Împreună cu prietenii de la editura Polirom, avem pentru voi un concurs ce are ca premiu ultima carte semnată Florin Irimia: “Câteva lucruri despre tine”. Pe autor îl știți, am vorbit și noi cu el când a apărut O fereastră întunecată, așa că vă invităm să (re)citiți interviul cu Florin Irimia.
CÂȘTIGĂTORI: Avram Cristina, Popa Lucia Laura, Dana Sovarasteanu
În ultimul său volum, Florin Irimia adoptă convențai discuției dintre un viitor sinucigaș și terapeutul său. “Spectaculos mai ales prin tonul de roman noir, prin atmosfera sumbră şi confesiunile depresive, Câteva lucruri despre tine se anunţă ca un potenţial bestseller mai ales în rândul publicului tânăr. ” – spune prezentarea editurii.
Cât despre subiect, iată despre ce e vorba: “Un bărbat îi spune unui „doctor” povestea sa, care pare desprinsă dintr-un film. Deși își disprețuiește tatăl, pe zi ce trece îi seamănă tot mai mult. Dezastrele se țin lanț în viața lui încă din copilărie, cînd, după divorțul părinților, mama (cu probleme la fel de mari ca și tatăl) îi moare într-un accident de avion. Pe măsură ce se „maturizeaza”, el transformă seducerea femeilor într-o adevărată obsesie, fără să conștientizeze prea bine acest lucru. Ori de cîte ori încearcă să schimbe ceva, viața îl pune cu botul pe labe, toate relațiile sale terminindu-se printr-o tragedie. Moartea pare să-l însoțească la fiecare pas, dar nu-l atinge niciodată. Asta pînă ce într-o zi se hotărăște s-o cheme la el. Nu înainte însă de-a mai face o ultimă confesiunea”.
Cum participi
Lasă-ne un comentariu la acest articol în care să ne scrii care ar fi primele lucruri pe care i le-ai spune unui psiholog dacă te-ai afla față în față cu el. Ai vorbi despre depresie, despre familie, ai face o glumă, ți-ai povesti ultimele cuceriri amoroase?
Avem de dat trei exemplare din Câteva lucruri despre tine de Florin Irimia. Câștigătorii vor fi trași la sorți dintre cei care au scris un comentariu care răspunde cerinței, s-au semnat cu numele real și au folosit o adresă de e-mail validă.
Deadline: 15 august.
Un fragment
“Tatăl meu s-a născut în aceeași zi cu Roman Polanski. Eu m-am născut în aceeași zi cu Sharon Tate.Polanski trăiește, Tate a murit.
Într-un fel și eu am murit. Dar, într-un fel, și Polanski a murit. În 1969, Polanski-cel-bun a murit și s-a născut celălalt Polanski. Amatorul de pubere. Sodomizatorul. „Would you want me to go through your back?”, ar fi întrebat-o el pe Samantha, înainte de-a o penetra pe la spate. Asta chipurile pentru că Samantha nu-și mai amintea când a avut ciclu. Ca să nu apară, vezi Doamne, vreo problemă apoi… Și câte probleme n-au apărut! Dar, într-adevăr, sarcina n-a fost printre ele. Vezi tu, pe vremea aceea bărbaților le păsa, azi pur și simplu ar intra. Ar intra și ar vedea ei după aceea.
Glumesc, doctore, glumesc, poate nu-ți vine să crezi, dar uneori până și eu mai sunt în stare de-o glumă!
E greu să-nțelegi vremurile pe care nu le-ai trăit. Invers proporțional de cum îți e să le judeci. Te uiți la documentare, citești cărți și ai impresia că-ți poți da seama. Dar dacă n-ai fost acolo, degeaba.
Întrebat odată care este regretul său cel mai mare, Polanski a răspuns că acela de a nu se fi aflat pe data de 9 august 1969 în casa din Cielo Drive, Beverly Hills. Nu cel de a se fi aflat pe data de 7 martie 1977 în casa lui Jack Nicholson din Mullholand.
Răspuns corect, domnule Polanski!
Mă-ntreb care-o fi cel mai mare regret al Samanthei Geimer. Acela de a nu fi ajuns o a doua Nastassja Kinski? Acela de a fi dat în vileag tot ce s-a întâmplat în ziua aceea?
Și oare care o fi cel mai mare regret al tatălui meu? Acela de a fi așteptat până la 60 de ani ca să-și ia o soție de 20? Acela de a nu fi putut să-și ia una de 15?
Și care este regretul meu cel mai mare? Cel de-a mă fi născut dintr-un bărbat și o femeie lipsiți de conștiința că au un copil? Cel de a nu fi avut curajul până acum să pun capăt acestei glumițe?
Nu știu unde vreau să-ajung cu asta.
Poate-mi spui tu, doctore.”
M-ar interesa in ce masura mi-a influentat psihicul apartenenta activa si militanta la un cult religios.
Buna ziua!Vreau sa incep mesajul prin a spune ca tema concursului este tare interesanta. Am terminat masterul in Consiliere psihologica si psihosociala si am fost nevoita sa apelez la serviciile unui psiholog, atat pentru a rezolva niste probleme pe care singura nu le-am putut gestiona eficient, cat si pentru supervizare si formare. Cu ajutorul specialistului Adrian Nuta am reusit sa lupt cu problemele emotionale si “sa sparg” cercurile vicioase care-mi afectau viata personala, profesionala si sociala. Dupa ce am vorbit deschis despre ceea ce ma preocupa am reusit, cu ajutorul dansului, sa gasim strategii eficiente de a face fata emotiilor negative. Recomand cu caldura suportul psihologic pentru o viata linistita si lipsita de temeri!
Cred ca l-as intreba ce crede despre mine la prima vedere!Apoi..i-as povesti despre copilaria mea
As incepe prin a-i spune tot ce n-am spus niciodata nimanui, cele mai ascunse secrete, temeri, vise, despre care nu am avut curajul sa vorbesc.
I-as spune toate acele ,,pete negre”din viata mea,care m-au ,,ajutat”pe parcursul vietii sa am dea face cu atacuri de panica si depresie.Adevarul spus unu psiholog,despre tot ceea ce tu poate nu intelegi in legatura cu lumea,te poate salva.
as vrea sa discut fata in fata cu un psiholog cum sa nu imi afecteze familia viata mea de zi cu zi decat in mod placut si cum sa fac eu personal sa trec peste obstacole fara ca ei sa fie afectati
L-as intreba (sau l-as ruga sa ma ajute sa aflu) de ce e diferenta asta atat de mare intre fericirea, culorile si zambetele de la exterior si intunecimea si haosul care se ascund in interiorul meu. Probabil ca as vorbi despre familie si despre incercarile de a-l gasi pe “el”, despre dorinta de a fugi departe si frica de necunoscut. As face haz de necaz cu ochii in lacrimi si as spera ca ma poate ajuta sa ma regasesc (sau macar sa aflu unde m-am pierdut).
Despre cele mai bine pastrate secrete si temeri..pentru ca doar un psiholog m-ar putea intelege si m-ar sustine.
I-as povesti despre copilaria mea. Cred ca copilaria sta la baza a multor trairi emotionale pe care le avem apoi. Unele evenimente din copilarie ne pot influenta poate in mod inconstient pe tot parcursul vietii.
Cred că aş discuta despre temeri şi despre toate gândurile şi şcenariile pe care le creez în capul meu indiferent de situaţie.