Tag: Mircea Cartarescu

Gemenii lui Cărtărescu – dragoste și metamorfoză (citită pe Samsung Readers Hub)

Nu aveam mai mult de 16 ani când am pus prima dată mâna pe Nostalgia lui Cărtărescu (Nostalgia care, chiar așa, tocmai a împlinit 20 de ani. La mulți ani și la cât mai mulți cititori)! Am citit-o pe nerasuflate, am devorat cu un entuziasm nebun fiecare povestire și, cred și acum, a fost una dintre cărțile pe care le-am citit cel mai intens.

De acolo, cel mai aproape mi-a rămas Gemenii, o poveste de dragoste ce te dă complet peste cap. Când am găsit-o în Samsung Readers Hub, mi-am zis că e momentul să o recitesc (probabil a cincea oară) și să o port cu mine mereu în telefon, să mă pot întoarce oricând la paginile, chiar și virtuale, care-mi sunt atât de dragi.

Citeşte tot articolul


Biblioteca-om și cărțile din ceramică – interviu cu artista Aniela Ovadiuc

Pentru lucrarea de master de acum câțiva ani ar fi vrut să facă un proiect cu trimitere la ideea de scriere. Așa a ajuns să facă cărți-obiect iar de aici nu a mai fost decât un pas până la biblioteca-om, o lucrare din ceramică de dimensiuni mari, plină cu cărți create tot din ceramică. Simbol al înmagazinării informației și, de ce nu, al esenței umane, biblioteca a devenit un reper important în arta ei de până acum și totodată una din temele ei preferate pentru că de atunci au mai urmat multe alte proiecte artistice bazate pe această idee. Povestea bibliotecii și a altor proiecte ne-o spune chiar creatoarea lor, Aniela Ovadiuc, artist ceramist absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, și membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Citeşte tot articolul

Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB: “Evenimentul în sine a crescut așa cum ne-am dorit, ba chiar pot spune că ne-a depășit așteptările”

Dintr-un mic eveniment prin care se dorea promovarea unor cărți traduse în 2008 la Polirom, a ieșit un festival amplu și independent: Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB). Creat de trei colegi, pe atunci, la Polirom - Oana Boca, fost director de imagine al editurii, Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial, şi Vasile Ernu, scriitor, festivalul este astăzi un loc în care, nu doar au loc dezbateri și lecturi, ci unde scriitori importanți ai momentului, români și străini, vorbesc despre cărțile lor și leagă prietenii. Citeşte tot articolul

Solidaritate cu Mircea Cărtărescu

În momente în care literatura română contemporană este călcată cu bocancii, în care discuția a atins o limită insuportabilă a derizoriului și în care criteriile esteticii și, până la urmă, ale bunului simț sunt aruncate senin în mocirla politică, când grobianismul unor personaje media atinge "doct" zona culturală, este necesar să fie auzite cât mai multe voci care să spună că este profund greșit ceea ce se întâmplă și, mai ales, este nevoie de solidaritate. Urmărim dezgustați felul în care Mircea Cărtărescu a fost pus la zid în ultimul timp și ne exprimăm și noi aici solidaritatea cu un scriitor pe care nu instituțiile statului român l-au făcut cunoscut, apreciat și iubit în toată lumea, ci pur și simplu cărțile sale. Citeşte tot articolul

O carte postmodernă… ca la carte. Levantul de Mircea Cărtărescu

Nu mi-a plăcut niciodată deconstrucţia de dragul deconstrucţiei, aşa că din rândul romanelor postmoderne, m-am îndreptat întotdeauna spre cele care nu calcă în picioare ce a fost înainte, ci încearcă să revalorifice, să repună în context, dar, în acelaşi timp, reuşesc să se distanţeze. Din categoria aceasta, Levantul de Mircea Cărtărescu este printre cărţile în care funcţionează cel mai bine acea logică a reînnoirii de care vorbea Matei Călinescu. Citeşte tot articolul

