În ultima vreme, pe listele mele de bookaholic s-au adunat și mai multe cărți decât de obicei. Traduceri sau cărți scrise de autori români, avem o piață de carte din ce în ce mai mare și mai interesantă. Am ales pentru această listă de bookaholic 5 biografii sau autobiografii care mi-au atras atenția. Le-am denumit „povești de viață” pentru că a fost dificil să găsesc o altă „umbrelă” sub care să le adun pe toate și asta mi s-a părut că ar fi cea mai potrivită.
Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp, de Matei Călinescu
Anul ăsta Editura Humanitas i-a dedicat o minunată serie de autor lui Matei Călinescu, serie ce a debutat cu trei cărți apărute la Bookfest: Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter și Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp. Acum, la Gaudeamus, seria va fi completată cu alte 3 apariții: Un fel de jurnal (1973-1981); Spre România (2000–2002). Jurnal inedit; Amintiri în dialog. Memorii (cu Ion Vianu).
Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp e o scriere concepută încă de la început de autorul ei ca o scriere postumă, „o mărturie a multiplelor vârste interioare ale unui autor bătrân, confruntat cu o moarte care va surveni mai devreme sau mai târziu. Se voia și un jurnal de amintiri (al mișcărilor imprevizibile ale memoriei) și, în plus, un jurnal de lecturi”.
Eu, mărturisesc, nu am reușit până acum s-o citesc cap-coadă. O am alături pe birou și, din când în când, o deschid și citesc, pe sărite, amintiri dintr-o zi sau din mai multe, după care o închid și îmi acord câteva clipe de gândire și de asimilare. Figuri cunoscute ale culturii române moderne și contemporane, amintiri personale, impresii de lectură și reflecții fugare, dar profunde, toate se amestecă în acest jurnal/autobiografie extrem de uman și de emoționant.
„Să sper că măcar aceste pagini, întâmplătoare și dezordonate cum sunt ele acum, se vor «construi» până la urmă, vor căpăta o structură pe care acum n-o pot bănui, vor deveni «salvarea» mea. Un lucru e cert: singur scrisul mă poate duce spre ea, spre orizontul ei, deocamdată acoperit de ceață. Singur scrisul”.
„Fără tonul potrivit, «cuvântul ce exprimă adevărul» sună fals”.
„…exigența relecturii e de la sine înțeleasă în poezie (…)…un poem nerecitit este un poem necitit”.
Viața mea, de Charles Chaplin (traducere de Monica Andronescu)
O nouă ediție, cu o nouă traducere (integrală), a autobiografiei lui Charles Chaplin, artist emblematic al secolului XX. Poate deloc surprinzător, cartea e plină de imagini vii și pregnante, descrierile sunt foarte vizuale, ceea ce o face foarte interesantă și, de asemenea, ușor de citit.
Începând chiar cu cele mai îndepărtate amintiri ale sale, cele din copilăria timpurie, și urmărindu-i parcursul personal și profesional de-a lungul întregii vieți, ca și în cazul autobiografiilor altor artiști importanți, cartea este menită să ofere o deschidere nu doar către biografie, cât, mai degrabă, către creativitatea lui Chaplin. Iar un fragment de la început subliniază foarte bine asta și chiar încurajează o astfel de interpretare.
„Așa era Londra copilăriei mele, Londra toanelor și a dimineților mele: îmi amintesc Lambeth în zilele de primăvară; îmi amintesc lucruri și incidente mărunte; îmi amintesc o călătorie împreună cu mama, sus, în vehiculul tras de cai, încercând să atingem tufele de liliac pe lângă care treceam; îmi amintesc nenumăratele bilete de transport colorate, portocalii, albastre, roz și verzi, care se împrăștiau pe trotuar când tramvaiele se opreau; îmi amintesc de florăresele rubiconde de la colțul podului Westminster, făcând vesele boutonnières, cu degetele lor îndemânatice manevrând brocartul și feriga tremurătoare. Îmi amintesc de mirosul umed de la trandafirii proaspăt stropiți, care îmi transmiteau un aer vag de tristețe – de duminicile melancolice și de părinții cu chipuri palide și de copiii lor, care purtau cu ei mori de vânt de jucărie și baloane colorate de-a lungul Podului Westminster. Îmi amintesc vasele de transport peste Tamisa coborând încet hornurile care alunecau pe sub pod. Din astfel de lucruri mărunte cred că s-a născut sufletul meu”.
Meseria de a trăi, de Cesare Pavese (traducere de Florin Chirițescu)
Jurnalul lui Cesare Pavese începe pe 6 octombrie 1935 („Dacă vreuna din ultimele mele poezii pare convingătoare, asta nu scade cu nimic din importanța faptului că scriu aceste poezii cu tot mai multă indiferență și scârbă. Importanță nu are nici faptul că bucuria creației mă cuprinde uneori cu o intensitate neobișnuită. Cele două lucruri, luate împreună, se explică prin dezinvoltura metrică obținută, care-mi răpește plăcerea de a scormoni într-un material inform, precum și prin interesele vieții mele practice, care adaugă o exaltare pasională meditației prilejuite de unele poezii”) și se termină pe 18 august 1950 („Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie”), cu câteva zile înainte de a se sinucide într-o cameră de hotel din Torino, pe 26 august („Îi iert pe toți și tuturor le cer iertare. E bine așa? Și fără prea multă gălăgie, vă rog”). Prima ediție a însemnărilor sale a apărut doi ani mai târziu, în 1952, la Editura Einaudi. Ediția în limba română are o largă prefață semnată de prof. univ. Marziano Guglielminetti și o postfață semnată de traducătorul cărții, Florin Chirițescu.
