Este clar că, de la un punct încolo, prea multe cluburi de lectură şi cenacluri literare ne aglomerează agenda, în aşa fel încât ajungi la un moment dat să nu mai ştii la care să mergi şi pe cine să mai auzi citind, cu atât mai mult cu cât par mai multe evenimente literare organizate decât sunt scriitori pe piaţă. Citeşte tot articolul
Zilele astea a fost mare agitaţie; oamenii s-au dezmorţit, şi-au adus aminte că au o voce şi că au chestii de zis. În Piaţa Universităţii am început, în sfârşit, să respirăm (chiar dacă, ocazional, mai inhalam şi gaz lacrimogen). Şi, în acelaşi timp, zilele astea a devenit şi mai clar că nu există la noi un front dens şi reprezentativ al celor care consumă, dar care şi produc „texte” (nu ştiu cum să fac să evit termenul „intelectuali”, că deja e peiorativ); că nu există suficienţi scriitori şi scriitoare care să vorbească nu doar pe bloguri şi pe platforme web despre problemele despre care discutam în Piaţă – implicare politică, tradiţia protestului, societatea patriarhală etc. – ci şi în cărţile lor. Citeşte tot articolul
În urmă cu o săptămână făceam o incursiune în poezia care de-a lungul timpului a fost pusă pe muzică. De altfel, poezia şi muzica au fost iniţial două arte ce mergeau mână în mână, inseparabil una de cealaltă. Ori epocile au curs ciclic şi, invariabil, istoria a ajuns să se repete, ori poezia pusă pe muzică a devenit actualmente un experiment artistic, la care din când în când se apelează pentru sublinierea unor idei şi/ sau sentimente. Spun asta pentru că aseară am fost la lectura "mizele poeziei", susţinută de poetul Răzvan Ţupa la librăria Bastilia, primul dintr-o serie pe care instituţia ante-menționată doreşte să o continue şi cu alţi poeţi, și care a adus muzica și poezia sub același acoperiș. Citeşte tot articolul
Frederic Beigbeder este un autor ale cărui cărţi sunt foarte la modă în Franţa şi chiar şi la noi a devenit un nume popular, de când Chris Simion i-a montat în teatru romanul Dragostea durează trei ani. În urmă cu jumătate de an acesta revenea în Bucureşti ca să asiste la spectacolul aniversar antementionat, care în august ajungea la a 500-a reprezentaţie. Citeşte tot articolul
Nora Iuga este ori Poetul nemuritor, ori un gen de curious-case-of-Benjamin-Button al literaturii noastre. De fiecare dată când o revăd este un om mai tânăr și mai plin de viață. Probabil dacă nu ar fi împlinit recent venerabila vârstă de 81 de ani, am fi întâlnit-o pe străzile din centrul Bucureștiului, protestând cot la cot cu cei tineri.
Am avut șansa să îi iau un interviu între două lansări. Prima a marcat ieșirea oficială pe piață a Conversației cu Nora Iuga, despre care am povestit săptămâna trecută, iar cea de-a doua va veni în februarie, când scriitoarea octogenară va scoate de sub tiparul Editurii Cartea Românească un nou volum de poezii ("Petrecere la MontRouge"), un ciclu-experiment, precum însăși l-a numit, în care versurile ar fi rostite inconștient în timpul somnului de o doamnă și înregistrate de un tânăr secretar... Citeşte tot articolul
Nu am fi nici primii, nici ultimii care încearcă să dea de cap unei formule care să reinventeze literatura. Noroc că nu asta vrem să facem. De-a lungul timpului arta a devenit o chestiune de gust, deci subiectivă, tocmai din lipsa unor formule general valabile şi acceptate. Drept urmare, nu puţini au fost cei care au scris cărţi despre asta şi, nu de foarte mult timp, inclusiv mediul online se dedica să îi înveţe pe cei mai novice dintre scriitorii începători cum ar trebui să îşi formuleze frazele. Probabil aici aveam de a face cu efectul unei cauze, aceea că de ceva vreme literatura pare să abunde în texte - frumos spus - de pus sub semnul întrebării. Citeşte tot articolul
Sunt 123 de ani de când poetul Mihai Eminescu a trecut în nefiinţă şi, deşi a trăit doar 39 de ani, viaţa lui postumă a ajuns să fie mult mai celebrată decât cea antumă. De cel puţin un secol încoace, în fiecare an, de 15 ianuarie, poetul, care de-a lungul timpului a oscilat în mintea românilor de la clasic la romantic, de la poetul neamului până la "Luceafărul poeziei româneşti", este adus în prim plan.
Ştii cum e atunci când o carte care ţi-a plăcut să transformă în scenariu de film... Cel mai adesea ajungi să fii dezamăgit de rezultatul cinematografic şi aşa a apărut şi "cartea bate filmul". Nu am văzut sau citit prea des, însă, ca cineva să facă o analogie similară cu poezia pusă pe muzică și să ajungă la concluzia că un "poem ar fi mai bun ca melodia". Asta poate pentru că există un altfel de amor între cele două arte.
Nu o mai văzusem pe Nora Iuga de aproape jumătate de an. Ultima dată discutam chestii politice la o terasă bucureşteană. Nora îi dădea un aer boem pe care mi-ar fi plăcut să îl trăiesc în vremea interbelică. Totul până săptămâna trecută când poeta și-a aniversat cei 81 de ani, ocazie de a ne revedea... şi cum altfel mai bine decât la o lansare de carte? Citeşte tot articolul
Dacă aţi urmărit "Gossip Girl" sau alte seriale care descriu elita new yorkeză şi/sau americană în extenso şi aţi rămas cu o senzaţie de plăcere cumva vinovată, ceva similar veţi încerca şi citind O educaţie costisitoare de Nick McDonnel, roman apărut în colecţia Strada Ficţiunii de la Editura Allfa.
Astăzi se împlinesc 104 ani de la naşterea lui Simone de Beauvoir. Am citit de curând Memoriile unei fete cuminţi, apărute la Humanitas în traducerea – foarte bună! – a Ioanei Ilie. SB îşi reconstituie primii douăzeci şi unu de ani de viaţă încercând să noteze cât mai exact gândurile din perioada despre care scrie. Detaşarea critică, autoironia, uneori dură, sunt mereu prezente, fin şi subtil, în spatele textului. Citeşte tot articolul