Cu cine dăm nas în nas anul acesta la Bookfest

A început numărătoarea inversă pentru Bookfest, unul din târgurile de carte de la care ne-am obişnuit anual să avem aşteptări mari şi la care cu siguranţă vom da nas în nas cu scriitori români importanți, dar și cu critici, editori, jurnaliști. Bookfestul se va ţine în perioada 30 mai - 3 iunie, iar lansările romaneşti importante de anul acesta vor purta semnăturile Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia și Gabriel Liiceanu. 5 zile, 250 de evenimente; lansări, sesiuni de autografe, discuţii şi dezbateri, jurnalişti, scriitori şi cititori - se anunţă un alt maraton literar care va strânge bookaholicii bucureşteni sub acoperişul imens al Romexpo. Citeşte tot articolul


Nora Iuga: “Ce să fac, gândesc cam anarhic” (interviu)

Nora Iuga este ori Poetul nemuritor, ori un gen de curious-case-of-Benjamin-Button al literaturii noastre. De fiecare dată când o revăd este un om mai tânăr și mai plin de viață. Probabil dacă nu ar fi împlinit recent venerabila vârstă de 81 de ani, am fi întâlnit-o pe străzile din centrul Bucureștiului, protestând cot la cot cu cei tineri.

Am avut șansa să îi iau un interviu între două lansări. Prima a marcat ieșirea oficială pe piață a Conversației cu Nora Iuga, despre care am povestit săptămâna trecută, iar cea de-a doua va veni în februarie, când scriitoarea octogenară va scoate de sub tiparul Editurii Cartea Românească un nou volum de poezii ("Petrecere la MontRouge"), un ciclu-experiment, precum însăși l-a numit, în care versurile ar fi rostite inconștient în timpul somnului de o doamnă și înregistrate de un tânăr secretar... Citeşte tot articolul


Douămiiunșpele meu literar (Cristina)

Există mereu teama că nu citești destul. E ca o gheară ce mai apare subversiv când stai liniștit la un vin cu prietenii, când bați magazinele într-un acces de shopingăreală, când stai acasă și nu faci nimic sau când, oriunde ai fi și orice ai face, te gândești - băi, ce bine era să citesc acum o carte. Citeşte tot articolul

Literatură română montată în teatru, înainte și după 1989/2000

Acum ceva timp vă reaminteam de spectacolul "Dimineață pierdută", realizat în 1985 de regizoarea Cătălina Buzoianu, după romanul omonim al Gabrielei Adameșteanu.

Succesul spectacolului în cauză, care a reunit nume precum Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Irina Petrescu şi Marcel Iureş, ne-a îndemnat să facem o trecere în revistă și a altor texte literare românești, care, de-a lungul timpului, au făcut insipirația unor oameni de teatru.

Spre surprinderea noastră, după un mic research, nu am descoperit foarte multe, cel puțin nu înainte de 2000, iar înainte de 1989 discutăm cu preponderență de montări clasice ale unor romane precum Baltagul. Citeşte tot articolul


Noutăţi cu Mircea Cărtărescu

Cine are în plan să treacă pe la Salonul European de Bandă Desenată joi (10 noiembrie), are ocazia să se delecteze nu numai cu expoziţiile diverşilor desenatori europeni, ci şi cu o lansare de carte. De la ora 18.00, la galeria Foto Anexa a Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (pe Calea Moşilor, nr. 62- 68), vorbim despre adolescenţa tulburată de anxietate şi singurătate dusă la extrem în Travesti-ul lui Cărtărescu şi transpusă în varianta BD, sub semnătura lui Edmond Baudoin. Citeşte tot articolul

Bucharest Tales – Povești despre București

Pentru că Bucureștiul e oricum, dar plicticos, nu. Pentru că e plin de oameni colorați și cu toții avem arhive întregi de povești cu taximestriști, cerșetori, administratorul de bloc, o beție și o mahmureală, cautatul unui apartament de închiriat și multe, multe altele. Și pentru că, atunci când o mână de scriitori buni se apucă sa povestească despre București, rezultatul trebuie să ajungă și la noi în bibliotecă. Citeşte tot articolul