Multe ne aud urechile de cititori. Multe și nasoale. Uneori vin de unde nu te aștepți, de la prieteni sau rude, alteori sunt remarci binevoitoare de la cunoscuți sau, și mai bine, de la necunoscuți. Oricum ar fi, am făcut o listă cu câteva dintre lucrurile pe care nu-ți place să le auzi ca cititor. Pe lista voastră neagră ce-ar mai fi?

Tu oricum habar n-ai pe ce lume trăiești, că stai doar cu nasul în cărți.

Viața nu e literatură, dragul meu.

Tu unde te crezi, în Alice în Țara Minunilor?

Cum adică stai acasă și citești?

Prefer să văd filmul decât să citesc cartea.

Și nu te plictisești de la atâta citit?

Și nu e nasol cu atâtea cărți când te muți? (ba da :))

Biblioteca asta ocupă atâta loc, aici ai putea pune un televizor mai mare.

Și mie-mi place să citesc, tocmai mi-am luat cinci cărți de self help și două cărți practice. Ah, și una despre conspirații mondiale.

Cu banii pe care-i dai pe cărți ai putea să-ți iei niște haine mai mișto.

Ce mare lucru că ți-am pierdut cartea? Oricum, n-ai citit-o deja?

Asta e, am vărsat cafeaua pe ea, se vede textul.

Și chiar ai înțeles ceva din cartea asta?

Aș vrea să-mi iau niște cărți, ai ceva recomandări? Dar să fie verzi, că am rafturi galbene.

Din citit nu faci bani.

Chiar n-am timp să citesc.

Îți dai seama cât praf se adună pe cărțile astea?

Citeam și eu în liceu.

Am fost la librărie să-mi iau niște bomboane.

Nu se mai scrie literatură ca pe vremea lui Slavici.

Cine-s dubioșii ăștia de la tine din bibliotecă?

Ia uite-o și pă intelectuala asta, citește singură în bar, așa vrea ea să agațe.

Toți scriitorii ăștia sunt bețivi, drogați sau nebuni.

Păunescu a fost un poet foarte bun.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


22 comentarii
  1. Ana

    Sau mai rau ,,cu ce crezi ca te ajuta cartile astea?Daca te pun acum sa imi zici ca carti ai citit anul trecut o sa uiti” sau ,,de ce iti incarci memoria cu carti de care nu ai nevoie? Citeste si tu carti care se vor da la bac”

    Reply ↓
  2. zincabeiu

    “Vai,ce de carti…Le-ai citit pe toate?”
    Cat despre Paunescu, sa lasam istoria literaturii sa-i gaseasca locul,caci au obosit pana si cei care-l injurau.
    Iar noi sa ne vedem cu bine, luni, 15 iunie, acolo unde traiesc si mor poetii…

    Reply ↓
  3. Elena

    Am auzit si eu una tare: “La ce imi foloseste sa citesc ce si-au imaginat altii, nu mai bine citesc ceva din care sa invat, nutritie de exemplu?”

    Reply ↓
  4. Valentina

    Din pacate, multi tinerii au devenit inculti in ziua de azi. Multi oameni nu citesc. De aici si expresiile astea enervante. Trist…

    Reply ↓
  5. v.n

    Fetelor,puneţi mâna pe carte şi nu începeţi cu Cireşarii ci cu:
    Justine
    şi
    Venus înveşmântată în blană

    Reply ↓
  6. Ilinca Petrescu

    “Imi dai si mie inapoi cartea pe care ti-am imprumutat-o acu doi ani? – Vaai, ia-m dat-o lui matusa mea.” …si asta a fost tot. Acum o caut prin librarii

    Reply ↓
  7. rodica

    Singura carte deschisa,de mine ,e aia de telefoane.
    Ia hai ,nu mai citi ca nu te faci popa.

    Reply ↓

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *