Tag: teatru

”O poveste cu Horațiu” la o cafea, cu Horațiu Mălăele și Doina Papp

Ieri, 20 mai, am fost la o întâlnire cu Horațiu Mălăele, organizată de editura All, într-un loc cam neconvențional, zic eu, pentru un eveniment de acest tip - Starbucks București Mall (deși gazdele au fost primitoare și, slavă Domnului, aerul condiționat a funcționat perfect :) ).  Cu prilejul cărții ”O poveste cu Horațiu”, semnată de Doina Papp și apărută la sfârșitul anului 2012, am avut ocazia să-l ascult de aproape pe Mălăele, vorbind despre el, despre carte și povestind întâmplări cu tâlc. Minunatul actor va fi prezent și la Bookfest, la standul editurii All, miercuri, 29 mai, ora 18.00. Citeşte tot articolul

O după-amiază cu Simona Popescu, Chris Simion și Andrei Robin Proca în cadrul primei ediții ”Generații și conversații”

Joi, 11 aprilie, am fost la prima ediție a proiectului ”Generații și conversații”, inițiat de revista online studențească Gen90. Invitați la acest eveniment au fost scriitoarea Simona Popescu (recenzia noastră la Exuvii aici, iată și un interviu iar aici  găsiți despre cum e să fii scriitoare și mamă în același timp), regizoarea Chris Simion (un minunat interviu cu ea aici, iar despre montarea piesei Hoții de frumusețe aici) și solistul formației Robin and the Backstabbers, Andrei Robin Proca (despre lecturile membrilor trupei amintite aici). Citeşte tot articolul

Hoții de frumusețe – cartea lui Pascal Bruckner pusă în scenă de Chris Simion

Hoții de frumusețe este, probabil, unul dintre cele mai ușor  (nu facil!) de dramatizat texte literare. Dramatic în sine prin faptul că este "vorbit", foarte vizual, cu o poveste puternică, simbolică, trasată în tușe groase, cu personaje ușor identificabile și cu dialoguri expresive, romanul lui Pascal Bruckner își găsește natural locul pe scenă, fără efort, fără exagerări și fără interpretări forțate care să ducă prea departe de textul literar. Spectacolul pus în scenă de Chris Simion, prima dramatizare de fapt a Hoților de Frumusețe, este excelent, te trimite firesc într-o lume ciudată, ce scoate la iveală sentimente ascunse ale, probabil, fiecăruia dintre noi. Citeşte tot articolul

Călătoriile lui Purcărete în universul lui Gulliver

Montarea lui Silviu Purcărete după cartea lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, vine cu o viziune cu adevărat inedită asupra poveştii bine-cunoscute. Dacă atunci când spunem Gulliver, ne gândim cel mai adesea la peripeţiile fantastice ale lui Lemuel Gulliver ba în ţara piticilor, Lilliput, ba în cea a uriaşilor din Brobdingnag, Purcărete nu selectează pentru scenă momentele poetice ale călătoriei, ci, dimpotrivă, pe cele mai groteşti, mai crude, cele care, de fapt, dau seamă pentru adevărata natură a omului. În plus, focusul nu mai este pe personajul Gulliver şi pe evoluţia (sau involuţia) sa pe parcursul călătoriilor sale, ci pe imaginea unei umanităţi în descompunere. Un proiect controversat, montarea lui Purcărete a stârnit revoltă în rândul părinţilor care veniseră cu copiii, crezând sau sperând că este un spectacol à la Ţăndărică. Citeşte tot articolul

Brave New World-ul vieţii ca vis

Am scris mai demult despre Viaţa e vis, varianta regizorală a lui Dragoş Galgoţiu, dar simt nevoia să revin cu un nou comentariu despre acest text, montat acum de Mihai Măniuţiu, la Teatrul Naţional Timişoara, cu Marian Râlea, în rolul lui Segismundo, Ion Rizea (Basilio), Claudia Ieremia (Rosaura), Alina Ilea (Estrella). Dacă versiunea lui Galgoţiu de la Teatrul Odeon, cu toate straturile sale metatextuale, păstra mult mai fidel, la toate nivelurile, atmosfera barocă a epocii în care a scris Calderón, cea a lui Măniuţiu elimină orice referinţă vizuală la acea perioadă, păstrând doar – şi chiar fidel – textul în versuri al lui Calderón, rostit pe un fundal ce aminteşte de filme precum Star Trek sau Gattaca. Citeşte tot articolul

De ce avem încă nevoie de feminism. „O femeie singură” de Dario Fo şi Franca Rame, regia Véronique Widock

La baza companiei italiene de teatru Fo-Rame, înfiinţată de Dario Fo – câştigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură (cu motivaţia că, „în tradiţia măscăricilor medievali, a pedepsit puterea şi a restaurat demnitatea celor umiliţi”), şi Franca Rame, actriţă şi scriitoare, în 2006 şi senatoare a Piemontului, stă un proiect ambiţios, iar  pentru Italia anilor ’60-70’ extrem de controversat, acela de a zgudui o serie de atitudini înrădăcinate adânc în societate, precum lipsa evidentă de drepturi egale între femei şi bărbaţi, tirania Bisericii în aspecte legate de căsătorie şi divorţ, în general un conformism sufocant, care pentru multe femei însemna o pierdere totală a identităţii. Citeşte tot articolul

