Concurs închis. Câștigători: Ana și Alex. Câștigătorii vor primi un mail în care sunt informați cum pot intra în posesia premiilor.

Scriitorul Julian Sanchez alege un anticariat din Barcelona ca punct de plecare al poveştii sale misterioase. Aici negustorul de antichităţi Artur Aiguader este găsit mort în magazinul său. Iar scriitorul şi fiul său vitreg Enrique Alonso vine în oraş ca să preia afacerea şi găseşte o scrisoare-testament, în care tatăl său îl îndrumă către un manuscris latinesc din secolul al XV-lea, niciodată tradus.

Autorul manuscrisului pare a fi Casadevall, unul dintre arhitecţii Catedralei din Barcelona. După primele cercetări, Enrique află că tatăl său funcţiona ca o verigă de legătură între traficanţii de artă antică şi colecţionarii bogaţi. Dar şi că ,,piatra lui Dumnezeu”, un vechi măr al discordiei între civilizaţii, există undeva în Barcelona de azi…

Anticarul se numără printre cele mai noi apariţii din colecţia Strada Ficţiunii a Editurii All. Iar voi puteţi câştiga 2 cărţi dacă răspundeţi la întrebarea “Ce alt titlu din colecţia Strada Ficţiunii aţi vrea să citiţi şi de ce?”.

Noi, echipa Bookaholic, vom selecta cele 2 răspunsuri câştigătoare dintre cele mai interesante şi creative comentarii primite de la voi (aveţi grijă ca adresele de e-mail indicate să fie valide şi corecte, pentru a vă putea contacta). Găsiţi aici toate titlurile din colecţia Strada Ficţiunii. Deadline: Marţi, 25 octombrie, ora 12.00.

Mult succes!

owner Designist.ro, fost redactor Casa Lux; colaborări în presa culturală: Dilema Veche; co-autor al romanului colectiv Rubik


38 comentarii
  1. Petrescu Maria

    Mi-ar place sa citesc BRITANNIA ROAD 22 de Amanda Hodgkinson, deoarece este drama unei familii poloneze destramate de cel De-al Doilea Razboi Mondial. Imi plac povestile de razboi, dramele celor care au supravietuit razboiului.

    Reply
  2. Cezarina

    ,,Prima iubire e întotdeauna şi ultima.- Tahar BEN JELLOUN”- capitolul intai din romanul ,,Ce-as fi eu fara tine?” de Guillaume Musso. As alege sa citesc acest roman, fiindca am fost atrasa de titlul sau. Acesta contine o intrebare pe care probabil ca oricine si-o pune la moment dat in viata, atunci cand iubirea atinge cotele cele mai inalte intr-o relatie. Din prezentarea cartii, am aflat ca aceasta intrebare este indreptata insa catre doua persoane in aceeasi masura de importante, respectiv doua tipuri de relatie, si anume: tatal personajului feminin Gabrielle, care este un politist devotat muncii sale si iubitul ei care este un hot celebru. Interesant este insa modul in care autorul ii face pe acestia doi sa dispara in urma cu 15 ani si sa apara intr-o zi amandoi la aceeasi ora. Romanul combina romantismul cu suspansul, misterul si actiunea, specifice romanelor politiste. Gbarielle se afla acum intr-un moment crucial al vietii sale, realizand ca cei doi sunt prinsi intr-o cursa mortala si ca destinele lor nu pot fi separate. Ea trebuie sa aleaga pe cine sa salveze si pe cine sa piarda, iar alegerea nu este una tocmai usoara. Un roman exceptional pe care nu as ezita sa-l citesc.

    Reply
  3. Lacramioara M.

    Citind titlurile si prezentarile sumare realizate, sunt atrasa de cartea “Portretul unui bărbat imatur”. Tentatia de a o citi cred ca are legatura si cu propria observatie asupra realitatii, conform căreia reprezentantii sexului puternic sunt tare imaturi. Mi-as dori sa descopar printre randuri si opinia unui scriitor, adica a unei persoane cu un anumit grad de observare a realitatii, pe care multi dintre noi nu-l avem.

    Reply
  4. Pingback: Concurs! Câştigă cartea “Anticarul”, de Julian Sanchez « Annie redescoperă "oraşul de la malul mării"

  5. iri

    salut. super ideea concursului! mie mi-ar mai placea ft mult sa citesc magazinul de sinucideri de telue. vreau sa vad de ce a starnit asa de mult valva si cat de mult “indeamna” la sinucidere, asa cum s-a zis odata pe la stiri. a fost doar o carte interpretata foarte prost de o mine necopata sau chiar are ceva “demonic”?

    Reply
  6. Livia Cirnu

    as dori sa citesc ” Ce-as fi eu fara tine?” de Guillaume Musso ,deoarece mi-a “mers” direct la suflet acest scriitor dupa ce am citit Fata de Hartie si Vei fi acolo?. Destinul pot sa zic a facut ca ultima carte mentionata sa fie deschizatoarea de drum dintre mine si o colega de clasa cu care nu as fi crezut ca pot sa am ceva in comun.Acum amandoua avem aceste carti si pot sa zic ca Soarta a dorit ca Guillaume Musso sa fie liantul unei prietenii ce rezista si la peste 500 km departare!!

    Reply
  7. Bivolaru George-Cristian

    MOSTENIREA de Katherine Webb vreau citesc despre America ineputului de secol XX

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *