Adina Dinioiu

Adina Dinioiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


FILB, ziua 2. Despre scrisul ca obsesie, cu Goce Smilevski, Filip Florian şi Lucian Dan Teodorovici

Vezi aici cum a fost ziua 1 A doua – frumoasă – seară de FILB, joi, 6 decembrie, i-a avut ca invitaţi pe scriitorul Goce Smilevski din Republica Macedonia şi pe cunoscuţii scriitori români Filip Florian şi Lucian Dan Teodorovici. Moderatorul serii a fost Marius Chivu. Conform obiceiului, seara a început cu lectura publică din cărţile celor trei scriitori: Goce Smilevski a citit un fragment din romanul Sora lui Freud (traducere din limba macedoneană de Octavian Blenchea), Lucian Dan Teodorovici – din cel mai recent roman al său, Matei Brunul (Polirom, 2011), şi Filip Florian, de asemenea, din cel mai recent roman al său, Toate bufniţele (Polirom, 2012). Citeşte tot articolul

Poezia „generaţiei în blugi” a anilor ’80

Alături de Aer cu diamante (antologie colectivă în care erau prezenţi Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan), volum-cult al optzecismului poetic, reeditat în 2010 la Editura Humanitas, volumul Cinci (1982) reprezintă cea de-a doua antologie reprezentativă a tinerilor – pe atunci – poeţi optzecişti, formaţi la celebrul Cenaclu de Luni condus de criticul Nicolae Manolescu. Citeşte tot articolul

Cu Dominique Viart, despre mizele literaturii franceze contemporane

Unul dintre invitaţii francezi de anul acesta la Târgul de carte Gaudeamus (21-25 noiembrie) a fost Dominique Viart, eseist, critic şi profesor de literatură franceză la Universitatea din Lille. Dominique Viart este membru al Institut Universitaire de France şi vicepreşedinte al Société d’étude de la littérature française du XXe siècle (Societatea pentru studiul literaturii franceze din secolul XX). Autor al multor cărţi în domeniu, Dominique Viart s-a impus ca un veritabil militant pentru recunoaşterea diversităţii şi vivacităţii literaturii franceze contemporane (mai exact din anii ’80 încoace). Citeşte tot articolul

Un roman copleşitor – Ploile amare de Alexandru Vlad

În ultima vreme mi-e clar un lucru, dacă mai era nevoie să fie verificat: cărţile rafinate, cărţile „grele”, cu fraze ample şi complicate nu sunt pentru toată lumea. Nici măcar pentru o majoritate, ci doar pentru a happy few. Frazele lui Alexandru Vlad, flaubertiene, cizelate,  ample, sensibile la fiecare „cotitură” – aplicând pecetea unui stil muzical pe un material cât se poate de realist – au părut  poateobositoare şi monotone (presupun că şi frazele lui Proust, Flaubert etc. par multora la fel, dar cu marii clasici nu te joci/ nu recunoşti aşa uşor...). Citeşte tot articolul

Viaţa „ca o carte bine scrisă” – mica dietetică de Alex Leo Șerban

Criticul de film Alex. Leo Şerban sau a.l.ş. (1959-2011) a fost o figură aparte, şi rară, în peisajul nostru cultural: poet, prozator şi eseist, traducător, critic de film şi artist vizual, el a fost, probabil, printre ultimii noştri dandy (nu foarte mulţi). Un personaj rafinat care – asemenea celebrelor personaje-dandy din secolul al XIX-lea, Des Esseintes (din romanul À rebours de Huysmans) şi Dorian Gray (personajul lui Oscar Wilde, el însuşi un dandy fin de siècle) – şi-a făcut din viaţă o operă de artă şi a practicat deliberat – în mod „dietetic” în cazul lui a.l.ş – un cult al plăcerii. Un hedonism postmodern light la a.l.ş., pe care el îl defineşte, în cartea sa din 2006, Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche), chiar aşa, o „dietetică”, o cale de ajungere la „fericire şi înţelepciune” prin simplificare, prin minimalism, căci autorul e adeptul unor dictoane de genul: less is more şi small is beautiful (ultimul e chiar mottoul cărţii despre care e vorba aici, mica dietetică, Editura Art, 2011). Citeşte tot articolul

O biografie a lui M. Blecher

M. Blecher (1909-1938), scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii en titre (Călinescu, Lovinescu) el a fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996, Suferinţele tânărului Blecher (o parafrază postmodernă după Suferinţele tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher. Citeşte tot articolul

Urmuz revizitat

În vremuri de criză, Editura Tracus Arte a inaugurat o colecţie nouă şi foarte interesantă, „Biblioteca avangardei”, coordonată de un specialist în materie, profesorul universitar clujean Ion Pop. Ea conţine deja patru titluri de mare importanţă pentru istoria avangardei: Manifestele avangardei ruse, antologie, prefaţă, traducere şi note de Leo Butnaru, Epistolar avangardist (corespondenţa primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul „Alge”), ediţie întocmită şi postfaţă de Mădălina Lascu, cuvînt înainte de Ion Pop, Prezentări de Saşa Pană, volum îngrijit de Vladimir Pană şi Ion Pop (cu un cuvînt înainte de Ion Pop), Urmuz, Schiţe şi nuvele aproape... futuriste. Mă opresc aici asupra ediţiei Urmuz, o ediţie critică, migălos adnotată – îngrijită, cu un studiu introductiv şi note de Ion Pop; cu un cuvânt de încheiere de Domenico Jacono şi ilustraţii de Jules Perahim. „Ediţia de faţă – precizează Ion Pop în „Notă asupra ediţiei” – cuprinde toate textele lui Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău – 1883-1923), publicate de către Saşa Pană în anul 1930, sub titlul Urmuz. Opera completă şi, într-un alt tiraj, sub cel al schiţei Algazy & Grummer, precum şi altele câteva, incluse în ediţia Pagini bizare, îngrijită tot de Saşa Pană în 1970”. Ion Pop optează, însă, pentru titlul Schiţe şi nuvele aproape... futuriste, care e, de fapt, titlul dat de scriitorul însuşi unuia dintre caietele sale ce părea să fie pregătit pentru tipar. Citeşte tot articolul

De la autoficţiune la proza pulp

Poetul douămiist Dan Sociu, convertit în ultimii ani la proză – a se vedea Urbancolia şi Nevoi speciale (apărute la Polirom, 2008) – a publicat recent, la Editura Casa de pariuri literare, un al treilea volum de proză, un mic roman de fapt, intitulat Combinaţia. Roman realist şi în acelaşi timp roman trucat, roman senzaţionalist şi roman argotic, „de cartier” – cum se vede şi din titlul cărţii –, Combinaţia se vrea un soi de proză pulp (termenul apare ca atare şi în carte, la un moment dat) şi de pulp fiction à la Tarantino, plin de gaguri, de „combinaţii” conduse, de altfel, cu pricepere şi precizie în spaţiul concentrat al celor 100 de pagini. Autorul e hârşit şi textul său nu e inocent, el îşi conţine şi punerea în abis, face cu ochiul cititorului avizat etc., continuând în acelaşi timp să-l prindă şi pe cititorul inocent, avid de poveste, de senzaţional. Citeşte tot articolul

Poezia ca „o lamă de fierăstrău” – Laura Dan

Poeta Laura Dan debutează, la Editura Tracus Arte, cu volumul Începe să doară puţin – un debut dintre cele mai bune din ultima vreme. Laura Dan scrie o poezie concentrată şi de impact, o poezie care mizează pe puterea imaginilor; cuvintele sunt simple, grave, încărcate de toată greutatea sensului lor. Începe să doară puţin e un volum aşa-zicând intimist, familial, al cărui spaţiu e dominat de figurile tatălui (absenţă-prezenţă mutilantă) şi mamei. Citeşte tot articolul

„Asasinul din inima pădurii” – Pământul oamenilor liberi de Liliana Lazăr

Liliana Lazăr (n. 1972) trăieşte în prezent în Franţa, unde a publicat în 2009 romanul Terre des affranchis (Gaïa Éditions, Actes Sud), carte tradusă anul acesta la Editura Trei (Pământul oamenilor liberi, traducere din franceză de Doru Mareş). Cartea a fost bine primită în Franţa, obţinând mai multe premii, printre care „Premiul celor cinci continente”, acordat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Romanul conţine, de altfel, toate ingredientele care continuă să suscite interesul occidentalilor pentru ţările estice, foste comuniste: pitorescul local, reprezentat de superstiţiile populare (moroi, locurile blestemate, cum e aici lacul Groapa cu lei, numit la început Groapa cu turci, fiindcă în el îşi găsiseră moartea turcii, încercuiţi de oştile lui Ştefan cel Mare), opresiunile regimului comunist (aici cazul preoţilor persecutaţi de regim), la care se adaugă povestea senzaţională a personajului principal, Victor Luca, un criminal în serie fără voia lui – un caz patologic –, care supravieţuieşte douăzeci de ani ascuns în podul casei părinteşti (pentru a scăpa de pedeapsă pentru cea de-a doua crimă înfăptuită, uciderea prin strangulare a Aniţei, fata din sat de care era îndrăgostit) şi încearcă să-şi găsească mântuirea copiind cărţile sfinte (la îndemnul preotului). Citeşte tot articolul

O psihanalistă despre psihologia femeii – Karen Horney

Karen Horney (n. 1885, Hamburg-1952) a fost medic psihiatru şi psihanalist de orientare neofreudiană. Autoare a mai multor cărţi (Personalitatea nevrotică a epocii noastre, Noi direcţii în psihanaliză, Autoanaliza), ea a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin, Institutul Psihanalitic din Chicago şi la cel din New York. Psihologia femeii, apărută anul acesta la Editura Trei – traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae – cuprinde o serie de texte şi comunicări scrise/prezentate în anii ’20-’30, în descendenţa psihanalizei freudiene, însă adesea critice la adresa ipotezelor formulate de Freud: iată câteva titluri, în ordinea apariţiei în volum: „Despre originea complexului de castrare la femei”, „Fuga din feminitate. Complexul masculinităţii la femei, din perspectiva bărbaţilor şi a femeilor”, „Feminitate inhibată. O contribuţie psihanalitică la problema frigidităţii”, „Problema idealului monogamiei” ş.a.m.d. Citeşte tot articolul

Ce este poezia lui Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu (1931-2011), dispărut dintre noi anul trecut, este unul dintre marii poeţi români şi cel care a avut o influenţă decisivă asupra poeziei noastre contemporane, începând cu generaţia ’80 – prima care-şi asumă postmodernismul – şi continuând cu generaţiile mai tinere de după ’90. Prozaismul poemelor sale, banalul ridicat la rang de notaţie poetică, discursivitatea textelor, poemele cu Mopete (un personaj care anagramează în numele lui cuvintele „poet” şi „poem”) au devenit deja celebre pentru cunoscătorii de poezie. Iată, Editura Humanitas publică anul acesta o mică antologie Ivănescu, în selecţia şi cu prefaţa lui Gabriel Liiceanu, cel care a mai publicat, tot anul acesta, un volum de interviuri cu Mircea Ivănescu, realizat cu puţină vreme înainte de dispariţia poetului (Măștile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Humanitas, 2012). Citeşte tot articolul

la doua zile distanta marin malaicu-hondrari

Nebunia şi patimile poetului Marin Mălaicu-Hondrari – La două zile distanţă

Marin Mălaicu-Hondrari (n. 1971) e unul dintre poeţii care merită citiţi în epoca noastră atât de puţin sensibilă la poezie. E un poet rafinat, cu versuri care au propria lor melodie interioară, cu imagini vizuale cinematografice, puternice. De altfel, el a publicat şi două cărţi de proză, Cartea tuturor intenţiilor (2006, reeditată în 2008) şi mai ales Apropierea (2010) – cel mai bun volum al lui de până acum – care arată că se poate face o proză la marginile poeticului de mare forţă şi de mare sugestie vizuală – dovadă că după Apropierea regizorul Tudor Giurgiu va face în curând un film. Citeşte tot articolul