Amestecând viața cu literatura („Literatura înseamnă apărare împotriva jignirilor vieții”), Meseria de a trăi este, totodată, un jurnal de creație și unul de viață, urmărind atât crezurile artistice ale scriitorului italian, cât și lunga sa luptă cu depresia și cu tentația sinuciderii (căreia a sfârșit prin a-i ceda, în cele din urmă).
Tot ea… Becoming Meryl Streep, de Michael Schulman (traducere de Anca Bărbulescu)
O altă poveste de viață din lumea cinematografiei este și Tot ea… Becoming Meryl Streep, de Michael Schulman, care face portretul uneia dintre cele mai admirate și mai complexe actrițe contemporane, supranumită „doamna de fier” a actoriei. Meryl Streep este deja o figură emblematică atât ca actriță, cât și ca femeie, și, chiar și acum, fiecare rol ne-o înfățișează într-o nouă ipostază surprinzătoare.
Cartea este scrisă într-un stil accesibil, evident foarte bine documentată, cu informații biografice, apariții din presă, detalii atent studiate, înfățișând, de altfel, nu doar viața unei actrițe, ci și o altă vârstă a Hollywood-ului. Nu mai e vârsta începuturilor din autobiografia lui Charlie Chaplin, e vârsta starurilor și a Oscarurilor. Cred că ar fi interesant de citit una după alta aceste două cărți, dincolo de diferențele de stil și scriitură, îmi par a merge bine una în continuarea celeilalte.
„Anii care au preschimbat-o pe Meryl Streep dintr-o majoretă fermecătoare în celebritatea de neoprit din Iubita locotenentului francez și Alegerea Sophiei nu au fost lipsiți de exigențele care au transformat și America. și femeile, și filmele. Povestea ascensiunii ei este și povestea bărbaților care au încercat s-o modeleze, s-o iubească sau s-o pună pe un piedestal. Cei mai mulți nu au reușit. Avea să devină o stea (ceva ce niciodată nu fusese printre prioritățile ei în viață) în felul ei, fără să accepte să-i deschidă calea altceva decât propriul talent și o încredere în sine nepământeană. Cum îi scria unui fost iubit în primul an de facultate: «Am ajuns în pragul a ceva foarte înspăimântător și foarte frumos»”.
Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese, de Ana-Maria Callimachi
Volumul Anei-Maria Callimachi, Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese, face parte din colecția „Istorie cu blazon”, o colecție de istorie începută anul trecut și care-și propune să recupereze „istoria mică” a României, istoria micii burghezii, a târgoveților și a vechilor familii boierești, o istorie pierdută prin vechi jurnale și cronici.
Lumea era toată a mea este, totodată, istoria unei vieți, dar și a unei lumi dispărute, lumea unui Belle Époque românesc, a ultimei perioade de existență a „lumii vechi”, o existență brusc întreruptă de schimbarea de mentalitate adusă de Primul Război Mondial. Amintirile prințesei Callimachi au fost scrise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Anglia, iar distanța dată de timp, realitățile sângeroase ale celui de-al doilea război, dorul de țară și de o vârsta fără griji a copilăriei și primei tinereți au așternut un văl nostalgic peste imaginile descrise.
„Retrăiam în amintire vremea copilăriei mele lipsite de griji, vremea trăsurilor trase de cai și a felinarelor cu gaz, a spațioaselor conace românești și a veselei vieți mondene din București, cu plăcerile lor senine în sânul mediului cvasifeudal în care mă născusem. Îmi aminteam de educația mea neconvențională, de mult-iubita Vienă a valsurilor, de Roma, de scânteietorul Paris de dinainte de 1914, de căsătoria și copiii mei și de multe alte întâmplări din trecut. (…)
Așa că, în paginile următoare, am cântat melodia tinereții mele, reamintindu-mi cum m-am apropiat cu multă admirație de artă, de teatru și de viața socială, de locurile pomenite și de oamenii pe care i-am iubit sau admirat. (…) Celor de vârsta mea s-ar putea să le sune ca un ecou al unei perioade care a fost punctul culminant al civilizației europene și al nobilei arte de a trăi – o perioadă care s-a sfârșit cu conflicte și schimbări politice sângeroase”.
Aș vrea să închei cu un mic bonus și să atrag atenția asupra unei colecții din care încă n-am apucat să citesc sau să răsfoiesc încă nici o carte, dar care, pentru cititorii interesați de memorialistică, poate fi deosebit de interesantă. Este vorba de o colecție nouă a Editurii Herald, intitulată chiar „Autobiografia” și care cuprinde până acum 5 cărți: Spovedanie, de Lev Tolstoi; Viața mea și psihanaliza, de Sigmund Freud; Povestea vieții mele, de Benjamin Franklin; Viața unui sclav american, de Frederick Douglas și, ultima din colecție și care mie mi se pare și cea mai interesantă, Viața mea, de Charles Darwin.
