Tag: carte

Urmuz revizitat

În vremuri de criză, Editura Tracus Arte a inaugurat o colecţie nouă şi foarte interesantă, „Biblioteca avangardei”, coordonată de un specialist în materie, profesorul universitar clujean Ion Pop. Ea conţine deja patru titluri de mare importanţă pentru istoria avangardei: Manifestele avangardei ruse, antologie, prefaţă, traducere şi note de Leo Butnaru, Epistolar avangardist (corespondenţa primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul „Alge”), ediţie întocmită şi postfaţă de Mădălina Lascu, cuvînt înainte de Ion Pop, Prezentări de Saşa Pană, volum îngrijit de Vladimir Pană şi Ion Pop (cu un cuvînt înainte de Ion Pop), Urmuz, Schiţe şi nuvele aproape... futuriste. Mă opresc aici asupra ediţiei Urmuz, o ediţie critică, migălos adnotată – îngrijită, cu un studiu introductiv şi note de Ion Pop; cu un cuvânt de încheiere de Domenico Jacono şi ilustraţii de Jules Perahim. „Ediţia de faţă – precizează Ion Pop în „Notă asupra ediţiei” – cuprinde toate textele lui Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău – 1883-1923), publicate de către Saşa Pană în anul 1930, sub titlul Urmuz. Opera completă şi, într-un alt tiraj, sub cel al schiţei Algazy & Grummer, precum şi altele câteva, incluse în ediţia Pagini bizare, îngrijită tot de Saşa Pană în 1970”. Ion Pop optează, însă, pentru titlul Schiţe şi nuvele aproape... futuriste, care e, de fapt, titlul dat de scriitorul însuşi unuia dintre caietele sale ce părea să fie pregătit pentru tipar. Citeşte tot articolul

Atunci cînd dragostea împinge la fanatism. Salman Rushdie, „Shalimar the Clown”

La un prim nivel o carte de dragoste, romanul Shalimar the Clown este, în esenţă, o pledoarie pentru toleranţă, punînd accentul pe faptul că tendinţa către fanatism şi alunecările oamenilor în direcţii extremiste sînt mai degrabă provocate de un context socio-politic nefavorabil decît de înclinaţii naturale. Kaşmirul descris de Rushdie este înfăţişat ca un tărîm neverosimil de liniştit şi armonios, parcă atemporal, înainte ca India şi Pakistan să înceapă războiul pentru această zonă. Singurele conflicte care apăreau între satele Pachigam (predominant musulmană) şi Shirmal (predominant hindusă) erau legate de întrecerile culinare, fiecare încercînd să deţină supremaţia. Prieteniile se legau între oamenii dintre cele două sate, indiferent de orientarea religioasă – religia nu este, iniţial, motiv de dezbinare, atît musulmanii, cît şi hinduşii au vederi moderate şi chiar căsătoriile inter-religioase puteau avea loc. Citeşte tot articolul

Seducţia lecturii – de la delectare la puterea de control. Mikkel Birkegaard, „Biblioteca umbrelor”

Când ne gândim la literatura nordică, ne vine în minte mai întâi genul poliţist sobru, bine construit, de apreciat prin modul în care revigorează un domeniu intens speculat. Aşa că atunci când am început romanul Biblioteca umbrelor, mă aşteptam la un thriller de acest gen, deşi celălalt roman al lui Mikkel Birkegaard, Condamnat la moarte, se remarca printr-o structură vizibil diferită – fără a fi dark, Condamnat la moarte reuşea să îmbine armonios suspansul tipic  unei cărţi poliţiste cu fluiditatea unui roman fantasy. Dar Biblioteca umbrelor (Libri di Luca), care e romanul său de debut (2007), nu se mai apropie nici măcar prin atmosferă de thrillerele nordice, ci de misterul şi poezia din cărţile italianului Eco (de altfel, Jon, personajul central al cărţii, este pe jumătate italian). Citeşte tot articolul

Punct şi de la capăt. Despre accesorii corecte gramatical

Că „măsa” n-are cratimă aflăm aproape zilnic. Îi plângem de milă bietei femei şi ne continuăm drumul printre „agramaticalităţile” întâlnite la tot pasul. Remarcăm că sunt tot mai mulţi cei care îi dau dreptul subiectului să-şi exprime opiniile, chiar dacă nu sunt în acord cu predicatul şi care consideră genitivul un mister al lumii moderne. Tot ei au participat la asasinarea lui „pe care”, l-au îngropat şi nu i-au mai făcut pomenirea creştinească nici măcar la 7 ani. Citeşte tot articolul

