15183899_1170570269645691_1355298482_o

Copiii chicotesc în camera lor și, din cînd în cînd, se mai aude ba un buf, ba un răcnet. Dar nu ține mult. Bărbatul trage ce trage cu urechea, apoi își deschide a doua bere și dă sonorul mai tare. Boulescu, atacantul, face prăpăd prin liniile adverse, dar, în ciuda telespectatorului înfierbîntat, Tilimon nu ia gol. Soția trece pe lîngă el, ia cutia goală de pe masă, apoi se mai gîndește nițel și, trăgînd cu ochiul la meci, înșfacă o alună. Apoi se întoarce în bucătărie, unde o așteaptă supa și ostropelul. Închide bine ușa după ea. E un abur de să-l tai cu ața, iar căldura scoate din ea, ca dintr-un spălător de vase, toată transpirația. Numai să nu intre aburu-n casă.

— Gool!, se aude de dincolo. După cîteva secunde, se aude și o conversație răcnită la telefon. “Ai văzut, bă? Ți-am zis eu? Futu-i mama lui de talentat. E de națională, ascultă-mă ce-ți spun.” Conversația durează. Scheme, nume – femeia cumpănește carnea și oasele scoase din supă și le pune-n farfurie, alături de morcovi, ceapă și țelină. Ciugulește cîte ceva, pune sare. Bărbatul intră triumfător și o pupă pe gură, ridicîndu-i bărbia. “— Sînt fericit, puiule!

Și fericirea lui o îmbrățișează de-i pîrîie oasele. Așa e el. Mult. Și bun.

Apoi fiecare se întoarce la treaba lui. Intră mezinul, roșu la față și cu o zgîrietură sub ochi. Nu zice nimic, caută în coșul cu pîine.

— Mi-e foame.

— Nu-l asculta, mama, nu i-am făcut nimic! – zice și cel mare, privind în sus, temător.

— Ieșiți de aici, masa-i gata în jumătate de oră. Nu vă dau nimic. Lasă pîinea, că te umfli.

În pauza meciului, intră și ea în sufragerie și își aprinde o țigară. Bărbatul îi oferă o bere, dar ea o refuză.

— Hai, mă, bea și tu, că n-o fi foc.

Îi face pe plac.

El îi povestește meciul, cu lux de amănunte. Apoi îi repetă discuția cu vecinul, jucînd, cu talent, ce-i drept, și partitura ăluia. Gata țigara, gata pauza. Nu poți lăsa mîncarea pe foc, că se prinde.

— Ți-am zis că-ți iau draicucăr.

Înapoi la luptă. Dar meciul ia o întorsătură neplăcută. Pungescu, pirpiriul de la adversari, bîlbîie o minge norocoasă în careu și afurisita intră-n ațe. Imediat, omul pune mîna pe telefon, iar conversația ia o turnură agresivă. Exact în mijlocul ei, pică golul doi al oaspeților. Urlete, blesteme. Femeia intră în cameră, transpirată și friptă. Tocmai turna supa. Copiii sînt deja în bucătărie și se ciondănesc pe cea mai mare gălușcă.

— Ce ai de urli așa?

El își pune mîna în șolduri.

— Ce? Ce-ai zis? Proasto! Ai deschis căcatu’ ăla de gură? Gata. M-am săturat. Îmi bag pula, îmi bag picioarele. Gata. Futu-ți morții mă-tii de proastă! Divorțăm! Să pleci! Așa-mi trebuie, dacă sînt fraierul tău! Și să taci, că te dau cu capul de pereți de nu te vezi! Nenorocita naibii!

Iese furtunos pe ușă. Dar femeia nu plînge, nu-și duce mîna la piept, nu leșină. Nu face nici un gest din alea, teribile. Dă din cap, cu îndoială. Și ce s-a-ntîmplat? Nimic. Se duce, bea cu prietenii, i se face rău și se întoarce spăsit. Apoi adoarme în pat, pe o parte, ca un copil. Al treilea copil. Na, își zice ea, pe jumătate atentă, uite că “ai noștri” au egalat. Își trage apărătoarea de păr și reintră în bucătărie. E de bine. Copiii halesc și se lovesc pe sub masă cu picioarele. Și ea zice deodată, cu voce slabă:

— Deși n-ar fi rău. Acum, cît mai e timp.

— Ce, mama? – zice cel mic, cu gura plină.

— Nimic.

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *