Adevăratul Teheran este ascuns vederii: aici prostituatele sînt frecventate de mullahi, există laboratoare clandestine de metamfetamină, fetele apelează la chirurgi pentru a-şi recăpăta virginitatea şi filme porno făcute de amatori sînt postate pe internet şi vîndute în bazaruri.
Jurnalista britanică Ramita Navai, cîştigătoare a unui premiu Emmy, a părăsit oraşul natal la vîrsta de şase ani pentru a trăi în Marea Britanie. Dar niciodată nu a uitat magia Teheranului. Revenită acolo în calitate de corespondent străin, a găsit o societate în plină schimbare şi a reuşit să surprindă viaţa privată, adeseori şocantă, a iranienilor.
De-a lungul bulevardului Vali Asr, care străbate Teheranul de la nord la sud, se desfăşoară poveştile a opt iranieni din diferite clase sociale. E o lume a gangsterilor, a mondenelor, a soţiilor supuse şi a voluntarilor din miliţia civilă – oameni obişnuiţi obligaţi să ducă o viaţă neobişnuită.
În poveştile sale, Ramita Navai ne oferă un tablou memorabil al Iranului modern şi ne arată ce înseamnă să trăieşti, să iubeşti şi să supravieţuieşti sub un regim opresiv.
Fragment
Traducere de Ciprian Şiulea
Editura Polirom
Colecţia „Hexagon”
Disponibil şi în ediţie digitală
Fiul mai mare al Zahrei, Amir‑Ali, făcuse tot posibilul ca să nu vină la petrecere. Dar, când a intrat în apartament, şi‑a dat seama că avea un motiv să rămână: Somayeh. Amir‑Ali a fost uimit de transformarea ei dintr‑o fetiţă urâţică într‑o adolescentă ispititoare. Avea ochi căprui şi, sub nasul drept şi frumos, nişte buze roşii modelate clar după arcul lui Cupidon. Avea tenul perfect şi un machiaj discret. Papucii ei de casă, roo‑farshee, erau nişte balerini negri cu paiete, nu obişnuiţii şlapi de plastic urâţi, dampaee, pe care îi purtau în casă majoritatea fetelor din cartier. Când ea şi‑a lăsat puţin mai lejer chador‑ul, un lob al urechii cu trei cercei s‑a iţit de sub şuviţele de păr. Asta l‑a surprins pe Amir‑Ali; nu se aşteptase ca verii lui săraci din Meydan‑e Khorasan să fi auzit de piercing‑urile multiple. Erau nişte detalii care contau pentru el. Detalii care îi spuneau că ea avea să înţeleagă lumea lui.
Amir‑Ali voia o femeie cu valori tradiţionale, dar care să aprecieze nevoia de a arăta bine. Din experienţa lui Amir‑Ali, fetele chadori erau de obicei de două tipuri. Fete nerafinate, cu încălţări urâte şi butucănoase, sau fete care aveau frunţi netezite de Botox, care purtau tocuri înalte, cele bogate luându‑şi pantofii Louboutin vulgari, cu talpă roşie, din Dubai – lupoaice în chador negru. Prea rebele şi prea amăgitoare ca să fie soţii bune.
Câţiva tineri din colţul camerei aruncau priviri furişe spre Somayeh. Latura competitivă a lui Amir‑Ali a intrat în acţiune. Ea era verişoara lui, iar el nici nu concepea ca vreunul dintre parveniţii ăia umili să pună mâna pe ea.
Atracţia dintre ei a fost instantanee. Somayeh a simţit că se înroşeşte la faţă când a intrat el pe uşă. Amir‑Ali era înalt şi musculos, cu un râs încrezător şi un maxilar bine conturat. A observat că nasul lui era acum mai mic, puntea acvilină, atrăgătoare fusese acum îndepărtată de bisturiul chirurgului. Ea îi ridiculiza mereu pe băieţii din cartier care îşi făceau operaţii la nas. Ai ce nas plăteşti. Mulţi dintre cei care locuiau în Meydan nu îşi permiteau să meargă la chirurgii plastici autorizaţi din oraş şi trebuiau să se mulţumească cu dentişti de cartier care mai făceau şi operaţii estetice primitive. Rezultatele nu erau întotdeauna reuşite. Dar nasul lui Amir‑Ali era modelat cu atâta pricepere, era o operă de artă. Un semn al succesului şi al bunului‑gust.
– Deci, Mohammad‑Reza, Persepolis sau Esteghlal?
Amir‑Ali punea întrebarea obligatorie din fotbal, dar mintea nu îi stătea la Mohammad‑Reza sau la competiţia dintre cele mai bune cluburi din Teheran; ochii nu i se mai dezlipeau de Somayeh, urmărind‑o neabătuţi. Ea simţea că privirea lui intensă o arde prin chador. Şi l‑a strâns bine în jurul ei, în parte pentru confort, în parte pentru că ştia că se va mula pe ea şi îi va dezvălui trupul de silfidă. Amir‑Ali a văzut că ea era nubilă şi zveltă. Nu ştiai niciodată ce ascund fetele sub chador. De prea multe ori, când căzuse chador‑ul, lăsase să se vadă şolduri îndesate şi burţi, belşug pe care el nu îl căuta.
– Somayeh, mai mergi la şcoală?
Ea a roşit.
– Da.
S‑a îndepărtat în grabă.
Ar fi fost necuviincios să vorbească cu el prea mult. În cartier, verii nu mai erau trataţi drept rude apropiate începând de la pubertate. De la prima ei menstruaţie, lui Somayeh nu i se mai permisese să se joace nesupravegheată cu verii pe care ea îi considera un fel de fraţi. Deveniseră potenţiali parteneri sexuali.
– Băieţii şi fetele sunt ca vata şi focul, nu poţi să le laşi alături pentru că izbucnesc în flăcări! spunea bunica ei de fiecare dată când ea protesta.
Căsătoria între veri era considerată norocoasă şi providenţială, o întărire a familiilor care aducea unitate. Mai presus de orice era preţuită căsătoria dintre copiii unor fraţi; exista chiar şi o expresie pentru asta, care declara că ea e scrisă în stele.
Zahra observase că fiul ei se uită insistent. Emana testosteron prin toţi porii. Când s‑au aşezat toţi în jurul sofreh‑ului, o faţă de masă întinsă pe jos, cu farfurii pline de mâncare (bărbaţii într‑o parte, femeile şi copiii în cealaltă parte), ea l‑a prins de braţ şi i‑a spus răstit la ureche:
– Pentru numele lui Dumnezeu, stăpâneşte‑te. Dacă nu e ceva serios, nici măcar nu te gândi la asta. Nu poţi să‑ţi faci de cap cu rudele, mai ales după tot ce s‑a întâmplat; până şi tu ştii asta.
Fără s‑o privească pe mama lui, el a răspuns:
– E serios.
Despre Ramita Navai
Jurnalistă britanică de origine iraniană specializată în probleme de afaceri externe, Ramita Navai a realizat 20 de documentare pentru Channel 4, seria „Unreported World”, în Sudanul de Sud, Afganistan, Egipt, Nigeria, El Salvador, Zimbabwe etc. Reportajul făcut sub acoperire în Siria pentru emisiunea „Frontline” a fost recompensat cu un premiu Emmy. A lucrat ca jurnalistă pentru Organizaţia Naţiunilor Unite în Pakistan, Kurdistanul irakian şi Iran, iar între 2003 şi 2006 a fost corespondentă în Teheran pentru The Times. Oraşul minciunilor este prima sa carte.
Mai multe informaţii despre autoare, aici.
Despre „Oraşul minciunilor. Dragoste, sex şi moarte la Teheran”
„O vedere panoramică asupra societăţii din Teheran, de la vilele din nordul oraşului care imită arhitectura grecească şi în care locuiesc parveniţii la centrul plin de studenţi, comercianţi şi tinere «suficient de machiate ca să-l şocheze şi pe un travestit» şi la cocioabele şi sărăcia din sud.” (The Wall Street Journal)
„O carte fascinantă care pleacă de la premisa că, pentru a supravieţui sub un regim opresiv în care guvernul consideră că are dreptul să se amestece chiar şi în cele mai intime aspecte ale vieţii cetăţenilor, eşti obligat să minţi… O descriere într-un stil minunat a vieţii oamenilor din Teheran – «maeştri în manipularea adevărului», spune Ramita Navai –, chiar în momentul în care ţara lor pare să se mai deschidă.” (The Sunday Times)
