Tag: dimitrie cantemir

Perspective feline, perspective canine – #13: Daniela Șontică

De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Daniela Șontică a deprins de mică abilități dintre cele mai diverse, spiritul de observație și lecturile copilăriei ajutând-o să creeze conexiuni între tipologii umane și animale, transferând apoi în fizionomia animalelor întâlnite calitățile și defectele stăpânilor.

Citeşte tot articolul


Șapte cărți care m-au torturat – din copilărie până în prezent

Torturat în sensul peiorativ, adică volume care m-au chinuit, într-un fel sau altul - fie că le-am înghițit cu greu, fie că le-am abandonat și asta mă obsedează și acum, că le-am citit prea devreme sau prea târziu, că nu voiam să le citesc, dar a trebuit s-o fac, că m-au dezamăgit sau mi-au creat anumite neplăceri. În ”meseria” de cititor nu cred să existe cineva care să nu fi fost bântuit, ros de remușcări, căruia să nu-i fie rușine că n-a citit vreo capodoperă sau a citit-o din două în două pagini, care să nu regrete vreo carte sau vreun autor pe care l-a ratat etc.  Citeşte tot articolul

”Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut”, de Tatiana Niculescu Bran

Pe Tatiana Niculescu Bran am întâlnit-o ca scriitoare de romane non-ficționale în Spovedanie la Tanacu și În Țara lui Dumnezeu. Probabil datorită unui anume exotism, mi-a plăcut mai mult În Țara lui Dumnezeu, o poveste care are în centrul său cruda realitate a exciziei genitale practicată în Cornul Africii (și nu numai). De data aceasta, autoarea a revenit (după patru romane), spre sfârșitul anului 2013, cu o poveste fermecată, o întrepătrundere a trei planuri - trecutul depărtat, trecutul recent și prezentul - și a două spații - Comrat-ul basarabean și București-ul -, în centrul cărora se află o casă, un samovar, muzica lui Dimitrie Cantemir și a celor de la Pink Floyd, cozonacii basarabeni, o agenție imobiliară și două personaje pe care ajungi să le îndrăgești: Marina și Ilie Hagiu.   Citeşte tot articolul

„Lista Istodor” a cărţilor din literatura română

Eugen Istodor recunoaşte, de la bun început, că 101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă este, ca toate volumele sale, de altfel, un volum personal, rod al unei experienţe intime. Într-un timp dominat de impostură, „într-o epocă a verbelor pripite”, e nevoie, sau cel puţin aşa crede autorul, de o reîntoarcere, de o relectură a operelor literare într-adevăr valoroase, de un bilanţ – neterminat, ce e drept – al acestor texte care să se adreseze mai ales tinerilor. Un îndreptar personal, asezonat cu diverse păreri ale unor cititori profesionişti sau nu. Citeşte tot articolul