TIFF, unul dintre cele mai aşteptate festivaluri ale anului (este nu doar un eveniment legat de cinematografie, ci şi unul care începe tot mai mult să fie frecventat de oameni din toate sferele, care aleg să vină la Cluj pentru a-şi face concediul în timpul festivalului), a debutat vineri, pe 30 mai, pe o vreme destul de neplăcută atmosferei mult sperate de festival, dar cu evenimente şi filme la fel de diverse ca în ceilalţi ani. Din sutele de proiecţii şi evenimente, există cu siguranţă atracţii şi pentru bookaholici, iar în această listă de recomandări TIFF va oferi câteva sugestii pentru cei care sunt la Cluj la festival sau care plănuiesc să meargă pe parcursul acestei săptămâni.
De neratat este Răpirea lui Michel Houellebecq (Franţa, 2014, în regia lui Guillaume Nicloux), cu însuşi controversatul Houellebecq în rolul principal, abordând chiar subiectul dispariţiei sale din 2011, în timpul unui turneu de promovare în Belgia. Este un film savuros, cu Houellebecq jucând degajat şi comic, ai putea să juri că a avut o carieră solidă în cinematografie. Un film la limita dintre real şi ficţional, care nu explică neapărat ce s-a întâmplat în 2011, dar nici nu este atât de important, pentru că acest copil teribil care încă este Houellebecq oferă un performance de zile mari. Comic de limbaj, de situaţie, suspans, chiar şi o poveste de dragoste – găsiţi de toate în filmul cu şi despre Houellebecq, un actor extrem de talentat. (O să mai ruleze pe 8 iunie, la închiderea festivalului.)
Teeth of the Sea, formaţia britanică de rock psihedelic, oferă, în cadrul TIFF (miercuri, 4 iunie), o interpretare audio-vizuală a romanului 1984 al lui Orwell, cu proiecţii din ecranizarea lui Michael Radford. The Last Man pune în discuţie ideea de totalitarism întâlnită la Orwell, dar în contextul prezentului, al lumii globalizate. Chitaristul Jimmy Martin spune, într-un interviu din The Quietus (http://thequietus.com/articles/14619-interview-teeth-of-the-sea), că s-au întors la marile teme ale romanului şi le-au reinventat. Un 1984 muzical cred că e o experienţă care poate să răspundă la întrebarea „Ce se mai poate scoate din Orwell?”.
TIFF cuprinde şi o secţie specială de proiecţii de filme mai vechi, în principiu filme-cult. În rândul lor se numără chiar mai sus-menţionatul 1984 al lui Michael Radford (din 1984), cu John Hurt şi Richard Burton, o interpretare clasică a poveştii lui Orwell, dar de mare impact. Este o proiecţie aniversară, la treizeci de ani de la lansarea filmului, aşa că este o ocazie bună să vedeţi sau să revedeţi acest must see al cinematografiei.
20.000 de zile pe Pământ (Marea Britanie, 2013, în regia lui Iain Forsyth) este un film, aşa cum sugerează şi titlul, despre cea de-a 20.000-a zi din viaţa lui Nick Cave. O producţie plină de sensibilitate despre creativitate şi despre lucrurile care ne influenţează şi care ne conturează personalitatea. Deşi încadrat în categoria documentar, 20.000 de zile pe Pământ nu-şi propune să demitizeze imaginea artistului, ci să creeze „situaţii reale, în care Nick să poată improviza”, după cum a recunoscut Forsyth. O ocazie să-l descoperiţi pe Nick Cave nu doar ca muzician, ci şi ca scriitor (în 1997, a scris King Ink II, o colecţie de versuri de melodii şi poezii, în 1989 a publicat primul său roman, And the Ass saw the Angel, iar în 2009 a apărut cel de-al doilea roman, The Death of Bunny Munro).
Dacă nu aţi apucat până acum, aveţi ocazia la TIFF să vedeţi Sunt o babă comunistă (2013), în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu, după romanul lui Dan Lungu. Un subiect încă sensibil pentru noi, comunismul este abordat din perspectiva omului care, după ce a trăit o viaţă în acel sistem, păstrează, inevitabil, nostalgii.
Voi ce alte recomandări TIFF mai aveți pentru iubitorii de carte?
