Chiar dacă a venit toamna şi vacanţa multora dintre noi s-a terminat, nimic nu ne împiedică să ne plimbăm hai-hui în mediul virtual şi să vedem locuri interesante. Aşa că, în acest început frumos de toamnă, haideţi să dăm o raită prin capitala Irlandei, Dublin!

Alegerea nu este întâmplătoare şi are legătură cu pasiunea noastră pentru lumea cărţilor, căci Dublin a fost inclus în patrimoniul UNESCO ca oraş al literaturii încă de acum trei ani. Motivul e lesne de înţeles dacă ne gândim la numele sonore ale scriitorilor asociaţi cu oraşul irlandez şi la faptul că patru dintre ei au primit premiul Nobel pentru literatură: dramaturgul George Bernard Show, poeţii W.B. Yeats şi  Seamus Heaney, precum şi dramaturgul, romancierul şi poetul Samuel Beckett.

Fie numai acest aspect şi ar fi suficient pentru a crea un fundal cultural irezistibil pentru cei care iubesc literatura. Din fericire, Dublinul oferă multe atracţii culturale, având o viaţă vibrantă şi plină de culoare. Au loc aici tot felul de evenimente, de la festivaluri literare, expoziţii şi lecturi în grădini publice până la tururi organizate prin pub-urile unde odinioară îşi găseau inspiraţia scriitorii irlandezi care au îmbogăţit literatura universală.

Scrisul este încurajat, abundă cursurile de scriere creativă, se dau numeroase premii, se oferă burse. Impulsul creator şi recunoaşterea rolului pe care persoanele talentate îl au în societate merg mai departe, căci regimul fiscal naţional permite scriitorilor şi artiştilor rezidenţi în Irlanda să beneficieze de scutiri la impozitul pe veniturile obţinute din munca lor de creaţie. Si lucrurile nu se opresc aici, căci în mod „şocant” :D, presa scrisă şi audiovizualul promovează din plin viaţa literară şi culturală prin diverse emisiuni, articole, evenimente, discuţii, sponsorizări etc.

Image_272_634226678714291250sursa

picmonkey-collage5sursa

img_1390sursa

ulyssessursa

Într-o plimbare la pas prin oraş, vom întâlni diverse referiri la viaţa literară a locului, precum poduri ce poartă numele unor scriitori ca Joyce, O’Casey, Beckett, râul Anna Livia – personajul din Finnegans Wake a lui James Joyce –  numit aşa în 1982, cu ocazia centenarului naşterii scriitorului. O altă surpriză plăcută este faptul că prin parcuri sau pe la colţuri de stradă vom da nas în nas cu Oscar Wilde, Bram Stoker (da, părintele lui Dracula tot irlandez a fost), Yeats, Joyce. Toţi sub formă de statui, desigur. Chiar şi o plimbare prin cimitire are un aer aparte, căci sunt înţesate de locuri unde îşi dorm somnul de veci scriitori precum Frank O’Connor, Flann O’Brien şi mulţi alţii.

p00y7kjlPatrick Kavanagh – sursa

james joyce dublinJames Joyce – sursa

william-butler-yeats-statue-poetry-inscribed-sligo-ireland+1152_12967007454-tpfil02aw-29747William Butler Yeats – sursa

Aşa cum îi stă bine unei capitale, Dublinul adăposteşte National Library of Ireland în care se găsesc colecţii importante dedicate marilor nume ale literaturii irlandeze. Abbey Theatre se află în oraş, fiind un teatru al cărui fondator a fost William Butler Yeats. De neratat e şi Chester Beatty Library unde veţi întâlni manuscrise, desene şi picturi în miniatură, cărţi rare şi obiecte de artă decorativă islamică, din Asia de est şi din Occident. Iar pentru cei care vor să cumpere cărţi care să le amintească de călătoria din Dublin există librării cu o bogată ofertă de carte, una dintre cele care merită să-i fie trecut pragul fiind Hodges Figgis, aflată printre cele mai vechi librării din Irlanda.

1sursa

hodges-figgis-1-final-2sursa

O atenţie deosebită merită Dublin Writers Museum. Situat în Parnell Square într-un conac georgian din secolul  XVIII, muzeul deschis în 1991 încearcă să prezinte cât mai mult din viaţa celebrităţilor literare irlandeze care au avut o contribuţie importantă în literatura universală şi locală. În camere somptuoase se află portrete şi busturi ale scriitorilor, descrieri ale vieţii lor, obiecte personale şi cărţi, de obicei ediţii princeps sau printre primele publicate. Nu lipsesc din galeria volumelor de referinţă cărţi precum Gulliver’s Travels a lui Jonathan Swift, Ulysses, Waiting for Godot, The Importance of Being Earnest, The Great Hunger sau Dracula. Aflăm tot aici că Oscar Wilde avea talent de pugilist în perioada colegiului, iar Samuel Beckett era un foarte bun jucător de crichet. Printre obiectele personale interesante aflate în muzeu se numără stilouri, pipe, maşini de scris, scrisori, dar şi binoclul de teatru a lui Lady Gregory, cununa de lauri a lui Oliver Gogarty, ursuleţul de pluş al lui Mary Lavin, telefonul lui Samuel Beckett.

2sursa

34898155_-rEK0tX1RZiMgx_2SgAYQsJ2utYXutJGJvZCvurZi0Esursa

ireland_dublin-writers-museum_4-nobel-laureates-in-literaturesursa

dublin-writers-centresursa

Când se termină vizita la muzeu, se poate merge la subsolul lui, unde se mănâncă bine în restaurantul elegant şi ospitalier numit Chapter One. Sau, aşa cum aminteam la început, am putea face un tur al pub-urilor unde îţi petreceau timpul scriitorii irlandezi. Cu un pahar de Guinness în faţă (sau mai multe, doar suntem în Irlanda, ce naiba) putem să ne imaginăm atmosfera şi discuţiile purtate de clasicii literaturii irlandeze în respectivul pub. Sau la fel de bine am putea lega conversaţii cu localnicii, căci probabil le curge în vene sânge de povestitori, nu degeaba salutul lor e o întrebare: ”what’s the story?”

Kehoes-Bar-with-Beckettsursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *