Tag: carte

Rembrandt, în clarobscur. Lynn Cullen, „Eu sunt fiica lui Rembrandt”

Pentru cei pasionaţi de artă şi mai ales de pictura lui Rembrandt, cartea lui Lynn Cullen, Eu sunt fiica lui Rembrandt, este lectura ideală: un exerciţiu de imaginaţie care îl transformă pe pictor într-un personaj fascinant, misterios, o figură aparte ce nu-şi trădează stilul în favoarea modei vremurilor sale. Dar este şi un roman care reuşeşte să stârnească interesul faţă de lucrările lui Rembrandt chiar şi pentru cei care, aşa cum a fost şi cazul meu, nu sunt, în mod deosebit, atraşi de genul său de pictură. Mai relevantă şi mai pasionantă decât orice plimbare printr-o galerie cu picturile lui Rembrandt, cartea lui Lynn Cullen, scrisă aproape pe structura unei cărţi poliţiste, dar conţinând elemente de un ekphrasis pur, deschide interpretări nu numai asupra stilului rembrandtian, ci şi asupra vieţii sale. Citeşte tot articolul

Decor livresc cu perniţe de poveste

Pasionaţi de lectură, ne place adesea să ne înconjurăm de obiecte inspirate de cărţile noastre preferate, imaginându-ne că trăim în lumea poveştilor pe care le citim sau dorind sa creăm o atmosferă plăcută pentru sufletele noastre şi ale prietenilor care ne calcă pragul. Fie că le împrăştiem prin locurile unde ne place să ne odihnim peste zi, fie că le folosim doar ca  decor, fie că adormim pe ele, visând frumos la locuri minunate şi oameni dragi sau le folosim ca “arme” în bătăi copilăreşti, pernele sunt obiecte nelipsite din casele noastre. De ce să nu le îmbrăcăm frumos, în versuri sau citate, în ţesături colorate cu imagini din cărţi sau ale scriitorilor, să le brodăm cu vorbe scrise cu măiestrie?În felul acesta, viaţa de zi cu zi ne va fi mai interesant decorată, iar somnul mai odihnitor şi visele mai colorate. Citeşte tot articolul

Trei săptămâni în Himalaya, de Marius Chivu

Am citit Trei săptămâni în Himalaya într-o duminică, la ţară, cu câmpul nesfârşit şi verde în faţa ochilor. Şi mi-a plăcut! Nu doar pentru că Marius Chivu are umor şi pentru că nu-i e teamă de enumerări (care sunt una dintre plăcerile mele vinovate), ci şi pentru că a făcut din povestea drumului prin munţi, un thriller. Thriller de călătorie: poate ar trebui să înregistreze brandul, dacă nu există deja :) Citeşte tot articolul

Descoperirea de sine, între bucurie şi spaimă. Simona Popescu, Exuvii

Dacă în încercarea de a se descoperi pe sine, de a îşi înţelege identitatea – sau identităţile –, scriitorii fac adesea apel la amintiri, povestindu-şi viaţa sau fragmente care par a fi relevante, nu toţi reuşesc însă a se înţelege pe sine mai bine în urma acestui demers. Dacă apelul la amintiri, cel mai adesea din copilărie sau adolescenţă, reprezintă la unii autori soluţia necesară pentru redescoperirea de sine, pentru înţelegerea mai clară a modului în care fragmente, poate unele aparent nesemnificative, din trecut au ajuns să formeze o personalitate complexă, există unele cazuri în care apropierea prea mare de sine duce, paradoxal, la imposibilitatea de a întrevedea cu acurateţe ţesătura complicată pe care se construieşte identitatea. Citeşte tot articolul

