Când vine vorba despre amprentele digitale, dicţionarele le definesc sec ca pe urmele lăsate de vârfurile degetelor pe o suprafaţă. Dar există ceva interesant şi misterios în legătură cu ele: ştim cu toţii că aceste mici riduri fine dispuse în vârtejuri eliptice ne conferă unicitate, neexistând două persoane pe lumea asta care să aibă aceleaşi amprente. Dar să lăsăm tainele ştiinţifice în seama celor care se ocupă cu descifratul lor şi să ne îndreptăm atenţia către nişte amprente artistice.

Ele sunt realizate de Cheryl Sorg, licenţiată în arte plastice a Massachusetts College of Art din Boston şi mare iubitoare de literatură, ale cărei lucrări au fost expuse în multe muzee şi galerii. Cheryl spune despre arta sa:

Literature, and its ability to transfix and transport, has served as the inspiration for my work for a number of years.  A humble but passionate translator, I use books to create large and elaborate constructions, forms in which a viewer can get lost, as in a well-told tale.

A lucrat mult cu cărţile, decupând cuvinte, citate pe care le-a folosit apoi pentru a realiza desene şi obiecte impresionante ca mărime. Pentru a-şi uşura munca, s-a gândit la un moment dat să creeze la o scară mai mică şi de aici nu a mai fost decât un pas până a apărut ideea amprentelor. Şi pentru că e vorba de literatură, Cheryl s-a gândit să creeze portrete unice ale cititorilor, în funcţie de preferinţele literare. A început cum era firesc cu propria sa amprentă, luată cu cerneală, mărită, printată şi completată apoi cu titluri şi pasaje din cărţile lui Haruki Murakami, scriitorul său preferat.

il_570xN.362524663_mmrz

 

Ideea a fost considerată interesantă şi inedită, aşa că a primit comenzi de la clienţi care îi trimiteau alături de amprente lista cu cărţile şi autorii lor preferaţi, pentru a le face portretul unic de iubitori de carte. Dacă sunteţi interesaţi, lucrările pot fi comandate şi achiziţionate din magazinul său online. Ele pot fi şi înrămate şi agăţate pe un perete, astfel încât prietenii şi musafirii care vă trec pragul să vă poată admira în toată splendoarea voastră de pasionat de lectură.

DSC05718

 

il_570xN.371214954_8zkq

il_570xN.371214678_7zzl

sursa:  cherylsorg.com

 

 

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *