Părerea mea

Pledoaria mea pentru poezie pleacă şi de la forma cărţii

Chiar dacă o să spuneţi că exagerez, eu vă voi spune că am totuşi dreptate. Şi vă provoc la întrebarea: de ce nu se mai publică poezie mult şi în format mic? Cărţi mici cu poeţi din toată lumea, aşa cum se întâmpla pe vremuri cu Cele mai frumoase poezii, colecţia editurii Tineretului -  vremuri cu amintiri cam triste altfel. Citeşte tot articolul

Douămiiunșpele meu literar (Cristina)

Există mereu teama că nu citești destul. E ca o gheară ce mai apare subversiv când stai liniștit la un vin cu prietenii, când bați magazinele într-un acces de shopingăreală, când stai acasă și nu faci nimic sau când, oriunde ai fi și orice ai face, te gândești - băi, ce bine era să citesc acum o carte. Citeşte tot articolul

Bookaholic trage linie: 2011 în cărți – Ioana

Că așa e la sfârșitul anului, începi să tragi concluzii. Și te gândești că anul viitor o să faci asta și asta. Ca-n școală, când începeam un caiet nou și-mi juram că o să scriu frumos și îngrijit. Mă ținea o pagină - dar nimic nu se compară cu acea primă pagină a unui caiet nou, nu? Citeşte tot articolul

Lista mea pentru Moşul

Dragă Moşule, ai să vezi că nici nu cer prea mult. Doar că, deşi mi-am tot luat cărţi anul ăsta, deşi nu le-am citit pe toate, îmi doresc altele noi. Şi aş mai vrea câteva lucruşoare, deloc imposibile. Cărţile mai întâi: Citeşte tot articolul

Scrisoare către Moș Crăciunul literar

Dragă Moș Crăciun, Iniţial vroiam să îţi cer doar nişte cărţi. Mă ştii, mai citesc din când în când şi mai nou sunt ceva titluri faine care mi-au atras atenţia. Dar ajungem şi acolo. Aş avea mai întâi câteva doleanţe, pe care te rog să le pui în tolbă. De rezolvat adică. Ești singurul care ar mai putea! Citeşte tot articolul

Revoluția mea mică

Pe mine revoluția m-a prins la Craiova, așa cum m-au prins, de altfel, și primii 18 ani de viață, cu mici pauze de munte, de mare. De unele știau ai mei, de altele mai puțin. Ca-n adolescență. Bunici la țară n-am avut, erau toți concentrați pe o distanță de nici doi kilometri. Un univers mic deci, în care revoluția s-a consumat repede, intens și în siguranță, cam ca făcutul de murături al lui mamaie. Citeşte tot articolul

Înapoi la Jules Verne sau cum (nu) se scrie o istorie a SF-ului

Primul volum de Jules Verne pe care l-am citit vreodată a fost Steaua Sudului, iar povestea cu struțul care înghițit diamantul mi s-a părut și atunci, pe la vreo 10 sau 12 ani, trasă de păr. Dar nu m-am lăsat. Am început Călătorie spre centrul Pământului, însă am terminat-o la fel de dezamăgită. E greu să privești o astfel de carte ca pe altceva decât ca pe o poveste pentru copii mici atunci când la ora de greografie înveți ce e de fapt sub picioarele tale (în niciun caz dinozauri!). Ceva nu se potrivea. Profesorii mă trimiteau, mereu și mereu, la călătoriile fantastice ale genialului scriitor francez - dar apoi îmi dădeau nota zece doar dacă le înșiram: scoarță, manta, nucleu. Citeşte tot articolul

Ce tot mănânc de Crăciun: aventura tradiţiei în familie

De Crăciun merg acasă: câteodată cu cadouri pregătite, câteodată luate pe fugă de undeva, nu mare lucru, că de fiecare se aud aceleaşi proteste: "ce-mi aduci mie, eu am!". Şi, într-adevăr, au. De cum intri miroase a de toate, vezi muşama nouă, serveţele noi cu La Mulţi Ani, odată au fost şi cu Paşte Fericit!, pe mamaie cu pulover sau basma nouă (nu mai stă în bluza de trening la care şi-a cusut nasturi că nu îi plac fermoarele), pe ai mei îmbrăcaţi ca şi cum ar trece drumul la vecinul, dar nu-l trec, pun masa. Citeşte tot articolul

Un artist al promiscuităţii sovietice – Episodul I – Compromisul

Stau sub un tei, la o masă verde de plastic. În faţă-mi – halba pântecoasă mă așteaptă. E greu să jonglezi cu halba și ţigara în timp ce citești. Totul pare nefiresc, mai ales atunci când nu ţii neapărat să te întrerupi din lectură sau să te uiţi în jur. Și de ce-ai face-o? Pentru bodegarul înveterat, murmurul anodin al vocilor are un plăcut efect anestezic. Sunt La Muzeu, La Scriitori, sau, ca să înţeleagă toată lumea – la bufetul Muzeului Literaturii Române. Citeşte tot articolul

Gustări literare – sau ce ronțăim când citim

La mine în familie întotdeauna s-a împărțit, seara, o ciocolată. De câte ori venea acasă de la serviciu, tata era întâmpinat de aceeași întrebare, dacă ne-a luat și nouă ceva bun - până când, într-o zi, s-a plictisit s-o tot audă. După asta, de câte ori ajungea acasă purta sub braț un ziar, o pâine și o ciocolată, pe care, evident, trebuia s-o păstrăm până după masă.  Citeşte tot articolul

De capă, de spadă și de topor

Am fost un copil ciudat. Nu voiam să citesc Huckleberry Finn și Tom Sawyer. Nu voiam să citesc Jules Verne. Nu voiam să citesc Winnetou. Citeam numai science fiction și voiam să mă fac astronaut. De Regina Margot m-am apucat numai ca să scap de gura lu' maică-mea, care se tot chinuia să îmi explice că sunt unele cărți pe care dacă nu le citești atunci când trebuie, n-o să le mai citești. A avut dreptate. Nici până azi n-am citit Winnetou. Dar, măcar pentru ceva vreme, n-am mai citit nici science fiction. Am citit numai romane de capă și spadă :) Doar vorba aia – Regele a murit. Trăiască regele! Și lecturile echilibrate :) Citeşte tot articolul

Nicolae Manolescu i-a înmânat Martei Petreu premiul Cartea Anului

De fiecare dată când Nicolae Manolescu revine în ochiul public în calitatea sa de critic literar, ceva valuri par a se produce. Să însemne oare acest amănunt ceva? Și daca da, ce?

După ce, în weekend, criticul și presedintele USR a prezentat la Ateneu lista sa de poeți români, seară care s-a soldat cu diverse opinii divergente (ca cea a lui Răzvan Țupa, publicată aici) sau convergente (cum ar fi cea a lui Liviu Ioan Stoiciu publicată aici), cu privire la autorii invitați de acesta, aseară am asistat la decernarea Premiului Cartea Anului. Premiul în cauză este dat de 19 ani de România Literară, împreună cu Fundația Anonimvl, cea din urmă oferind câștigătorului 10.000 de lei. Citeşte tot articolul