se plictisește să se ascundă de ei și le termină odată A Dance With Dragons. Dacă ar fi trebuit să mă opresc după volumul doi din Jocurile Foamei, cred că și eu m-aș fi isterizat nițel. Așa, am rămas doar cu o nostalgie. Cărți bune sunt peste tot. Cărți bune și addictive, mai puțin. Dacă o carte nu-ți bâzâie și corzile interioare, degeaba o laudă intelectu' tău superior de mamifer evoluat, că n-o să te apuce tremuratul după ce dai ultima pagină. Zic și eu. Citeşte tot articolul

Inocentul, de Ian McEwan, sau când istoria se repetă

Pentru mine istoria s-a repetat de cum am început cartea: cu nici două zile înainte fusesem la Europa, filmul lui Lars von Trier, proiectat în cafeneaua Institute The în cadrul Serilor filmului danez (eveniment organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti). Povestea din Europa este, pe scurt, aşa: într-o Germanie zdrobită de război, prin 1945-1946, aterizează tânărul american Leopold, care urmează să lucreze pentru compania de căi ferate Zentropa. Tot ce i se întâmplă lui Leopold derulează intriga personajului aruncat într-un context ale cărui implicaţii multe şi ascunse nu le poate înţelege, prin urmare ajunge să fie folosit de cei din jur şi sfârşeşte în postura incocentului care nu nici mai ştie exact cu ce a greşit. Citeşte tot articolul

Un secol de Dracula. Long live the undead

"(…) every known superstition in the world is gathered into the horseshoe of the Carpathians, as if it were the centre of some sort of imaginative whirlpool; if so my stay may be very interesting." (Dracula, capitolul 1) Vampirii, cu mult înainte ca febra dinților proeminenți să înceapă să sucească minți fragede de adolescente, aveau o singură ambiție: să se multe la Londra. Carevasăzică, nici în secolul XIX nu se trăia prea bine pe plaiuri mioritice, de până și Dracula își făcea planuri să-și ia o casă la tanti Elisabeta în curte și să-și tragă o nevastă gingașă și neprihănită, cum numai în Anglia Victoriană puteai găsi. Citeşte tot articolul

De la carte la film (sau invers): Jocurile Foamei

De Jocurile Foamei m-am apucat, ca niciodată, nu de dragul autoarei. Sau a poveştii. Sau a science fiction-ului. Ci de dragul filmului, care mi-a plăcut (moderat), deşi nu mă aşteptam. A fost un experiment*: pentru prima dată am citit o carte după ce am văzut filmul, încălcând o regulă pe care nu mi-am impus-o dintr-o fiţă intelectuală, ci pentru că am fost, de fiecare dată, sigură că n-o să am răbdare să duc cartea la bun sfârşit dacă îi ştiu finalul. Citeşte tot articolul

Tatiana Tolstaia: Zâtul, un basm negru

Despre Zâtul Tatianei Tolstaia vă spuneam în Ruşii care nu trebuie rataţi că e apăsătoare şi întunecată. Altfel, de mult nu am mai citit ceva atât de sclipitor şi tranşant. Zâtul este alegoria apocaliptică a unui sistem totalitar şi arta pe care pune gheara. Soarta cărţii într-un astfel de regim? Mai degrabă otravă, decât salvare. Pentru că, pe de o parte, în mâinile unor proşti lacomi arta se transformă în capital şi le suceşte şi mai periculos viziunile limitate. Pe de altă parte, se ajunge la tirania artei: în numele ei se fac crime, considerate necesare însănătoşiri. Am tot spus artă, este de fapt vorba de cărţi. Citeşte tot articolul

Prea multele corecții ale lui Jonathan Franzen

Există, printre cărţile bune şi cărţile proaste, care nu-ţi dau în general dureri de cap, vinovăţii şi alte probleme de cititor cu conştiinţa curată, un grup de cărţi care, de la prima la ultima pagină, ajung să te enerveze groaznic. Nici nu poţi spune despre ele că-s proaste, dar nici nu poţi să nu le termini. Corecţiile intră exact în categoria asta. Să vă explic. Citeşte tot articolul

Istoria, poveste a femeilor. Purificare.

„Cheia pentru înțelegerea istoriei femeilor constă în acceptarea –oricât de dureroasă ar fi- a faptului că este una și aceeași cu istoria majorității rasei umane.” Gerda Lerner

PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare.

Citeşte tot articolul

În culisele Hamas

Cu toate clişeele de rigoare, trăim într-o „epocă a terorismului” – terorismul ca fenomen real, dar mai degrabă ca subiect omniprezent în media, în dezbateri, ca pretext pentru anumite decizii politice şi militare (de câte ori nu am auzit drept scuză pentru diverse atacuri asupra unor ţări „războiul împotriva terorismului”?). Avem nevoie să ştim mai multe despre ce se ascunde în spatele sintagmei deja împietrite de „epocă a terorismului”, aşa că nu e de mirare că au început să tot apară cărţi senzaţionaliste, ce promit să dezvăluie „adevărul”, să scoată la iveală mecanismele secrete ale unor organizaţii teroriste. Citeşte tot articolul

Gustul sâmburilor de măr

Deşi am mai zis că nu sunt pentru cititul-evadare, trebuie să-mi recunosc plăcerea vinovată: Gustul sâmburilor de măr a fost ca o insulă verde, răcoroasă şi parfumată unde m-am refugiat înainte ca iarna cea mizerabilă să apuce să dispară cu totul din oraş. Când mugurii de-abia încep să crape şi pământul încă pare sterp şi imposibil, şi simţi că nu mai ai răbdare şi că te-ai săturat să te strecori printre betoane şi fier şi bălţi murdare, nimic nu merge mai bine la suflet decât o poveste care se petrece pe alei cu tei, în livezi cu meri, în case răcoroase cu miros de piatră şi de trandafiri căţărători, în grădini de zarzavat, printre coacăzi şi hortensii.

Citeşte tot articolul


Cristina Ispas: Rezervaţia

Era o seară cam tristă, după prea multe întâlniri, prea mulţi oameni, prea multe explicaţii, neînţelegeri, confirmări, ieşiri. În loc să mai ies încă o dată, să stau pe scaun şi să construiesc punţi dând uşor din cap, m-am băgat în pat de la 8, hotărâtă să mă uit mai degrabă pe pereţi. Relaxare mai bună nici că am găsit, mai ales de când pereţii sunt calcio vecchio. Citeşte tot articolul