
Se spune că primăvara este un anotimp al renașterii grație naturii care revine la viață. Totodată, în perioada aceasta, și noi suntem mai predispuși să ne reorganizăm activitățile și, de ce nu, să ne repunem ordine în gânduri și în priorități. Așa că nici nu puteam alege un moment mai bun pentru a citi o carte despre conceptul de Mindfulness sau Atenție Conștientă, mai ales pentru cei care vor să se inițieze într-ale meditației și să ajungă la o armonie cu trupul și mintea lor.
Volumul despre care aminteam mai sus se numește Mindfulness pe înțelesul tuturor și a fost scris de Bhante Henepola Gunaratana, călugar din Sri Lanka, doctor în filozofie al Universității Americane și conferențiar pe tema budismului, conduce retrageri de meditație în Statele Unite, Canada, Europa și Australia. În prezentarea cărții, aflăm că ”Mindfulness pe înțelesul tuturor este una dintre cele mai influente cărți dedicate atenției conștiente și o excelentă introducere în meditație. Este o carte pe care oamenii o citesc, o iubesc și și-o dăruiesc unii altora – o carte despre care vorbesc și scriu, asupra căreia reflectează și la care se întorc iar și iar.”
Pe de altă parte, discipolul lui Bhante Henepola Gunaratana, Bhante Yogavacara Rahula, vine curând (pe 28 aprilie) în România pentru a ține o conferință despre ce înseamnă psihologia budistă pentru omul contemporan (toate detaliile despre eveniment pot fi găsite aici). Tot el spune despre volumul maestrului său următoarele:
”Această carte reprezintă o introducere în procesul de dobândire a deplinei conştientizări (mindfulness) printr-o atenţie trează, pusă pe, şi printr-o înţelegere clară a întregului proces de respiraţie. Folosind respiraţia ca element principal al atenţiei sale, cel care meditează aplică o observaţie participativă asupra întregului său univers perceptual. El învaţă să observe schimbările apărute la nivelul tuturor experienţelor fizice, în sentimente şi în percepţii; învaţă să-şi studieze propriile activităţi mentale şi fluctuaţiile care apar în aspectele şi natura conştiinţei. Toate aceste schimbări au loc neîncetat şi sunt prezente în fiecare moment al experienţei noastre. Meditaţia este o activitate vie, o activitate inerent empirică. Nu poate fi predată asemenea unui subiect pur scolastic. Esenţa vie a procesului trebuie să vină din experienţa personală.”
Având toate aceste date, ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Editura Herald, că unii dintre voi vor vrea nu doar să asiste la conferința susținută de Bhante Yogavacara Rahula, ci și să citească cartea abia ieșită de la tipar și scrisă de maestrul călugărului budist, Bhante Henepola Gunaratana. Așa că oferim trei exemplare ale volumului Mindfulness pe înțelesul tuturor.
Pentru a intra în tragerea la sorți, trebuie să respectați cerințele concursului:
– să ne răspundeți, în comentarii, la întrebarea ”Cum credeți că vă va ajută meditația în viața voastră de zi cu zi?”;
– să vă semnați cu numele real și complet;
– să lăsați o adresă de e-mail validă pentru a fi contactați ulterior pentru trimiterea premiului.
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.
Perioada de desfășurare a concursului: 24-28 aprilie.
Mult succes!
UPDATE
Câștigători: Calota Mădălina (link comentariu), Elena Roxana Nicu (link comentariu), Petrovan Ionuț (link comentariu).

Eu folosesc meditatia pentru a incepe ziua cu bunastare mentala si fizica. O folosesc pentru a ma transpune acolo unde ma vad in viitorul mai apropiat sau mai departat. Asadar ajuta in vizualizare si pentru a avea calmul necesar pentru a face fata solicitarilor zilnice.
Ma ajuta sa-mi limpezesc mintea de lucrurile inutile.
Ma ajuta sa trec mai usor peste probleme
Meditatia este un moment frumos , zilnic, avand in vedere ca traim intr-o lume nebuna in care nimeni nu se mai gandeste la asta. Ma ajuta sa am o viata frumoasa!
Este o intrebare destul de grea, mai ales ca in ziua de astazi nu prea gasim timp sa meditam. De ce sa mint, nu am un program stabilit si dedicat strict meidtatiei, dar sunt momente in care stau si ma relaxez…sau meditez asupra diverselor aspecte ale vietii mele. Am zis ca ma relaxez, pentru ca practic pentru mine asta inseamna meditatia, sa te detasezi de problemele cotidiene, sa-ti aloci o bucata de timp pentru tine si pentru spiritualitatea ta, sa evadesi intr-o oarecare masura de tot ceea ce te inconjoara. Sunt momente rare, dar pe care le imbratisam cu drag, pentru ca ne ajuta!
Prin meditatie ne apropiem de noi insine, ne dam ragazul sa ne constientizam gandurile si emotiile si sa controlam actiunile la care acestea ne conduc.
Meditatia m-a ajuta sa fiu mai concentrat in viata de zi cu zi si cel mai mult m-a invatat cum functioneaza creierul uman, si asa incep sa invat de ce si cum fac unele alegeri in viata mea.
Meditatia te ajuta sa iti pastrezi atentia pe prezent. Reduce nivelul de stres si te reseteaza intr o stare de bine 🙂
Meditatia ma ajuta sa inteleg cine sunt.
Meditaia ma ajuta sa imi linistesc mintea si sa alung gandurile rele.