Tag: amazon

E întotdeauna etic să cumpărăm cărţile la reducere?

Pentru unii oameni, opţiunile care nouă nu ni se par juste fac parte din educaţia pe care au primit-o sau cultura care le aparţine. Există însă şi lucruri de care ne lovim zilnic în mod diferit şi asupra cărora există o convenţie pe care, mai departe, oamenii aleg sau nu să o respecte, să o vadă sau să închidă ochii în faţa unei legi insuficient reglementate. Citeşte tot articolul


Interviu cu Cristian Josan: „La Patagonia visez din copilărie, din cărțile lui Jules Verne”

A fost în locuri în care alții nu ajung niciodată, visează să piloteze avioane ultraușoare cu care să facă înconjurul lumii, a locuit în case ale unor scriitori celebri, dacă ne gândim la Ernest Hemingway sau la Gabriela Mistral, iar singurul loc neexplorat încă este îndepărtata Antarctică. De la primele lecturi din copilărie a rămas cu dorințe care la maturitate s-au concretizat, iar în viața de toate zilele lucrează la Amazon.com. Cristian Josan ne spune o poveste despre cum personajele literare au reușit să-i influențeze traseul în viață, dar și despre ce înseamnă să călătorești și să vii în întâmpinarea gândurilor de odinioară.

Citeşte tot articolul


Cititul competitiv și gamificarea lecturii

Evident cuvintele de mai sus nu au niciun sens, dar le-am pus acolo pentru că, deși greșite și într-o limbă combinată de care ar trebui să mă feresc, descriu bine lucrurile despre care vreau să scriu. Într-unul dintre articolele anterioare, vorbeam despre gadgeturile cu ajutorul cărora citesc de câțiva ani buni încoace: un e-book reader și un smartphone pe care ascult audio-books. Și deși sunt în continuare fan, și deși îmi place foarte tare felul în care Audible își face reclamă în podcasturi, m-am trezit că am o problemă. Citeşte tot articolul

Fascinație de Ann Patchett – un fel de Inima întunericului reloaded

Marina Singh, cercetătoare în cadrul unei companii farmaceutice din Minnesota, este trimisă în jungla amazoniană cu o misiune grea și complicată: trebuie să o recupereze pe cea care i-a fost mentor și să verifice dacă cel care i-a fost coleg de birou ani de zile e mort sau nu. Este momentul care dă startul romanului Fascinație, de Ann Patchett, o carte cu mulți fani și o scriitoare care și-a inclus deja două premii solide îm palmares, Orange și PEN/Faulkner Award, ambele pentru romanul  Bel Canto. Citeşte tot articolul

E-book-uri Polirom și Cartea Românească în format Kindle

Asta da veste bună! Ca posesor de Kindle, m-a frustrat de multe ori faptul că nu găsesc cărți românești în formatul respectiv și mi-aș fi dorit să văd multe titluri în română pe Amazon. Sunt sigură că vestea că e-book-urile Polirom și Cartea Românească se găsesc în format Kindle îi va bucura foarte mult și pe românii care stau în afară, care de multe ori pleacă din țară cu valizele pline de cărți. Citeşte tot articolul

Nu despre dispariția cărților, ci despre dispariția scriitorilor

În ultimele săptămâni m-am tot gândit să-mi iau un Kindle. Probabil n-aș fi luat încă decizia asta dacă nu aș fi plătit 30 de lire suprataxă de bagaje la aeroport pentru că îmi luasem un teanc de cărți cu mine – însă asta e, m-am hotărât. Nu știu dacă, după aceea, o să-mi mai cumpăr cărți și altfel decât în format electronic. Sau dacă o să-mi lipsească întorsul paginii, mirosul de hârtie sau textura coperții sau mai știu eu ce alte chestii le mai lipsesc oamenilor când încep să citească pe Kindle. Citeşte tot articolul