E destul de ciudat să citești un roman tip dosar care începe cu un rechizitoriu și se continuă cu un material probatoriu. Uiți de la bun început că ai în față un volum de literatură și te simți ca un martor în sala de tribunal. Cam așa a fost cu cartea lui Gabriel H. Decuble, Tu n-ai trăit nimic (Cartea Românească), care urmărește, din perspectiva unui procuror, un scurt traseu biografic al unui adolescent sensibil, Emil Blaj. Îți dai seama imediat că dosarul penal întocmit pe numele acestui puști e o porcărie – multe din învinuirile aduse sunt de-a dreptul penibile – și ești nerebdător să afli ce-i cu toată această șaradă.
Emil Blaj, un puști de liceu introvertit și singur – i-a murit tatăl bețiv într-un accident de muncă, mama e plecată la muncă în Spania iar cu sora mai mare nu prea comunică – e prezentat în rechizitoriu ca un mic diavol care corupe sentimental în stânga și-n dreapta, un infractor periculos care conduce un grup infracțional, un instigator care se droghează și-i convinge și pe alții s-o facă. Materialul probatoriu, ce constă, în mare parte, într-un schimb de mailuri între Emil și “Jorge” (George Marian Hadarag, cel mai bun prieten al acestuia, care locuiește în Spania) dar și “note de filaj și transcriere interceptare ambientală”, postări pe propriul blog, declarații martor ne arată exact opusul a ceea ce se vrea conturat în acest dosar (în care cuvinte inofensive considerate coduri sunt transcrise cu italice), și anume: un puști blajin – de aici probabil și numele de Blaj -, hipersensibil, îndrăgostit până în vârful urechilor de o fată Emo și foarte înzestrat literar.
Prietenii îi spun “pasărea Emu” sau simplu “Emu” pentru faptul că e foarte tăcut și că nu comunică prea bine cu colegii de generație (scrisul e, în acest caz, o formă de refulare). De la Emu până la Emo e un simplu pas pe care Emil îl face, mai întâi dintr-un soi de mimetism social, de dragul Selenei, o tipă dintr-o familie înstărită care învață la Lazăr, iar apoi pentru că simte el însuși că se identifică cu acest fel de a fi. Se îmbracă în negru, își pune piercinguri, mai arde o frunză… Emil e un adolescent cu visuri – scrie poezie și proză scurtă pe care le prezintă la cenaclul literar al școlii și pe care visează să le publice -; un puști care iubește cu toată ființa – ar face orice ca relația lui cu Selena, care din păcate rămâne în formă încipientă, să se dezvolte, să înflorească; un prieten adevărat – deduci asta din fiecare rând adresat prietenului din Spania.
Emil e un puști ca mulți alți puști de vârsta lui: sensibil, naiv, visător, teribilist, necomunicativ – “N-am fost un răzvrătit, chit că în mintea mea s-au strâns mulți bolovani și multe cocktailuri Molotov cu care aș fi putut să arunc în clădirea guvernului, la președinte, la câteva ministere, al parlament, la colțul străzii, la magazinele de lux, în vilele bogaților noștri de carton, în tot ce înseamnă muiere…”, scrie el la un moment dat pe blogul personal, pasăreaemo.wordpress.ro. E un băiat capabil să gândeacsă singur, să fie creativ. Știe chestii legate de muzică, literatură (Rilke, Kafka, Beethoven, Jesus Christ Superstar) și scrie superb: “A jack has beenplugged in”, o proză foarte scurtă ce apare și ea tot ca material probatoriu în dosar, e o bijuterie fără de care romanul lui Gabriel H. Decuble ar fi fost incomplet.
https://www.youtube.com/watch?v=Jyd3biT6UTI
Acest text, despre un fierar nebun cu o sensibilitate muzicală aparte, e capsula ce contractă în ea întreaga esență a lui Emil Blaj, sensibilitatea lui umană și artistică, sufletul lui curat ca lacrima. Nu ai cum să crezi, așadar, după ce ajungi să cunoști ce-i cu puștiul ăsta, balivernele cu care e umplut acel dosar incriminator întocmit de un procuror infect care-și prezintă numele sub formă de inițiale, M.R.: “Indicii solide concură la stabilirea profilului psihologic al învinuitului Emil Blaj, acesta fiind o persoană cu tulburări grave de personalitate, înclinat către violență, nepregetând să lipsească illegal de libertate pe cei care nu execută întocmai ordinele sau dorințele sale”.
Întregul dosar este, așadar, un colaj de contradicții din care orice om, oricât de bătut în cap ar fi, ar înțelege că e o făcătură: nu există probe concludente legate de presupusa implicare a lui Emil în traficul cu droguri, majoritatea declarațiilor sunt exagerate, imcomplete sau false, nu apare nicăieri vreo mărturie a inculpatului etc; o făcătură care a dus însă la o dramă: datorită presiunii la care a fost supus, Emil Blaj ajunge să moară după ce înghite de bună voie un pumn de 128 de pastile.
Cel mai frumos dosar penal din lume, probabil, “Tu n-ai trăit nimic” ne arată cam cum sunt adolescenții de astăzi, cam cum vorbesc, ce preocupări au…în mod cert diferite de ale noastre, cei la vreo 30 și un pic de ani, dar în fond izvorâte din aceași nevoie de a iubi și de a fi iubit, de a nu trece neobservat prin lumea asta, de a epata într-un fel sau altul. Și ne mai arată cam cum sunt înțeleși acești tineri de către colegii lor de generație, de către societate în general (societatea românească în cazul de față) – “Bă, m-am săturat de voi ăștia, de 20 de ani, care o ardeți cultural de când vi s-a urcat internetul la cap….La vârsta ta, dacă ai într-adevăr vârsta pe care o ai la semnalmente, atunci n-ai trait încă nimic”, îi reproșează unul pe blog -, și cum îi poate doborî statul prin niște reprezentanți de doi bani – “Băiețică, dacă te prind că te mai dai la Selena, te omor cu mâna mea! Ai înțeles? Gagicile astea sunt pentru noi ăștia, mai stilații…”, îl amenință procurorul M.R.
Unii îl acuză că n-a trăit nimic, alții că la nici 20 de ani a făcut niște lucruri cât pentru o viață; unii îl desființează prin cinci cuvinte, alții printr-un dosar penal.
Cât de puternic trebuie să fie un adolescent ca să facă față unor astfel de presiuni? Emil e un copil fără mamă și fără tată, fără un confesor adevărat, un mic căutător de sensuri pe care alții îl strivesc într-o secundă pentru că….iubește? Cel puțin asta deduci din ultima amenințare a procurorului, că iubirea pentru Selena – fata nepotrivită pentru poziția lui socială și pentru aspirațiile lui – l-a dus, nu spre tărâmul magic al îndrăgostiților, ci spre o încăpere de poliție unde i s-a pus în față un dosar “greu” iar în final spre umila lui cameră de bloc, unde 128 de pilule i-au fost ultimul poem.
Surse foto: unibuc.ro, quasiote.wordpress.com, hotnews.ro
Comandați cartea Tu n-ai trăit nimic de Gabriel H. Decuble din librăria online Cărturești de aici.