Curați la trup și suflet – săpunurile literare

Scriitorii şi operele lor ne-au dat de-a lungul timpului motive de bucurie, ne-au transportat cu puterea imaginaţiei în lumi nabănuite şi au fost sursă de inspiraţie pentru multe lucruri bune şi frumoase din viaţa noastră. Iubitori ai literaturii, ne-am înconjurat nu numai de cărţi dragi nouă, ci am descoperit şi frumuseţea şi originalitate accesoriilor livreşti, de la bijuterii şi piese vestimentare, până la obiecte de decor.nCreativitatea unei bibliotecare a dus la realizarea unei inedite colecţii de săpunuri cu arome... literare, numită "Lovely Librarian". Citeşte tot articolul

Radu Afrim şi teatrul tuturor posibilităţilor. Lansare de carte: Cristina Rusiecki, „Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii”

În lumea teatrului, şi nu numai, Radu Afrim nu mai are nevoie de prezentare: stilul său, ce ar echivala în literatură cu realismul magic, în unele producţii, dar şi cu genul comic-burlesc, împins uneori către limitele absurdului, are nu doar admiratori, ci fani în toată puterea cuvântului, care îl urmează peste tot în ţară (căci Afrim montează la numeroase teatre din afara capitalei) şi se postează în faţa teatrelor cu câteva ore înainte de spectacol atunci când nu mai sunt bilete, în speranţa că totuşi vor avea o şansă. Despre Afrim, acest regizor-cult, s-au scris zeci, sute de articole, au apărut interviuri, dar până acum nu i-a fost dedicată o sinteză, o lucrare cuprinzătoare, care să urmărească fenomenul afrimian în toată complexitatea sa. Citeşte tot articolul

Teatrul şi realitatea dincolo de simţuri. Antonin Artaud, „Teatrul şi dublul său”

Într-o cultură (occidentală) în care domina tirania cuvîntului în teatru, Antonin Artaud – poet, dramaturg, dar şi actor – a adus o perspectivă atît de revoluţionară, încît şi în prezent se mai vorbeşte despre eseul Teatrul şi dublul său, publicat în 1938, la Gallimard, expresia revoltei sale faţă de modul în care teatrul ajunsese să fie abordat în Occident, într-o dependenţă tiranică faţă de limbajul verbal. Citeşte tot articolul

De la vechi la elegant: coperţi pentru cărţi

Câţi dintre noi nu au cărţi care au ajuns deja la a treia generaţie? Cărţile vechi, îngălbenite, mărturii ale unor alte vremuri, peste care au trecut părinţii sau bunicii noştri şi care au o valoare simbolică nemăsurată? Din păcate, de multe ori trecerea timpului lasă urme pe ele şi componenta estetică a acestora se mai găseşte puţin avariată. Din fericire, există o solutie de-a dreptul fermecătoare pentru recondiţionarea acestora. Citeşte tot articolul

A face artă din cărţi

Când eram mici, ni se atrăgea mereu atenţia să nu îndoim paginile cărţilor, să nu le mâzgălim, să nu scriem nimic pe ele. Există însă o adevărată artă din transformarea şi sculptarea cărţilor, practicată de artişti care nu au ţinut cont de avertismentul „nu îndoi paginile”. Nu doar că le-au îndoit, ci le-au dat forme atât de originale, încât au înzestrat cărţile respective cu noi valenţe artistice. Este vorba, bineînţeles, de cărţi vechi, din anticariate, cărora nu le mai acorda nimeni nicio atenţie şi ar fi ajuns, altfel, la reciclare. Citeşte tot articolul

Sânge satanic, de Cristina Nemerovschi

Cred că îmbătrânesc. Altfel nu-mi explic cum de nu mi-a plăcut defel, ba chiar mi-a displăcut până la crâmpoţirea sufletului romanul Sânge satanic de Cristina Nemerovschi. Dacă aveam cu 10 ani mai puţin, probabil l-aş fi adorat şi mi-aş fi propus ca atunci când mă fac mare să fiu o Cristină Nemerovschi, care e atât de cool şi vorbeşte ca băieţii. Dacă aş fi avut cu 15 ani mai puţin, m-aş fi sinucis din dragoste pentru personajul principal M. ori chiar pentru autoare. Aşa, având cu 15 ani mai mult decât publicul pentru care este menită această carte, sinuciderea nu-mi mai e atât de la îndemână, dar, recunosc, am nutrit sentimente destul de criminale faţă de cartea care mi-a ocupat degeaba atât de mult timp. Citeşte tot articolul

Căldură mare, monşer!

