21.12.2012. Probabil cel mai faimos sfîrşit al lumii din istoria omenirii, datorat internetului. Totuşi, puţini au crezut că acesta chiar va avea loc. Emil Pop, taciturnul IT-ist al unei agenţii de publicitate, e unul dintre ei. Cu cîteva zile înainte, el o va răpi pe Mariana, colega lui de la Contabilitate, şi o va duce în buncărul său. Zilele petrecute acolo, în aşteptarea unei apocalipse puţin probabile, îi vor aduce Marianei revelaţii neaşteptate, în timp ce lumea de la suprafaţă va deraia de la cursul ei firesc atunci cînd cei care o cunosc vor constata dispariţia sa.

Noul roman al lui Bogdan Costin este o satiră la adresa unei civilizaţii pe cît de moderne şi de avansate tehnologic, pe atît de dominate de frică, în toate formele ei. Nu atît de cea a extincţiei totale, cît de micile frici care îi ţin captivi pe oameni în inconfortabilele buncăre ce devin propriile lor vieţi, odată cu deziluziile aduse de trecerea timpului.

„Ambiţia mea e să scriu cea mai tristă şi mai comică poveste din lume. Nu cred că mi-a ieşit încă partea cu «din lume», nici cu «cea mai», dar o să mai insist. Cartea de faţă nu e despre sfîrşitul lumii, ci despre cum continuă ea să existe, cu bune şi rele, ţinută laolaltă, ca să nu se destrame, parcă mai degrabă de o frică omniprezentă decît de legile fizicii. Am încercat să transpun în universul mic al unei agenţii de publicitate problemele lumii contemporane, aşa cum le resimt eu” (Bogdan Costin).

„Sfârşitul a fost aproape”, de Bogdan Costin – fragment

Colecţie: Proză
Editura Cartea Românească
Carte publicată şi în ediţie digitală
288 p.

IV

În timp ce apa caldă i se scurgea pe trup îi trecu prin minte că cel mai probabil, la fel ca şi Emil, suferă şi ea de o depresie. O fază mai uşoară decât al lui, dar tot o depresie. Sfatul ei cu psihoterapeutul era valabil şi pentru ea. Altfel nu se explica de ce nu a luat‑o la fugă spre casă atunci când a avut ocazia. De ce amână atât de mult momentul reîntoarcerii la viaţa ei de dinainte de buncăr. Ştia că David nu e acasă şi că e bine îngrijit de părin­ţii ei, dar tot nu se justifica rămânerea ei aici chiar şi la această oră. Își iubea copilul cu toată fiinţa ei, dar asta nu era suficient. Nimeni nu o pregătise pentru ceea ce devenise viaţa ei acum. Mama ei nu i‑a spus cât de greu e să creşti un copil. Nici o mamă nu îşi ia deoparte fiica aproape adultă ca să‑i spună adevărul. Dimpotrivă, se perpetuează minciuna prin omisiune că a avea o familie e un lucru minunat, că a avea un copil e un dar de la Dumnezeu. Şi era minunat, doar că nimeni nu o pregătise pen­tru preţul plătit, cine, doar mama ei ar fi putut să‑i spună: pe de altă parte, e al naibii de greu, e epuizant să creşti un copil. Poate pe vremea aceea nu era atât de greu ca acum. Pe vremea comunismului lucrurile erau mai aşezate. Munceai doar până la trei, patru şi veneai acasă. Îţi dădeai copilul la grădiniţa din cartier, apoi la şcoala din apropiere. Mamele de azi munceau până la şapte seara, ajungeau acasă extenuate ca să întâlnească nişte omuleţi disperaţi după atenţia lor în puţinele ore până când erau trimişi la culcare, trebuiau să se gândească la ce grădiniţă, la ce şcoală să‑şi dea copilul, de stat, unde era un dezastru, sau particulară, unde era extrem de scump, cum să ajungă copilul acasă după ore, probabil plătind transport de la şcoală sau Kids Taxi, ce fel de bonă să aleagă, era un risc uriaş şi un consum emoţional intens cu fiecare alegere făcută, cum să‑şi facă temele copiii, oare nu mai bine să plătească un afterschool unde să fie sigure că le fac, ce fel de lucruri suplimentare să le ofere copiilor, lecţii de tenis, de pian, de înot, de balet, de orice extracuriculare, dar conta foarte mult la ce ore aveau loc toate astea şi cum ajungeau copiii la ele, şi cu toate astea simţind în adâncul sufletului lor de mame că nu e chiar bine ce fac, copii de şapte ani pleacă la 7 dimineaţa de acasă şi ajung la 7 seara, au un program de adulţi, şi Mariana nu era deloc sigură că vrea ca micul David să trăiască genul ăsta de copilărie, dar nici nu avea alte opţiuni. Era incredibil de epuizant să creşti un copil, mai ales atunci când aveai un job epuizant şi o relaţie cu partenerul tău de viaţă la fel de epuizantă. Când erau tineri, părinţii lor îi întrebau mereu, la fiecare vizită, voi nu vă căsătoriţi? voi când vă căsătoriţi?, de parcă nu înţelegeau cum îşi puteau refuza binecuvântarea cuplului unit prin căsătorie. Şi s‑au căsătorit. Din acel moment, părinţii lor au început să‑i întrebe obsesiv, de fiecare dată când se întâlneau, voi când faceţi un copil, voi când ne faceţi un nepoţel, exasperaţi că nu înţelegeau de ce ei amânau minunea aceea care chiar era o minune, dar din care excludeau partea întunecată, grijile, nopţile nedormite, epuizarea, ritmul nebun. Şi l‑au făcut pe David. Iar azi, viaţa ei era un coşmar căruia îi prefera acest buncăr lugubru şi prezenţa unui om cu grave probleme psihice, în timp ce părinţii lor nu suspectau nimic, nu se omorau nici să‑i ajute prea des, misiunea lor de a‑i atrage în capcana în care picaseră şi ei la rândul lor se încheiase odată cu acele întrebări obsesive şi naşterea copilului. În mod sigur acum membrii familiei ei şi colegii erau îngrijoraţi, proba­bil lui David nu i se spusese adevărul, de fapt nici nu ştiau adevărul, dar sigur i se spusese că plecase undeva pentru câteva zile.

Despre Bogdan Costin

Bogdan Costin (n. 1975), scriitor şi publicitar, este unul dintre supravieţuitorii apocalipsei ce a avut loc pe 21.12.2012. Marcat de experienţa traumatizantă a acelui sfîrşit de lume, a transpus-o în romanul ce vă e supus acum atenţiei, nu întîmplător intitulat Sfârşitul a fost aproape. În 2013, fericit că a primit o nouă şansă la viaţă după acel decembrie teribil din 2012, a publicat primul său roman, Cum să faci primul milion, la Editura Cartea Românească. Înainte de fatidicul an, a mai scris texte pentru teatru, cu care a cîştigat de două ori marele premiu la concursul de dramaturgie al Festivalului de Comedie Românească (2007, 2011), despre care declară că acum nu mai înseamnă nimic pentru el.

Un comentariu
  1. Avatarcostel ovezea

    da,dar ce bine este! nu?! Gata cu ‘linistea comunista’! Acum omul simte ca ‘traieste’! Chiar daca era intr-un fel de iad!- dar,uite!: acesta era vesnic! Putea deci sa se ‘psihanalizeze’ in atemporalitatea postapocaliptica! Cum era aceasta? Evident,foarte buna!- din moment ce se eliminase…’factorul absolut al raului’! Adica ala care punea accent pe…colectivitate! Or,este deja bine cunoscut ca ‘raul’ poarta numele de…’populism’! Caci omul,da! : in ciuda apologeticii capitalist-colectiviste,era de fapt…’singur in fata lui Dumnezeu’! (cu pacatele lui,doar!).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *