În copilărie visăm cu ochii deschişi la aventurile fantastice din basme, ne jucăm imaginându-ne că suntem graţioase Ilene Cosânzene sau viteji Feţi Frumoşi şi credem că lumea magică descoperită în paginile roase ale poveştilor nemuritoare poate exista cu adevărat. Am găsit astăzi un scurt film de animaţie care aminteşte de sufletul candid de copil.

E povestea unei fetiţe, care, inspirată de o carte, se hotărăşte să dovedească că visele pot deveni realitate. Este o animație simplă și puternică, realizată de artista Julia Simeon.

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *