Dacă vă este dor de o nouă călătorie într-un orăşel al cărţilor plasat într-un decor feeric (după ce în urmă cu două săptămâni am vizitat Urueña), nu mai trebuie să aşteptaţi: sunteţi invitaţii mei în Bredevoort, orăşelul olandez cu cele mai multe anticariate şi librării pe metru pătrat.

După tiparul deja cunoscut, şi această aşezare se află într-o zonă pitorească şi are o importanţă istorică ce a făcut să fie înscrisă în patrimoniul naţional al Olandei. Este un încântător oraş medieval, cu case vechi şi străduţe înguste, fondat în urmă cu aproape 800 de ani. Aflat la graniţa cu Germania, a constituit ani la rând mărul discordiei dintre lorzii olandezi de Gelderland şi episcopii germani din Munster, până în 1597, când a devenit parte a Olandei. De asemenea, este locul de naştere al celei de-a doua soţii a celebrului pictor Rembrandt van Rijn.

Parcursul său ca oraş al cărţilor începe în 1993, în urma unei iniţiative private ce îşi propunea să anime vechiul centru istoric. Este unul dintre membri fondatori ai Association of International Booktowns. Se găsesc în micul oraş olandez peste 30 de anticariate, librării, galerii şi studiouri de artă, căci alături de iubitorii de carte întâlnim în Bredevoort şi diverşi artişti: pictori, sculptori, artizani care activează în domenii grafice şi care organizează ateliere de creaţie, spre încântarea vizitatorilor.

achterhoek-bredevoort-fotos--18-sursa

7536026772_099c8f4177_zsursa

vestingstad_grootsursa

Şi aici oferta de carte e diversificată, predominând volumele vechi, rare, scrise în olandeză, germană sau engleză. Manuscrise şi albume de artă, romane, cărţi despre ştiinţele naturii, istorie, manuale tehnice şi cărţi pentru copii îşi fac loc pe rafturile neîncăpătoare ale librăriilor şi anticariatelor. Nu lipsesc nici micile librării “honesty”, unde puteţi alege cărţi şi lăsa banii într-o cutie poştală.

9036671496_7087673b79_zsursa

2814158166_2116b2bc42_zsursa

104ebced6cfceca637335416641434b41716b42sursa

9036670658_ab524b0aec_zsursa

achterhoek-bredevoort-fotos--14-sursa

img0sursa

În luna august, în Bredevoort se organizează un târg internaţional de carte, la care participă negustori de carte şi colecţionari din Olanda, Germania şi Belgia, alături de mulţi turişti pasionaţi de literatură. Piaţa centrală se animă, standuri de carte îşi fac loc la umbra copacilor, la ferestre şi uşi apar volume ce aşteaptă să fie răsfoite şi cumpărate. Într-o atmosferă prietenoasă, lenevind pe la terase sau plimbându-se pe sub salcâmi, oamenii discută despre pasiunea lor comună sau citesc relaxaţi. Au loc diverse evenimente culturale, de la seri de lectură la concerte găzduite de biserica din secolul XVI aflată în centrul oraşului, expoziţii şi workshop-uri de ilustraţie sau legare de carte.

achterhoek-bredevoort-fotos--12-sursa

9036670860_013c247ce5_zsursa

În septembrie, pe lângă oferta de cărţi care vă aşteaptă în continuare, ar trebui să nu rataţi week-end-ul în care se desfăşoară  un spectacol unic, o manifestare a bucuriei, când străduţele şi canalele oraşului par desprinse dintr-un basm: iluminatul public se opreşte şi se aprind mii de lumânări şi luminiţe pretutindeni, se fac plimbări cu barca pe apele din jur, au loc reprezentaţii de teatru, iar muzica şi romantismul plutesc în aer.

Capturesursa

Sursă imaginea principală

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *