Pisicuţul Pisicel şi alţii la fel ca el a Anei Grigoraş a fost una dintre primele cărţi din copilărie de care m-am îndrăgostit, iar Pisicile aristocrate au rămas printre filmele de desene animate preferate. Dacă e să mă ghidez după avalanşa de poze cu mâţe şi motani care a umplut facebook-ul, e evident că numărul celor ca mine e extrem de mare. Şi e de înţeles, aceste ghemotoace pufoase, tărcate sau roşcate, negre şi drăcoase, albe şi răsfăţate, leneşe, jucăuşe, capricioase sunt adorabile.
Acestea fiind spuse, sper că, nu numai că îmi veţi înţelege bucuria pe care am simţit-o descoperind cartea pe care v-o prezint azi, ci o veţi experimenta şi voi.
The French Cat e titlul cărţii şi Rachel McKenna e numele autoarei. Născută şi crescută în Noua Zeelandă, Rachel e o mare iubitoare de câini, pisici şi nu numai, poate tocmai de aceea devenind unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de animale. The French Cat a fost publicată în 2011 şi este o minunată carte apărută ca urmare a unei călătorii pe care autoarea a făcut-o prin Franţa, împreună cu soţul şi fetiţa. Trebuia să cunoască zona, având în vedere că a decis să locuiască în sudul Franţei şi nu numai că a cunoscut-o, dar a şi imortalizat cu aparatul ei imagini de o frumuseţe şi drăgălăşenie greu de descris în cuvinte: peisaje rurale fascinante, clădiri interesante şi mai ales, pisicile franceze.
Aflăm de la Rachel McKenna că a fost o încântare să poată fotografia simpaticele animăluţe în mediul lor natural şi nu într-un studio şi lucrul acesta se vede. Nu a fost chiar uşor, ştiut fiind că o pisică nu va face decât ceea ce vrea, dar i-au venit în ajutor fetiţa, soţul şi câteva trucuri.
Some of the cats I photographed were residents of historic character filled French Châteaux, others were cats I befriended whilst roaming the ancient villages and country side; each one a true character, intrigued by the green feathers on a stick that constantly were drawn in and out of my back pocket, if they weren’t being held at the ready by my enthusiastic rapidly growing daughter.
French cats are ‘trés timide’ and required a lot more patience on my part to be able to create the images I was wanting to illustrate the book, luckily, when it comes to my photography, patience seems to be something that I have a continuous supply of.
Imaginile sunt însoţite de povestea acestei călătorii minunate, aşa cum a văzut-o şi simţit-o autoarea şi din când în când de citate aparţinând unor scriitori şi poeţi francezi sau de relatări diverse despre iubitori de pisici celebri. Aşa aflăm că Maurice Ravel a avut câteva pisici siameze, că temutul cardinal Richelieu era un înfocat iubitor de pisici, care le-a creat un adăpost la palat, asigurându-se că vor fi bine îngrijite şi după moartea sa. Rachel ne aminteşte că vom întâlni pisici în picturile lui Auguste Renoir, dar şi că Le Chat Noir se pare a fi primul cabaret din Franţa care a devenit repede un loc de întâlnire pentru artişti, scriitori şi muzicieni.
surse imagini: pqblackwell.com, booktopia.com.au