E un moment în care se fac liste, bilanțuri și calcule, un moment perfect, aș zice, pentru a vorbi despre preferințe care nu intră musai în cele mai vizibile topuri. Pentru mine, așa ceva înseamnă cîțiva autori și cîteva cărți venite din Nord, mai ales că sezonul e prielnic: cărți și povești din Suedia.
Update: câștigătoare – Cristina Tița
De dragul acestui moment și pentru că mai e foarte puțin din 2014, vă propun să vorbim despre ce nu vorbim, de cele mai multe ori, de-a lungul unui an întreg. De data asta, despre scriitori legați de un spațiu foarte aparte, pe care probabil mai mult ni-l imaginăm, decît îl cunoaștem. Pe scurt, vă invit să ne povestiți, în două fraze, despre autorul vostru suedez preferat. E o invitație la un concurs, de fapt, pentru că cea mai convingătoare pledoarie va primi trei cărți de la Editura Trei și un sfeșnic de cristal suedez, lucrat manual, și oferit de Ambasada Suediei.
Sfeșnicul e un obiect masiv, de artizanat manual, lucrat din cristal Orrefors, un tip de cristal și de tehnică ajunse repere cu tradiție în Suedia. Dacă mă întrebați pe mine, este exact tipul de obiect care și-ar putea găsi locul într-o scenă dramatică dintr-un într-un thriller nordic! Thrillere sînt și ele trei cărți pe care Editura Trei le oferă celei mai convingătoare recomandări de carte suedeză, cărți scrise de trei scriitoare foarte cunoscute, premiate ale genului crime fiction: Pontonul negru de Åsa Larsson, Făuritoarea de îngeri, de Camilla Läckberg și Pe viață, de Liza Marklund.
Preferata mea, care nu m-a dezamăgit niciodată și pe care aș recomanda-o la orice oră oricui ar vrea să citească un noir nordic este Åsa Larsson, o scriitoare crescută în Nordul Suediei, în îndepărtata Kiruna, și care îmbogățește foarte mult clasica schemă de tip whodunnit prin mijloace pur literare. Tot la Editura Trei i-au mai apărut două romane, Noaptea albă și Furtuna solară, pe care le am, le țin și le recomand oricui are chef de un noir din Nord, cu atmosferă intensă, psihologii bogate, ancore sociale și sigur, mult suspans.
Înainte de a vă lăsa vouă spațiul pentru a vorbi despre propriile preferințe, aș mai aprinde niște beculețe deasupra unor nume care, la noi, poate nu se aud la fel de des ca ale acestor autoare de thrillere. Unul este Athena Farrokhzad, o poetă extraordinar de puternică și de subversivă, al cărei volum de debut, Albdinalb (trad. Svetlana Cârstean și Raluca Ciocoiu, Editura Pandora M) e deja un hit absolut în Suedia, iar al doilea e numele unui clasic, dar, la vremea lui, nu mai puțin subversiv: Hjalmar Soderberg. Pe el l-am descoperit în fosta colecțiie Cartea de pe noptieră, unde i-au fost publicate două romane micuțe, Jocul serios și Doctor Glas. M-a frapat, cînd l-am citit, franchețea cu care scria despre sexualitate, erotism și relații, în plin secol XIX, care oricît de chestionat ar fi fost de voci iconoclaste, tot sufocat de pudibonderie și moralism a rămas.
Cum participi
Acum cîteva detalii concrete: vă rog să vă lăsați numele complet și adresa de email, pentru a putea stabili un contact și să postați recomandările pînă pe 31 decembrie. Pachetul cu premiile va fi livrat după 5 ianuarie, data la care vom anunța și cîștigătorul. Cel mai important criteriu pentru alegerea cîștigătorului va fi amprenta personală a recomandării, indiferent de tipul de literatură pe care o scrie preferatul sau preferata voastră. Vă invit, așadar, să ne recomandați scriitorul vostru preferat din Suedia și să facem, în felul ăsta, să circule, printre noi, cititorii, mai multe nume de scriitori și scriitoare despre care, cu siguranță, nu știm foarte multe. Succes și distracție plăcută!
Stieg Larsson! Pentru minunata trilogie Millenium <3
Primii scriitori suedezi de care imi amintesc sunt din perioada scolii, cand am avut pe lista de lecturi obligatorii Cartea de la San Michele de Axel Munthe si pe lista de lecturi pentru vacanta Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlof. Cartea lui Axel Munthe, care este oarecum o carte de memorii, mi-a placut foarte mult pentru ca m-a impresionat generozitatea si daruirea cu care autorul/personajul principal a cautat sa-i ajute mereu pe cei bolnavi sau in nevoie si m-a impresionat si grija lui speciala
fata de animale si prietenia lui cu mari personalitati stiintifice si literare ale vremii.
Eu as pune-o pe un loc fruntas intr-o lista cu carti motivationale, pentru ca Dr. Munthe a
fost un om a carui viata poate fi luata ca exemplu pozitiv pentru oricine. Despre Minunata călătorie a lui Nils Holgersson pot spune ca este o foarte buna carte de aventuri despre un baietel obraznic care este pedepsit si transformat intr-un pitic mic-mic si care printr-un lant de imprejurari ajunge sa se alature unui card de gaste salbatice si zboara cu acestea de-a lungul intregii tari, trecand pritr-o sumedenie de intamplari si intalnind tot felul de personaje. Calatoria lui Nils reprezinta in fapt drumul spre maturizare al
baietelului. Cartea ilustreaza foarte bine si felul in care arata Suedia in epoca in care a trait autoarea.
Dintre autorii mai recenti un loc special il ocupa Jonas Jonasson cu cartea sa Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut. Povestea incepe odata cu a o suta aniversare a lui Allan Karlsson, un batranel aparent ca oricare altul dintr-un azil de batrani, care chiar in ziua aniversarii, in timp ce lumea il astepta sa ia parte la petrecerea de ziua lui, el decide sa fuga pe fereastra incaltat doar cu papucii de interior.
Astfel incepe aventura lui Alan, o aventura nebuna si plina de umor care implica tot felul
de situatii si personaje ciudate, o valiza cu bani, mafia ruseasca, dictatori nebuni, un elefant foarte protector, crime si o politie care se arata mai degraba incompetenta pana si in a gasi un batranel de 100 de ani. Pe masura ce actiunea inainteaza, descoperim ca Alan nu este totusi un oarecare, ca in tinerete a fost prieten cu presedinti de state, ca a participat la fabricarea bombei atomice si intr-un fel sau altul mereu s-a gasit sa fie in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, influentand aproape toate evenimentele majore ale secolului. Este o carte plina de umor, de imaginatie, cu fantastice rasturnari de situatie. Cred ca este cea mai amuzanta carte din toata seria Fiction Connection de la editura Trei.
Si tot dintre autorii mai recenti, publicati la Editura Trei, mi-au placut foarte mult Stieg Larsson (Milennium este o capodopera a genului), Camilla Lackberg, Liza Marklund, Mons Kallentoft si Johan Theorin, ale caror carti le recomand cu caldura tuturor pasionatilor de carti politiste, dar si celor carora le plac povestile pline de suspans, actiune, mister, care te tin cu sufletul la gura si care nu te lasa sa pui jos cartea, pana ce nu afli deznodamantul. Pentru mine, suntlectura ideala de vacanta.
Întâmplarea face ca ultima carte citită să fie „Piticul” scrisă de Pär Lagerkvist, scriitor suedez, laureat al premiului nobel pentru literatură. Trebuie menționat faptul că ororile din al doilea război mondial i-au servit drept etalon în plăsmuirea unor universuri nesondate până atunci.Acest scriitor m-a cucerit prin puterea sa plăsmuitoare de universuri neobișnuite, adesea șocante, dar și prin suflul său epic. Forța cu care mânuiește cuvintele și reacțiile sau trăirile personajelor îl ridică pe scriitor la nivelul de creator, principalul său țel devenind atingerea desăvârșirii.