„În India mi-am reamintit să zâmbesc, să comunic firesc, să privesc oamenii în ochi şi în suflet, să nu mă grăbesc, să am răbdare” Interviu cu Chris SIMION

A scris trei romane (Spovedania unui condamnat, În fiecare zi Dumnezeu se roagă la mine, Ce ne spunem când nu ne vorbim) şi mai multe cărţi de aforisme, exerciţii stilistice şi monologuri, a debutat la vârsta de 16 ani şi a absolvit două facultăţi, Teatrologie şi Regie Teatru. Mergea la cenaclul Facultăţii la Litere încă din liceu şi la 16 ani a primit o bursă de un an la Sanskriti Kendra în New Delhi, experienţă pe care o consideră cea mai importantă de până acum. A înfiinţat, alături de Pascal Bruckner, compania de teatru D’AYA, în 1999, şi spectacolele ei (Dragostea durează trei ani, Te iubesc! Te iubesc?, Hell, Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?, Omul-pescăruş etc.) arată că mişcarea teatrală independentă capătă un contur tot mai închegat. Un must see sunt şi montările ei în colaborare cu Teatrul Bulandra – Maitreyi (cu Maia Morgenstern, Aylin Cadîr, Vlad Zamfirescu etc.) şi Oscar şi Tanti Roz, după Eric Emmanuel Schmitt (cu Marius Manole, Oana Pellea etc.). Chris Simion, un om cu un CV cât pentru zece, consideră că mai are încă multe răspunsuri de aflat. Dar la câteva întrebări a găsit răspunsuri şi merită să vedeţi care sunt acestea. Un dialog despre teatru şi literatură, despre călătoria în India pe urmele lui Eliade, despre dilemele existenţiale de la o vârstă fragedă, despre Dumnezeu şi creştinism, despre misticism şi artă. Citeşte tot articolul

Ghicește cartea, concurs de mimă și lectură de la Nemira

Editura Nemira ne invită la o partidă de mimă - trebuie să ghicim - nu un cuvânt, nu o replică celebră - ci o carte întreagă, în sub un minut. Că tot vă povesteam noi acum mai mult timp despre mima literară. Nu numai noi, ci și Clementin, pretextul acestui joc, care a fost răpit... de un mim. Ceea ce nu știți deocamdată este că bietul Clementin nu a citit niciodată vreo carte - i se par neinteresante. Mimul i-a promis că îi dă drumul dacă reușeste să ghicească titlurile pe care i le va mima. Citeşte tot articolul

Ce este poezia lui Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu (1931-2011), dispărut dintre noi anul trecut, este unul dintre marii poeţi români şi cel care a avut o influenţă decisivă asupra poeziei noastre contemporane, începând cu generaţia ’80 – prima care-şi asumă postmodernismul – şi continuând cu generaţiile mai tinere de după ’90. Prozaismul poemelor sale, banalul ridicat la rang de notaţie poetică, discursivitatea textelor, poemele cu Mopete (un personaj care anagramează în numele lui cuvintele „poet” şi „poem”) au devenit deja celebre pentru cunoscătorii de poezie. Iată, Editura Humanitas publică anul acesta o mică antologie Ivănescu, în selecţia şi cu prefaţa lui Gabriel Liiceanu, cel care a mai publicat, tot anul acesta, un volum de interviuri cu Mircea Ivănescu, realizat cu puţină vreme înainte de dispariţia poetului (Măștile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Humanitas, 2012). Citeşte tot articolul

Supravieţuirea cu sinele sălbatic. Yann Martel, „Viaţa lui Pi”

Viaţa lui Pi (2001) a scriitorului de origine canadiană Yann Martel este, mai întâi de toate, o carte alegorică şi plină de simboluri, începând de la numele personajului principal până la ceea ce reprezintă prezenţa anumitor animale în desfăşurarea acţiunii. Deşi se poate citi la un nivel de suprafaţă, mergând pe o simplă denotaţie a faptelor prezentate, Viaţa lui Pi capătă aspecte nebănuite şi complexe atunci când este abordată şi la un nivel conotativ. O poveste la a treia – poveste în poveste în poveste –, Viaţa lui Pi este mult mai mult decât o simplă naraţiune despre supravieţuirea în condiţii extreme. Citeşte tot articolul

11 septembrie, o perspectivă franceză. „Windows on the World” de Frédéric Beigbeder

Evenimentele din 11 septembrie nu i-au lăsat indiferenţi nici pe scriitorii din afara spaţiului american, aşa că apariţia cărţii Windows on the World a lui Frédéric Beigbeder (cunoscut la noi mai degrabă pentru volumul Dragostea durează trei ani), în 2003, nu a fost surprinzătoare. Alegînd un titlu ce face referire la celebrul restaurant aflat la etajul 107 din Turnul de Nord al World Trade Center, Beigbeder plasează centrul acţiunii în chiar mijlocul dezastrului: în locul din care nimeni nu a mai avut vreo şansă de salvare. Citeşte tot articolul

Foyles, visul împlinit al cititorului pasionat

Printre cele mai faimoase librării din lume, Foyles, amplasată în centrul Londrei, la sud de Trafalgar Square, este atât de bogat dotată încât, în linie dreaptă, rafturile cu cărţi s-ar întinde pe zeci de kilometri. Iniţial o afacere de familie, a fraţilor William şi Gilbert Foyle, care vindeau cărţi second-hand, la începutul secolului XX, Foyles a continuat, de-a lungul timpului, să menţină interesul altor membri ai familiei şi afacerea a rezistat chiar şi în perioadele de criză din timpul războaielor. Dar abia în anii 2000 a devenit cu adevărat faimoasă, câştigând numeroase premii, în special pentru „best independent bookseller”. Citeşte tot articolul

la doua zile distanta marin malaicu-hondrari

Nebunia şi patimile poetului Marin Mălaicu-Hondrari – La două zile distanţă

Marin Mălaicu-Hondrari (n. 1971) e unul dintre poeţii care merită citiţi în epoca noastră atât de puţin sensibilă la poezie. E un poet rafinat, cu versuri care au propria lor melodie interioară, cu imagini vizuale cinematografice, puternice. De altfel, el a publicat şi două cărţi de proză, Cartea tuturor intenţiilor (2006, reeditată în 2008) şi mai ales Apropierea (2010) – cel mai bun volum al lui de până acum – care arată că se poate face o proză la marginile poeticului de mare forţă şi de mare sugestie vizuală – dovadă că după Apropierea regizorul Tudor Giurgiu va face în curând un film. Citeşte tot articolul

„Avem nevoie de experienţe care să ne apropie de noi înşine”. Interviu cu Eugenio BARBA

Născut la Galipolii, în Italia, şi emigrat în Norvegia, în anii ’50, Eugenio Barba are un traseu complicat şi tumultuos: studiază mai întâi literatură franceză şi norvegiană, istoria religiilor, apoi se apropie de teatru şi pleacă în Polonia pentru a studia, ajungând să lucreze alături de Grotowski. Întors în Norvegia şi întâmpinând dificultăţi în a lucra ca regizor, decide, în 1964, să-şi înfiinţeze o companie de teatru, Odin Teatret, în orăşelul Holstebro. Teatrul-laborator practicat de această companie a ajuns să fie celebru în întreaga lume, prin zecile de producţii realizate până în prezent, cu Odin Teatret şi cu ISTA (International School of Theatre Anthropology), fondată de Barba în 1979. Eugenio Spectacolele lui Eugenio Barba nu sunt străine publicului român, în cadrul diferitelor festivaluri fiind prezentate producţii precum Orô De Otelo, Odă progresului, Închisoarea de oase, Killing Time. Barba este şi autor de cărţi, printre cele publicate şi la noi numărându-se Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă (Nemira), Casa în flăcări. Despre regie şi dramaturgie (Nemira), Arta secretă a actorului: Dicționar de antropologie teatrală, alături de Nicola Savarese (Humanitas), aceasta din urmă lansată în luna iunie, în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Citeşte tot articolul

Farmecul uitat al cărţilor clasice. „Casa Buddenbrook” de Thomas Mann

Recunosc că nu aş fi ajuns la Casa Buddenbrook dacă Thomas Mann nu m-ar fi cucerit cu Muntele vrăjit, dar e o lectură pe care nu am regretat-o, căci, deşi dimensiunea cărţii poate fi descurajantă, stilul zvelt şi dezinvolt al autorului a făcut ca cele peste 500 de pagini să fie parcurse fără nici o dificultate, iar delicateţea cu care Mann îşi construieşte fiecare detaliu şi subtilitatea prin care le conferă personajelor sale un destin implacabil, făcându-şi cititorul să spere totuşi că salvarea e posibilă, chiar şi într-un ultim, izbăvitor ceas, ridică romanul de debut al lui Mann cu mult peste o simplă frescă a burgheziei de secol XIX. Citeşte tot articolul