Am vrut să știu, din curiozitate, ce scriitori s-au născut în martie și, la o simplă căutare pe net, am găsit destui. Am ales însă doar patru, după preferințele mele. Culmea, toți sunt americani!:)
Scriitori
Scriitoare cu copii. Patru poveşti – Ștefania Mihalache, Simona Popescu, Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu
Nu zice nimeni că e uşor să scrii, nici să ai tot timpul din lume. Nici să naşti nu e tocmai floare la ureche, aşa zic femeile care au făcut-o. Cum e atunci să vrei să scrii când timpul tău curge către altcineva, iar corpul ţi-e epuizat? Ce se întîmplă cînd nu mai dormi, cînd nu mai mănînci, cînd ce e în jurul tău pare brusc din cu totul altă lume? Citeşte tot articolul
Bianca Burţa Cernat: Aş vrea să fim mai multe
Bianca Burţa Cerant a adus la lumină cărţile şi vieţile unor scriitoare din interbelic despre care mulţi dintre noi habar nu aveam. A sfidat prejudecăţile multor profesori de la Litere care i-au considerat tema de cercetare minoră şi a scris o carte care vorbeşte, în sfîrşit, de cele, şi nu doar de cei, care au scris în interbelic. Şi despre un interbelic care arată un pic altfel decît ăla după care lăcrimează nostalgicii. Citeşte tot articolul
Veronica Niculescu: “Eu cred în individ şi în individual – şi nu doar în privinţa literaturii”.
M-am gândit că cel mai potrivit mărțișor pe care l-aș putea oferi cititoarelor în acest început de primăvară ar fi un text cu și despre femei. Așa încât am provocat-o la o discuție pe scriitoarea și traducătoarea Veronica Niculescu, autoarea unor volume de proză precum “Adeb”, “Orchestra portocalie”, “Basmul Prinţesei Repede-Repede” (împreună cu poetul Emil Brumaru), “Roşu, roşu, catifea”, dar și a unor traduceri din Vladimir Nabokov (“Ochiul”, “Disperare”, “Originalul Laurei” etc.) și din Samuel Beckett (proza scurtă și romanele "Murphy", "Watt" şi "Vis cu femei frumoase şi nu prea"). Aceasta ne-a vorbit deschis despre ce înseamnă pentru ea categoriile literare, despre personaje feminine și scriitoare preferate, dar și despre pasageri fantomatici și poienițe însorite :). Citeşte tot articolul
Montaigne, filozoful prieten
Ce ştim despre Michel de Montaigne? Am impresia că mai nimic şi convingerea că e mare păcat. Azi se împlinesc 480 de ani de cînd s-a născut şi cred că e o ocazie nimerită să aruncăm un ochi măcar peste biografia lui, dacă nu direct peste eseuri. De ce am face asta? Pentru că a fost un filozof mult mai prietenos cu defectele omului decît mulţi alţii, pentru că a avut o mare preţuire pentru fratele nostru, porcul, pentru că a adus şi corpul în discuţiile filozofice şi da, pentru că adora să doarmă. Atît de mult încît la el la castel, lîngă Bordeaux, punea să se tragă clopotele la miezul nopţii doar ca să aibă plăcerea să se culcuşească la loc. Citeşte tot articolul
Poezie şi dulceaţă, la „Joia linguriţelor”, cu Nora Iuga și Andra Rotaru
La Humanitas Kretzulescu s-a lansat un nou concept de organizare a întâlnirilor de poezie: îndulcite cu dulceaţă, care e servită alături de apă rece, ca pe vremuri. La ediţia de joi, 21 februarie, în timp ce savuram nişte dulceaţă de mure, am ascultat două poete din generaţii diferite, Nora Iuga şi Andra Rotaru, citind din poezia lor care se întâlneşte pe o linie comună dată de îmbinarea dintre tensiunea sobrietăţii şi autoironia sincerităţii. Un eveniment la care s-a citit, s-a povestit, s-au depănat amintiri, s-a glumit şi s-a vorbit sincer şi care nu a fost dominat de o atmosferă înţepenită, dimpotrivă, empatia cu publicul a fost vizibilă; şi, mai mult de atât, m-a bucurat faptul că în public s-au aflat şi doi traducători precum Sorin Mărculescu şi Constantin Abăluţă, care s-au implicat şi ei în discuţie. Citeşte tot articolul
Jane Austen: o femeie atrăgătoare sau o urâțenie cu nasul lung?
