Tag: scriitor

Bob Dylan – Premiul Nobel pentru Literatură 2016

An de an, discuțiile în jurul Nobelului pentru Literatură se intensifică atunci când se apropie acordarea premiului, atât în mass media locală și internațională, cât și pe rețelele de socializare. Am văzut atâtea pariuri și prognosticuri zilele acestea, cu atâtea argumente și simpatii, încât nu-mi doream decât să vină odată ziua în care se va afla câștigătorul. Ceea ce, în cele din urmă, s-a și întâmplat. Citeşte tot articolul

Lionel-Shriver

Împrumutul cultural sub lupă. O nouă formă de cenzură?

„Cine e cel dintâi hoţ de buzunar al artelor? Scriitorul de ficţiune, el este.” – Lionel Shriver

Discursul lui Lionel Shriver, ţinut la Festivalul Scriitorilor din Brisbane, a stârnit mai multe controverse deşi, într-o lume care nu s-ar fi confruntat cu aceste probleme relativ noi, ar fi trecut neobservat sau, de fapt, nici măcar nu ar fi avut loc. Pe scurt, în discursul său, autoarea cărţii Trebuie să vorbim despre Kevin, atrage atenţia asupra unor ideologii nou-născute, în opinia sa, care pun sub semnul întrebării dreptul autorilor de a mai scrie ficţiune. Citeşte tot articolul

„Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban – fragment în avanpremieră

Cu toţii avem amintiri mai mult sau mai puţin plăcute despre întîlniri cu oamenii în uniformă, dar cele mai frumoase poveşti despre poliţişti vin, cu siguranţă, de la scriitori. Momente comice sau de-a dreptul tragice, ieşiri ingenioase din situaţii critice sau autodenunţuri involuntare, pe toate le găsiţi în Scriitori la poliţie, o carte care reuneşte declaraţii pe proprie răspundere ale oamenilor de litere despre ciocnirile lor cu oamenii legii. Citeşte tot articolul


Interviu cu Paul Țanicui: „Scriitorul trebuie să rămână viu și după ce publică”

Am citit Quimera, romanul de debut al lui Paul Țanicui, pe la începutul anului acestuia, deși apăruse (și ajunsese la mine) în toamna lui 2015, la Editura Humanitas. Pe atunci, știam prea puține despre autorul cărții - și, onest spun, nici nu mă interesează acest aspect atunci când deschid o carte; contează, desigur, doar calitatea volumului respectiv. Quimera m-a vrăjit - cuvântul nu e ales chiar întâmplător. Am apreciat deopotrivă stilul în care este scrisă - fragmentar, poetic, plin de legături în subtext, impregnat de un soi de realism magic, misticism, simbolism etc. -, cât și povestea pe care o spune, plasată pe alte meleaguri și în alte timpuri - în lumina reflectorului este Mauro Leone, un băiat-tonomat, orfan de tată, cu o mamă care nu îl mai poate întreține, așa că îl trimite la un internat catolic; capitolele sunt strâns legate de „aventurile” lui Mauro, construind, astfel, un altfel de Bildungs­roman. Și, bonus, cartea se citește ușor, chiar e o lectură plăcută. Iar fiecare își poate alege ce vrea să vadă în ea, ce pistă dorește să urmeze, dincolo de firul narativ.  Citeşte tot articolul

Haruki Murakami şi cel mai lung interviu din istorie

Poate că unii dintre noi s-au numărat printre cei care au dorit să afle un răspuns direct de la scriitorul Haruki Murakami. E cât se poate de firesc, totodată, ca pentru o activitate atât de bogată, un scriitor să primească întrebări cât mai variate şi, cu siguranţă, din cele mai neobişnuite. Dar probabil că nici scriitorul însuşi şi nici cei care l-au ajutat să lanseze site-ul temporar, destinat acestor mesaje de la cititori, nu s-au aşteptat la cele 37.465 de întrebări. Citeşte tot articolul

Aforisme - Lichtenberg

„Aforismele” lui Lichtenberg, una dintre capodoperele literaturii germane, conform lui Nietzsche

Stimate cititor, se întâmplă uneori să descoperi câte o carte care-ţi lasă impresia, de la primele pagini, că o să-ţi schimbe întreaga viaţă. Ajungi la o astfel de carte, de obicei, după mai multe căutări şi referinţe, dar niciodată pur întâmplător. O astfel de carte ţi-a fost destinată, ţi-a fost pregătită pentru că tu aveai nevoie de ea. Şi, deşi momente ca cel de mai sus nu se găsesc la tot pasul, ele fac uneori cât o bibliotecă întreagă. Citeşte tot articolul

Susan Sontag - ritual scris

Program zilnic de scriitor: Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag

Sunt mulţi scriitori pe care mi-ar plăcea să-i văd la lucru. Iar acesta e unul dintre principalele motive pentru care mi-aş fi dorit să fie deja posibilă călătoria prin timp şi spaţiu. Ca cititor, ştii că-ţi doreşti imposibilul, dar asta nu te împiedică să visezi în continuare cu ochii larg deschişi şi cu nasul vârât într-o carte. La cât se trezeau, câte ore scriau, cum îşi împărţeau timpul între scris şi alte sarcini zilnice? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ardem de nerăbdare să aflăm răspuns când vine vorba de unii dintre cei mai cunoscuţi scriitori, printre care se află şi preferaţii noştri. De data aceasta, Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag. Citeşte tot articolul

Bibliotecă de scriitor – Simona Antonescu: „Sunt foarte posesivă cu cărțile mele”

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o prima oară în paginile romanului Darul lui Serafim, a doua carte pe care a publicat-o autoarea. M-au fermecat istoriile și personajele sale, extrase cu migală din trecut, pe care le reînvie în fața cititorilor contemporani, odată cu atmosfera unor vremuri apuse. Mi-am dorit să cunosc și omul din spatele poveștilor, astfel că m-am bucurat foarte mult când Simona mi-a acceptat invitația de a participa la rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul

Integrala prozei scurte Beckett

Definiţia artistului în proza scurtă a lui Beckett. Cu ce se confruntă un scriitor?

„Nemaiauzind nemaivăzând îţi urmezi calea. Zi după zi. Aceeaşi cale. Ca şi când nu ar mai exista alta. Pentru tine nu mai există alta.” – S. Beckett Samuel Barclay Beckett s-a născut la 13 aprilie 1906, într-un suburbie a Dublinului. A studiat limbile moderne, a predat o perioada la Belfast, înainte de a se muta la Paris, unde a continuat să lucreze la unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, romane, nuvele sau piese de teatru. Deşi ne este cu siguranţă mai familiar prin teatrul absurdului, proza sa în aceeaşi cheie demonstrează figura scriitorului care se numără printre cele mai importante nume din literatură. În 1953, se joacă în premieră, la Paris, piesa Aşteptându-l pe Godot. Printre cele mai cunoscute şi apreciate romane ale lui Beckett se numără Watt, Malone murind, Murphy şi How It Is. Citeşte tot articolul

Bibliotecă de scriitor – Irina Georgescu Groza: „Important e să citim, nu neapărat să acumulăm cărți”

Am auzit prima oară de Irina Georgescu Groza atunci când a avut loc lansarea volumului ei de proză scurtă, Dincolo de ferestre, apărut recent la Editura Casa de Pariuri Literare. Irina a acceptat imediat invitația de a lua parte la rubrica Bibliotecă de scriitor, și, astfel, am ajuns într-un apartament nou, amenajat cu mult bun gust, unde cele trei biblioteci, fiecare cu personalitatea sa, aveau rafturile pline cu cărți și obiecte înțesate de povești. Este o bibliotecă relativ tânără, căci Irina a lăsat în urmă cărțile citite în liceu și în studenție, însă este una de care tânăra scriitoare este foarte mândră. Citeşte tot articolul

Punctul muzeal „Ionel Teodoreanu” a fost inaugurat la Golăiești

Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Primăria Comunei Golăiești și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași a inaugurat, în data de 20 mai 2016, la Golăiești, județul Iași, comuna în care se află moșia Medelenilor, punctul muzeal dedicat scriitorului Ionel Teodoreanu. Este al treilea punct muzeal deschis în județul Iași de către MNLR Iași, după cel dedicat lui Cezar Petrescu, inaugurat la Cotnari în anul 2015 și cel dedicat lui Dimitrie Anghel, inaugurat la Miroslava, în aprilie 2016. La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanți ai culturii ieșene și ai administrației locale și județene. Citeşte tot articolul

Vino să dialoghezi cu Patrick Ness!

Marţi, 19 aprilie, de la ora 17.30, dialogăm cu Patrick Ness în cadrul ÎNTÂLNIRILOR YOUNG FICTION CONNECTION. Autorul va discuta cu fanii săi din România, prin intermediul unei video-conferinţe, despre cartea Chemarea Monstrului, dar şi despre primele două volume din trilogia Pe tărâmul haosului: Vocea pumnalului şi Pe viaţă şi pe moarte (în curând la Editura Trei). Citeşte tot articolul