Lansare de carte – „A doua scrisoare pierdută” de Eugen Şerbănescu

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu personajele după „the end” sau după lăsarea cortinei? Poate că le-aţi şi trasat noi drumuri şi noi destine, aşa cum, mărturisesc, fac şi eu aproape după fiecare carte. Eugen Şerbănescu a dus mai departe acest exerciţiu de imaginaţie şi a scris o continuare la O scrisoare pierdută, intitulată chiar A doua scrisoare pierdută. Despre ce se întâmplă cu personajele lui Caragiale şi cum au ajuns ele să fie plasate într-o nouă poveste veţi avea ocazia să aflaţi chiar de la autor, căci lansarea cărţii va avea loc în prezenţa sa, miercuri, 17 octombrie, la ora 18.00, în foaierul Sălii Majestic a Teatrului Odeon. Citeşte tot articolul

Spunînd poveşti cu păpuşi şi marionete. Interviu cu Lenuţa şi Sorin Dorobanţu

A spune poveşti, noi sau clasice, este o misiune dificilă pentru un păpuşar şi un marionetist. Trebuie să stăpînească o tehnică desăvîrşită, să accepte să muncească ştiind că recompensele financiare sînt, în general, modeste, şi, mai mult, să ştie să se retragă în spatele personajului principal, care este marioneta (sau păpuşa). Printre virtuozii acestui domeniu se numără Lenuţa şi Sorin Dorobanţu, din Arad, care şi-au înfiinţat şi o companie de teatru, aducînd la viaţă poveşti precum Scufiţa Roşie sau Aladin şi lampa fermecată, încercînd permanent să inoveze, să îmbogăţească povestea cu un ambient şi cu ceea ce numesc ei gadgeturi, pentru a-i atrage şi mai mult pe copii. Spectacolele lor sînt întotdeauna interactive şi au un mesaj activ: de pildă, în spectacolul Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc, după povestea lui Patrice Seiler, în care se vorbeşte despre poluare şi despre un mediu de viaţă din ce în ce mai dezumanizat şi mai rece, copiii sînt îndemnaţi, la final, să interacţioneze cu actorii şi să-şi exprime părerea. Citeşte tot articolul

Caragiale – varianta comică şi varianta tragică, la FNT 2012

„Bucureştii lui Caragiale”, un amplu festival care a acoperit întreaga vară, s-a terminat în septembrie, dar Caragiale nu mai are mult de aşteptat pînă să fie din nou prezent pe scenele teatrelor din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, care a dedicat o secţiune montărilor din dramaturgia şi proza acestuia. „Al matale, Caragiale” propune, pentru ediţia a XXII-a a FNT-ului, patru spectacole după Caragiale, festivalul deschizându-se chiar pe scena teatrului care-i poartă numele şi, evident, cu o montare ce aduce la viaţă, în cheia teatrului coregrafic specific lui Gigi Căciuleanu, lumea caragialiană: D’ale noastre. Citeşte tot articolul

„Nu suntem ceea ce arătăm, ci ceea ce ascundem”. „Aplauze pentru Lena”, în Festivalul Undercloud

Ca un preview pentru stagiunea ce va începe în curând, Festivalul Undercloud (3-13 septembrie), ajuns la a cincea ediţie – deja un festival-cheie pentru producţiile independente – pune şi de această dată accent pe literatura română contemporană, despre care Chris Simion, directoarea festivalului, consideră că merită a fi promovată. Printre spectacolele selecţionate la acest festival care au avut ca punct de plecare un text de literatură contemporană se numără Aplauze pentru Lena, în regia lui Chris Simion, cu Marius Manole şi Puşa Darie, după un text de Valentin Nicolau, inclus în volumul Poveşti din al nouălea cer, recent apărut la Editura Nemira. Citeşte tot articolul

Umor la a patra. „Noi 4”, la Godot Café-Teatru

Formula „noi 4” este un artificiu cu care Lia Bugnar se joacă în mai multe piese, de pildă în Stă să plouă sau în O piesă deşănţată. Îi place, de asemenea, să lucreze cu un grup de actori pe care îi distribuie în majoritatea montărilor sale, decizie foarte inspirată, căci, pe lângă faptul că îţi creează un sentiment de familiaritate, ai ocazia să îi vezi performând în stiluri diferite şi să observi incredibila lor abilitate de a asimila roluri aflate uneori la poluri opuse. Cel mai relevant exemplu este Ilinca Manolache, care în O piesă deşănţată este nevasta frigidă, pe când în Noi 4 joacă rolul amantei impertinente. Noi 4 este spectacolul în care Lia Bugnar şi colegii ei se joacă şi experimentează cel mai mult. Citeşte tot articolul

„Avem nevoie de experienţe care să ne apropie de noi înşine”. Interviu cu Eugenio BARBA

Născut la Galipolii, în Italia, şi emigrat în Norvegia, în anii ’50, Eugenio Barba are un traseu complicat şi tumultuos: studiază mai întâi literatură franceză şi norvegiană, istoria religiilor, apoi se apropie de teatru şi pleacă în Polonia pentru a studia, ajungând să lucreze alături de Grotowski. Întors în Norvegia şi întâmpinând dificultăţi în a lucra ca regizor, decide, în 1964, să-şi înfiinţeze o companie de teatru, Odin Teatret, în orăşelul Holstebro. Teatrul-laborator practicat de această companie a ajuns să fie celebru în întreaga lume, prin zecile de producţii realizate până în prezent, cu Odin Teatret şi cu ISTA (International School of Theatre Anthropology), fondată de Barba în 1979. Eugenio Spectacolele lui Eugenio Barba nu sunt străine publicului român, în cadrul diferitelor festivaluri fiind prezentate producţii precum Orô De Otelo, Odă progresului, Închisoarea de oase, Killing Time. Barba este şi autor de cărţi, printre cele publicate şi la noi numărându-se Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă (Nemira), Casa în flăcări. Despre regie şi dramaturgie (Nemira), Arta secretă a actorului: Dicționar de antropologie teatrală, alături de Nicola Savarese (Humanitas), aceasta din urmă lansată în luna iunie, în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Citeşte tot articolul