Tag: teatru

Florin Lăzărescu: „Am lăsat doar întâmplări și personaje aparent obișnuite, dar spectaculoase, memorabile”

Întâmplări și personaje, cel mai recent volum semnat de scriitorul Florin Lăzărescu, apărut pe la jumătatea lui iunie la Editura Polirom, în colecția „Ego-grafii”, este una dintre acele cărți excelente care mi-au făcut zilele de vară mai frumoase. Florin Lăzărescu - am mai spus-o - este, fără doar și poate, un povestitor pe cinste, iar acest lucru se vede cu ochiul liber și în fiecare micropovestire din volumul acesta de non-ficțiune.  Citeşte tot articolul

Interviu cu Laura Maria Vlădoiu: „Teatrul, la fel ca literatura, satisface niște nevoi sufletești”

Pe 21 aprilie 2015, spectacolul Suntem ceea ce iubim de Nichita Stănescu a avut loc la Sala Bizantină a Palatului Béhague, în incinta sediului Ambasadei României din Franța. Institutul Cultural Român din Paris a invitat spectacolul pentru a-­l omagia pe autorul Nichita Stănescu - pe 31 martie s­au împlinit 82 de ani de la nașterea poetului. La reprezentația de la Paris a fost prezentă și Dora Stănescu, soția autorului, care a felicitat echipa spectacolului pentru creația lor. Citeşte tot articolul

„Desculț în parc”, o comedie romantică de Neil Simon, cu Ștefan Bănică și Diana Cavallioti

Atunci când vine vorba de mers la teatru, am niște tabieturi la care țin. Habar n-am dacă-i bine sau nu. În primul rând, citesc descrierea piesei și distribuția înainte de a alege piesa la care mă voi duce. Apoi, în cazul în care n-am citit piesa (sau volumul) care se joacă, dar mi s-a părut interesantă prezentarea acesteia sau țin s-o văd grație autorilor, actorilor sau regizorilor, nici n-o citesc până după spectacol - și asta pentru că nu vreau să fiu influențată de proaspăt cititul text, să fiu acaparată de acesta și să mă fixez pe a vedea dacă adaptarea, dramatizarea respectă în întregime scrierea respectivă (pentru că nu, nu - numai - despre asta e vorba, totuși, la teatru). Și, dacă vreau să scriu despre, întotdeauna caut după vizionare mai multe detalii despre piesă, autor, actori etc. Citeşte tot articolul

Interviu cu Ioana Anastasia Anton: „Viața e comedie în esență” (text și video)

Vorbește suav, gesticuleaz blajin, dar pe scenă este ca un vulcan. Ioana Anastastia Anton povestește despre pasiunea sa pentru teatru, corelată cu pasiunea pentru literatură. Pe tânăra actriță, Ioana Anastasia Anton, o vedem în spectacolele Teatrului Odeon, Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie, dar și la Godot Cafe­teatru în proiecte independente Bella și cavalerul fără nume și SC. IMPRO SRL. Citeşte tot articolul

Aleargă cu Nicoleta Lefter, într-o adaptare spectaculoasă după romanul omonim al Anei Maria Sandu

De aseară, de când m-am întors de la WASP, mi-e greu să mă adun să scriu despre premiera spectacolului Aleargă, o adaptare după romanul omonim al Anei Maria Sandu (Editura Polirom, 2013), cu Nicoleta Lefter și un concept semnat de Silvia Călin. M-a tulburat cu aceeași intensitate cu care m-a năucit cartea scriitoarei, acum aproape doi ani - iar afirmația aceasta spune multe despre cum e spectacolul. M-a lăsat cu promisiuni, cu regrete, cu gânduri răzlețe care mi-au invadat creierul și ființa. Am plecat de acolo cu o admirație mută pentru autoarea textului, pentru actrița care a făcut un one woman show fantastic, pentru conceptul gândit de coregrafă. Și cu gândul că trebuie să le recomand multor prieteni, cunoștințe, cititori, iubitori de teatru să meargă să-l vadă. Așa, ca într-o excursie cu „clasa”. Citeşte tot articolul

Reflection (Lightwave Theatre Company), un spectacol cu păpuși în care tu construiești povestea

Am fost la primul spectacol din viața mea cu păpuși în mărime naturală anul trecut, pe la începutul verii, când avea loc avanpremiera Iubitafizicii, după cartea omonimă a lui Iulian Tănase. Am fost plăcut surprinsă, totul era atât de atipic și fascinant! Tipul acesta de artă este puțin spre aproape deloc cunoscut la noi și tare mi-aș dori ca lucrurile să evolueze. De altfel, în mintea mea, în acest spațiu, spectacolul cu păpuși în mărime naturală este aproape sinonim cu Lightwave Theatre Company, trupa (Cristina Andreea Ion - regizor /actor -, Adina Hotinceanu - actor -, Daniel Burcea - artist păpușar -, George Sfiraiala - actor -, Petru Stratulat - artist păpușar) înființată în 2013 care a realizat, până acum, piesele Iubitafizica și Reflection. Citeşte tot articolul

Piesă pentru frate și soră, un spectacol incomod după textul lui Tennessee Williams

Mi-era dor de teatru. Tare dor. Așa că invitația la spectacolul Piesă pentru frate și soră a picat ca un semn bun - și-așa tot plănuiam să ajung la această adaptare teatrală de prin noiembrie-decembrie anul trecut, atunci când a avut premiera. Nu de alta, dar Tennessee Williams este unul dintre dramaturgii mei preferați, iar Piesă pentru frate și soră (în original, The Two-Character Play sau Out Cry) nu a mai fost montată până acum la noi, din câte știu eu - oricum, aceasta nu face parte din acele piese-vedete ale sale, precum Un tramvai numit dorință, Menajeria de sticlă, Vacanța romană a doamnei Stone, Noaptea iguanei, Dulcea pasăre a tinereții, Pisica pe acoperișul fierbinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul

Un microroman delicat: „Simfonia animalieră”, de Veronica D. Niculescu

În iunie 2014, când gradele își făceau de cap, apărea o cărticică mică, mică (mai mică decât o palmă), pătrată, cu coperte de un verde crud și cu ilustrații nemaipomenite. Uitându-te la ea, ai fi crezut că e o ghidușie, o carte pentru copii, o jucărie. Dar,  deschizând-o și citind-o, ce să vezi? Nu e. Ba dimpotrivă, e o carte pentru oameni mari, cei pe care îi incită lecturile dense, intense, delicate, pe mai multe voci, cei cărora le priește să fie proprii dirijori ai unei simfonii atipice, cărora nu le displace să-și schimbe lentilele de interpretare din când în când și să descopere, cu lupa, cârlige peste cârlige lăsate în text pentru plăcerea lor. Citeşte tot articolul

Chris Simion

Interviu Chris Simion: “Nu-mi inventez poveștile. Le smulg din ochii sufletului meu ca să le vadă apoi toată lume”

Chris Simion a scris opt cărți și a regizat zeci de spectacole de teatru. A publicat prima carte pe când avea 16 ani, vârstă la care a devenit și singurul jurnalist român care i-a luat un interviu lui Klaus Meine, solistul de la The Scorpions, aflat la București cu ocazia unui concert. Deși prima piesă de teatru pe care a văzut-o în adolescență a făcut-o să-și jure că n-o să mai calce niciodată într-o sală de spectacol, la 18 ani - când a asistat întâmplător la o repetiție a piesei "Numele trandafirului", regizată de Grigore Gonța - s-a îndrăgostit iremediabil de teatru. Citeşte tot articolul

”Teatrul lui Sabbath”, de Philip Roth – atunci când nu mai știi ce rol joci

Până la Teatrul lui Sabbath – romanul lui Philip Roth tradus de Editura Polirom – nu cred că am citit despre vreun personaj care să-mi displacă atât de tare. Este vorba despre protagonistul romanului lui Philip Roth, Mickey Sabbath, un fost păpușar ajuns la vreo 60 de ani, pentru care singura rațiune de a fi este sexul: “Mickey Sabbath cel ascetic. Călugărul Futaiului. Evanghelistul Desfrâului.” Citeşte tot articolul

Elena Vlădăreanu: „Habemus bebe este despre mine. Şi va fi un spectacol aşa cum sunt eu acum.“

Elena Vlădăreanu a dramatizat o experienţă esenţială pentru identitatea ei: cea de a fi şi artist şi mamă presată de urgenţe, sarcini, solicitări şi presiuni noi. Din ce a scris ar urma să iasă un spectacol de teatru care scutură, prin nişte întrebări tari, cîteva tabuuri legate de actul de a scrie, de transformările pe care le provoacă rolul de părinte şi de percepţiile înşelătoare pe care societatea ni le cam bagă pe gît. Citeşte tot articolul


O piesă despre iubirile din Vama Veche

Toți ştim că unele veri petrecute în Vama Veche rămân în istorie ca adevărate tripuri inițiatice. Sunt verile alea când se întâmplă povești pe care n-ai cum să le uiți, când întâlnești oameni care-ți modifică cursul vieții, când se ascultă muzici care te vor bântui în timp. Vara lui 2001 a fost o astfel de vară. Talk to the Bomb este povestea unui triunghi amoros născut pe plaja din Vama Veche în vara lui 2001, este dramatizarea uneia din miile de povești de dragoste care au început acolo, pe nisipul din Vamă. Vara lui 2001. Destinele lui Sașa, Alex și Voinicul se intersectează în umbra amenințătoare a unui 11 septembrie care încă nu s-a întâmplat. Și restul e literatură. Citeşte tot articolul


Adina Dabija: ”Menirea unui scriitor este să se conecteze la sunetul fundamental al lumii și să încerce să-l traducă în cuvinte” – interviu

Cu Adina Dabija m-am întâlnit la Romexpo, înainte de lansarea primului ei roman, ”Șaman”. Am stat de vorbă după aceea, printre vizitatori, pe fundalul furtunii puternice care se iscase. Aflată la cea de-a treia carte (după două volume de poezii, ”poezia păpușa” din 1997 și ”Stare nediferențiată” din 2006 în România și altele în America), Adina practică medicina orientală în New York, acolo unde locuiește în prezent. Pentru mine, a fost o surpriză de mari proporții romanul ei de debut în proză, extrem de proaspăt, scris cu o forță foarte mare. De aceea, abia așteptam să o cunosc; am purtat conversații despre literatură, despre proza, poezia și teatrul ei, despre medicina orientală, despre ritualuri de scris, obiceiuri de lectură și multe altele. Cu un ton blând și o prezență discretă, Adina Dabija mi-a mărturisit, la sfârșitul interviului, că îi este teamă că vă va fi greu să citiți un material mai lung, precum acesta. Eu mizez însă că veți empatiza pe parcursul lecturii cu tânăra scriitoare și nu o veți abandona. Citeşte tot articolul