Constantin Noica mărturisea, într-una din lucrările sale că oamenii empatizează întotdeauna cu întâmplările șocante, tragice, nefericite, lăsându-se copleșiți sau marcați de gravitatea lor. Nu același lucru se întâmplă atunci când vorbim despre fericire, bună dispoziție sau șansă, căci acestea sunt niște atribute pe care ceilalți nu le receptează și nu se identifică prin ele. Am putea spune că tristețea și nefericirea fortifică relațiile dintre oameni, pe când fericirea îi dezbină și îi îndepărtează. Scriitorul suedez urmează tocmai acest principiu. În opera sa abundă situațiile neprevăzute, iar personajele traversează o serie de experiențe copleșitoare.Poate de aceea personajele sale provin de cele mai multe ori dintr-o lume a relegaților, a celor care nu se adaptează la pretențiile actuale ale societății. În operele sale nu întâlnim nimic „dulce”. Șocantul, durerosul ocupă locul suavului, agreabilului, obișnuitului. Scriitorul nu se teme de posibilitatea că, prin peisajele și experiențele dezolante pe care le plăsmuiește, riscă să-i îndepărteze pe cititori, ci din contră, atracția sa pentru insolit, pentru incitant se revarsă în aproape toate operele sale. Scriitorul imaginează călătorii în iad, sinucideri absurde sau conturează destinul unui înger revoltat, care părăsește în sfârșit pereții bisericii pe care o slujise necontenit. Devenind liber, el reușește astfel să domine pentru prima oară lumea, înspăimântând oamenii, reamintindu-le inexorabila lor soartă : „Vei muri”.
Revenind la cartea sa de referință, „Piticul” rămâne un reper, un strigăt de revoltă, care nu poate fi anihilat, zdruncinat sau îndepărtat, căci, prin precizia cu care își construiește personajele și situațiile, Pär Lagerkvist rămâne un scriitor misterios, incitant, deosebit. Atrage tocmai această utilizare excesivă a monologului și a descrierii, care îl pune pe cititor în fața unor situații neobișnuite, cu care nu se mai confruntase până atunci și în fața cărora orice voință de a opune rezistență piere.
Recomand cu caldură acest scriitor tuturor cititorilor nonconformiști, mereu dornici să descopere lumi mai putin cutreierate, și să-si completeze biblioteca cu cărți memorabile, exemplare ! Lectură plăcută !
Torgny Lindgren
Dincolo de motive biografice (el fost profesor de liceu, eu actualmente profesor de liceu; născut în ziua cea mai literară cu putință, Bloomsday; în fine, membru al Academiei Suedeze. Și dacă nici Academia Suedeză nu mai contează…), Lindgren se exprimă prin felul în care de fapt rescrie marile mituri, marile povești, le suedizează tocmai pentru a le face universale, de la Abel și Cain („Miere de bondari”) la „Batsheeba”. Și marile povești sînt mereu cele biblice, fantastică punere în abis imaginată de „Biblia lui Doré”, unde lumea nu mai este acea provincie nordică, ci o imagine universală, creată de cel care povestește, deși nici nu scrie, nici nu citește.
Dar dacă ne-am juca cu termenul de autor, atunci Carol XII este preferatul meu; regele se află la originea relațiilor româno-suedeze, mai precis oștenii săi care au pus umărul, spune cronicarul, la ridicarea Turnului Colței. Iar primul autor suedez (i.e., autor de subiect suedez, „legat”, cum spune formularea concursului, de „un spațiu foarte aparte” – admitem licența, sigur) este, neapărat, Voltaire, precum și acidele sale comentarii la Moldova și Valahia. Dar fără Carol XII nu ar fi existat nici „Istoria” și poate nici istoriile lui Voltaire și destul de probabil nici Turnul Colței, cu orologiul său cu tot. „Posibil” & „probabil”: clasica definiție a literaturii.
Dar nu ne jucăm, no?
Chiar mi-a placut comentariul castigator. Bravo ! Felicitari !