În timp ce scriam articolul despre fanii lui Jane Austen, încercam să-mi fac cât de cât o imagine cu scriitoarea britanică, fizic vorbind. Și nu prea mi-a ieșit, cum nu mi-a ieșit nici în alte dăți când legam ceva din Emma Woodhouse cea “inteligentă, frumoasă și bogată” cu ceva din Elizabeth Bennet cea “plină de viață, jucăușă”; ceva din chipurile actrițelor care au interpretat personajele ei feminine (Gwyneth Paltrow, Keira Knightley etc.) cu ceva din portretele cu Jane Austen din care doar două însă au fost autentificate, și anume cele realizate de sora ei Cassandra. Citeşte tot articolul
Drumul egal al fiecărei zile, de Gabriela Adameşteanu
Mi-ar fi plăcut să fi fost regizoare şi să pot ecraniza cartea Gabrielei Adameşteanu. Tot timpul, cât am citit-o, mi-au trecut prin faţa ochilor imagini, scene întregi, lungi şi lente, din filmul Drumul egal al fiecărei zile. Citeşte tot articolul
Să întrebăm mulţimea – Înțelepciunea mulțimilor de James Surowiecki
În ciuda tendinţei de a judeca grupurile mari de oameni ca acţionând iraţional şi poate chiar prostesc, cartea lui James Surowiecki, editorialist la The New Yorker, arată că, de fapt, în multe condiţii, grupul este mai inteligent decât cea mai deşteaptă persoană din cadrul său. Teza cărţii sale este să încercăm să nu mai căutăm „expertul”, soluţie care se dovedeşte destul de costisitoare şi, în unele cazuri, chiar fatală, ci să întrebăm mulţimea. Citeşte tot articolul
Să-l cunoaştem pe Woody Allen
Critic de film şi autor de cărţi dedicate unor regizori celebri precum Ingmar Bergman şi Lars von Trier, Stig Björkman a avut ocazia să petreacă două luni cu Woody Allen, în 1992, apoi o altă perioadă în 1993, la cinematograful de la Centrul de Film din Manhattan, în casa lui Woody sau chiar în rulota de filmare, timp în care a trecut cu el, în cea mai mare parte cronologic, prin toată cariera lui până în 2002. Spiritual şi deschis, degajat, dar şi extrem de serios când vine vorba despre stilul său de lucru, Woody Allen a împărtăşit experienţa sa atât ca actor,cât şi ca scenarist şi regizor – o postură privilegiată în Cetatea Filmului –, dialogul cu Stig Björkman oferind o imagine cât mai cuprinzătoare a carierei sale deosebite. Citeşte tot articolul
Când filosofia coboară în stradă
Vă mai aduceţi aminte de lecţiile de filosofie, când ni se părea că nu vom putea aplica niciodată acele concepte atât de abstracte, sau pur şi simplu de expresii uzuale de genul „nu mai filosofa atâta” sau „lasă filosofia, că nu te ajută în viaţă”? Ce-ar fi dacă toată teoria aceea care ni se părea anacronică sau cel puţin inaplicabilă în planul existenţei noastre concrete ar căpăta o formă adaptată vieţii noastre de zi cu zi? Este ceea ce încearcă să demonstreze Jules Evans, fondatorul celui mai mare club de filosofie din Marea Britanie, London Philosophy Club, şi directorul Well-Being Project din cadrul Centre for the History of Emotions, Queen Mary, University of London. Cartea sa, Filosofie pentru viaţă şi alte situaţii periculoase (apărută la Editura Publica, în 2012), îşi propune să preia idei ale filosofilor din diferite şcoli şi să le aplice în situaţii-criză sau chiar într-un context mai general, al vieţii de zi cu zi. Evans ne ajută să ne reamintim ceea ce gânditorii greci promovau, anume „filosofia ca mod de viaţă”. Citeşte tot articolul
Cu toată dragostea, pentru Jane Austen
Nu am fost niciodată fan vreo formație, vreun artist sau scriitor. Nu am putut să-mi focalizez entuziasmul și venerația asupra unei personalități, deși îmi plac multe. I-am invidiat, în schimb, pe toții aceia care știu despre preferații lor mai multe, poate, decât știu despre ei înșiși. Așa cum sunt așa zișii “Janeites” – după cum sunt numiți fanii scriitoarei Jane Austen, printr-un termen inventat în 1894 de către George Saintsbury în prefața la o nouă ediție a cărții “Pride and Prejudice”.
O fiestă în bârlog, cu Juan Pablo Villalobos
Când abia dacă ai chef să ieși și dacă ți se promite un loc fain și când vacanța de iarnă înseamnă, pe lângă vizite și mese, bârlogeală, Fiesta în bârlog pare un titlu predestinat. Mi-am luat-o cu premeditare pe 24 decembrie, convinsă că voi vedea mai multe filme dintre perne și că cel mai probabil nu voi citi ceva lung. Romanul cât o povestioară (96 pag) a fost consumat într-o seară de ianuarie, după ce, culmea, terminasem ceva lung - Cuvânt către crocodili, de Antunes. Citeşte tot articolul
Crima de a avea amintiri. Cinghiz Aitmatov, „O zi mai lungă decât veacul”
Conducându-l pe ultimul drum pe cel mai bun prieten al său, Edighei – un bătrân muncitor la o haltă din Sarî-Ozeki, un loc uitat de lume din stepele Asiei –, copleşit de nostalgie, se pierde pe drumurile amintirilor, reînviind, de fapt, o întreagă lume, cea a comunismului care s-a străduit, prin toate mijloacele, să şteargă sentimentul individualităţii, dar şi o lume în care miturile, prietenia şi dragostea încă însufleţesc o comunitate ce se încăpăţânează să nu pună preţ pe memorie. În O zi mai lungă decât veacul, scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov, vorbeşte atât despre drama individuală, cât şi despre cea colectivă, într-o societate în care cel mai mult contează obedienţa faţă de „centru” şi faţă de nişte valori care nu mai sunt compatibile cu sensibilitatea şi cu trăirile individuale. Citeşte tot articolul
“Am vrut să arăt viața unei generații în contextul ei istoric complicat, cu toate realitățile, fie bune sau rele” – Interviu cu Parinoush Saniee
Citind Cel care mă așteaptă, m-am întrebat mereu cum este autoarea care a scris-o. Cum trăiește Parinoush Saniee în Iran? Cum a reușit să publice o asemenea carte? Cum a reușit să construiască o poveste atât de complexă, pe atâtea planuri, ce reflectă perfect o epocă din perspectiva femeii care, după câte bine știm, n-are o soartă prea fericită în Iran? Așa că i-am luat un interviu în care am întrebat-o foarte multe lucruri despre femei, Iran, drepturi, despre politică, societate, dar mai ales despre literatură. For the English version of the interview, please click here. Citeşte tot articolul