"Termometrul spune la umbră 33° Celsius..." îşi începe I.L. Caragiale schiţa "Căldură mare". După o primăvară suficient de capricioasă cât să ne dea bătăi de cap, începutul de iunie ne-a adus vara, cu zile călduroase şi temperaturi ridicate, vorba meteorologilor. În aceste condiţii, nimic mai potrivit decât să ne petrecem timpul în aer liber, în parc, la iarbă verde, de preferat la umbră, cu prietenii şi cu cărţile noastre dragi. Şi nu întîmplător l-am pomenit pe nenea Iancu. Anul acesta comemorăm 100 de ani de la moartea scriitorului. Cu ocazia Centenarului Caragiale, vreme de 3 luni, începând de pe 9 iunie, şi până pe 20 septembrie, în Centrul Vechi din Capitală va avea loc prima ediţie a Festivalului "Bucureştii lui Caragiale". Citeşte tot articolul


Copacul cu cărți din Berlin

Biciclind prin Berlin prin Prentzlauer Berg, mi-a sărit în față un copac cu cărți. Așezat în mijlocul drumului, copacul  (mai precis niște bușteni puși sub forma unui copac) avea rafturi de cărți, compartimente specale, protejate de vânt și ploaie, unde puteai face un frumos schimb de cărți. Mai precis, oamenii veneau, lăsau o carte și luau alta. Căt timp i-am dat tărcoale să-i fac poze și să mă uit la fiecare centimetru de scoarță literară de copac, doi domni deja lăsaseră câte o carte și plecaseră cu alta. Citeşte tot articolul

Monştrii sexualităţii reprimate – „Furtuna de gheaţă” de Rick Moody

O suburbie tipic americană din Connecticut, din anii ’70, cu gazoane frumos îngrijite, cu  casnice îmbrăcate la patru ace şi asezonate cu un zâmbet fin şi, în acelaşi timp, fals. Pe acest fundal à la The Truman Show, prozatorul american Rick Moody se joacă, în Furtuna de gheaţă (The Ice Storm, 2002), cu destinele a două familii, Hood şi Williams, care devin mai apropiate decât şi-ar fi dorit vreodată, dar legăturile între ele nu au nimic de-a face cu afecţiunea . Este o apropiere dată de moarte, sex, droguri, mici perversiuni. Faţada de perfecţiune ascunde, de fapt, existenţe artificiale, vieţi trăite mecanic şi nefiresc, în încercarea de a păstra convenţiile sociale (şi să nu uităm că America, acum patruzeci de ani, era neaşteptat de conservatoare). Citeşte tot articolul

„Nu sunt scriitor, doar un personal literar auxiliar cu carte de vizită” – un cristian

Om de editură, organizator de proiecte culturale, redactor la Observator cultural, un cristian (pseudonim pentru Cristian Cosma) este acum şi prozator. Morţii Mă-tii, roman publicat în 2011, la Casa de pariuri literare (care numără două premii în palmaresul său, unul acordat de revista Tiuk! şi altul primit în cadrul Galei Bun de Tipar), este o provocare la adresa cititorului, în speţă la adresa celui care judecă o carte numai după titlu. Dar cine trece de titlu va avea o surpriză, şi una chiar foarte plăcută: va descoperi un scriitor – deşi afirmă sus şi tare că nu se încadrează în această categorie – care chiar are ceva de spus. Vă invităm la un interviu cu autorul, „un personaj” al lumii literare româneşti din ultimii cincisprezece ani, care vorbeşte aici nu numai despre traseul care l-a dus la scrierea acestei cărţi, ci despre întreaga sa experienţă, underground şi nu numai, din culise şi de pe scenă. Citeşte tot articolul