Adina Dinioiu

Adina Dinioiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Un roman detectivistic şi erotic – “La belle Roumaine” de Dumitru Ţepeneag

„O veritabilă trilogie nomadă – scrie criticul şi istoricul literar Sanda Cordoş – realizează Dumitru Ţepeneag prin romanele Hotel Europa, Pont des Arts şi Maramureş. Naraţiune la persoana întâi (naratorul e un scriitor român exilat la Paris, având nostalgia limbii sale materne: «limba asta pestriţă şi peticită», Hotel Europa), trilogia reuneşte istoriile mai multor români migranţi pentru că «românii astăzi sunt ca italienii la începutul secolului» (Maramureş). Unele personaje schiţează explicaţii. «În ţara asta jalnică şi plină de băşcălie» - potrivit studentului Ion – «suntem toţi nişte comici nomazi». În opinia naratorului, plecarea în străinătate a devenit «program pentru viitor. Plecarea apărea în ochii acestor tineri ca unică şansă de salvare» (Hotel Europa). Părăsesc ţara – ajungând să se intersecteze – studenţi săraci, tineri cu handicap, pictori, femei frumoase şi cu spirit de aventură, ţărani din Maramureş.” (am citat din eseul Sandei Cordoş Noii nomazi. Tema migraţiei în literatura română postcomunistă, din volumul Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică, Ed. Cartea Românească, 2012).   Citeşte tot articolul

Despre plagiat cu Marie Darrieussecq – Raport de poliție

  În Rapport de police/ Raport de poliţie, volum apărut în Franţa în 2010, iar în România în acelaşi an la Editura Pandora, romanciera şi eseista franceză Marie Darrieussecq analizează fenomenul plagiatului din perspectiva celui acuzat. În 1998, ea însăşi a fost acuzată de „maimuţăreală” de către Marie Ndiaye, iar în 2007 a fost acuzată, de către Camille Laurens, de „plagiat psihic”, două acuze oarecum originale în felul lor. Ca răspuns, Marie Darrieussecq scrie un volum în care dezbate pe larg problema plagiatului, dar mai ales problema acuzatorului, a aceluia care suferă de „un fel de turbare de a fi plagiat” – demers complex, care schimbă perspectiva prin inculparea acuzatorului. Autoarea a surprins foarte bine, într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru Observator cultural (v. Observator cultural, nr. 552/ 2010), acest fenomen al „turbării de a fi plagiat”, dând în acest sens şi câteva exemple concludente: Citeşte tot articolul

Cărţile şi cenzura

Ar fi multe de spus despre cenzură şi despre modul în care aceasta intervine brutal într-o cultură în numele unei ideologii, fie ea religioasă ori politică. Un exemplu concludent ar fi Index Librorum Prohibitorum, o listă a cărţilor interzise de Biserica Catolică, listă iniţiată în 1559 şi a cărei ultimă ediţie a apărut în 1948. În cele din urmă, în 1966, a fost abolită în mod oficial de către Papa Paul al VI-lea. Pe această listă neagră au fost consemnate lucrări aparţinând lui Giordano Bruno, Johannes Kepler, Immanuel Kant, Voltaire, René Descartes, Sade, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, André Gide etc. De-a lungul timpului, numeroase cărţi au fost cenzurate, interzise fie din motive politice, fie din motive religioase. Citeşte tot articolul

Primăvara şi poezia lui Jacques Prévert

Nu ştiu dacă primăvara este un anotimp al poeziei, dar totul pare a sta, în acest anotimp, sub semnul poeticului. Unul dintre scriitorii în ton cu primăvara ar putea fi şi francezul Jacques Prévert cu ale sale poeme năstruşnice, ludice, erotice. Nu puţine sunt poemele dedicate iubirii. Astfel, unul dintre cele mai frumoase poeme ale sale de iubire este Imens şi roşu (Immense et rouge):   Citeşte tot articolul

„Lista Istodor” a cărţilor din literatura română

Eugen Istodor recunoaşte, de la bun început, că 101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă este, ca toate volumele sale, de altfel, un volum personal, rod al unei experienţe intime. Într-un timp dominat de impostură, „într-o epocă a verbelor pripite”, e nevoie, sau cel puţin aşa crede autorul, de o reîntoarcere, de o relectură a operelor literare într-adevăr valoroase, de un bilanţ – neterminat, ce e drept – al acestor texte care să se adreseze mai ales tinerilor. Un îndreptar personal, asezonat cu diverse păreri ale unor cititori profesionişti sau nu. Citeşte tot articolul

Câţiva scriitori şi meseriile acestora

Deşi recunoscută oficial la noi în Nomenclatorul de meserii încă din anii ’90, meseria de scriitor nu este una din care să-ţi poţi câştiga existenţa. Mulţi dintre scriitori, în atare situaţie, au practicat diverse alte meserii pentru a se putea întreţine – au avut, cum s-ar spune astăzi, diverse joburi. Iată doar câteva exemple:

Citeşte tot articolul

Despre singurătate și iluzii în “Șoareci și oameni” de John Steinbeck

În ciuda nedreptului eșec din 1932 cu The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului), John Steinbeck continuă să scrie texte mai mult sau mai puțin reușite, însă va cunoaște adevăratul succes doar în 1937, cu Of Mice and Men (Șoareci și oameni). Această scurtă proză (care a fost şi dramatizată), a cărei primă versiune a fost distrusă de Max, câinele lui Steinbeck, nu este una deloc lejeră. Titlul, Of Mice and Men, preluat dintr-un poem de Robert Burns – dintr-un vers tradus în română astfel: „Cele mai bine chibzuite planuri, de șoareci și de oameni, se duc apoi de râpă, mâhnire și durere lăsând în urma lor...” –, pare ușor ambiguu, mai ales pentru cineva care nu a citit povestirea lui Steinbeck. Citeşte tot articolul

Geniul și zeița, de Aldous Huxley, o inițiere în senzualitate

Autor prolific, Aldous Huxley a fost unul dintre romancierii atipici ai secolului al XX-lea. Atras de misticism, s-a vrut un inițiat în filozofiile cu iz ocult de proveniență indiană patronate de personaje ca Jiddu Krishnamurti, filozofii care i-au prilejuit scrierea unui volum ca The Perennial Philosophy. Nu a dat înapoi nici de la experimentarea drogurilor psihedelice, și aici mă refer la mescalină, experiență descrisă în The Doors of Perception, titlu care a inspirat, de altfel, și numele formației The Doors. Așadar, nu e de mirare că Huxley este un autor atipic, după cum am spus, intransigent, deloc blând cu convențiile sociale, cu ceea ce am putea numi impostura socială, dar și personală. Citeşte tot articolul

Filmele, femeile şi fantomele lui Lars von Trier

Se ştie că teribilul Lars von Trier a făcut şi face totul pentru a atrage atenţia asupra sa. Mai nou, al său Nymphomaniac, aflat deocamdată în postproducţie, se anunţă a fi cel puţin la fel de provocator ca filmele sale precedente. În 2004, intrigaţi, la rândul lor, de personalitatea lui Lars von Trier, câţiva cinefili redutabili, Alex. Leo Şerban, Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan, au hotărât să-şi expună părerile despre filmele controversatului regizor danez sub forma unor dialoguri, eseuri, într-o plachetă (numită cu ironie în Prefaţă „fast book”) cu un nume simplu, dar edificator: LARS VON TRIER: filmele, femeile, fantomele. Citeşte tot articolul

Două iubiri, un singur roman: Nadja

Apariţia în 2013 a romanului Nadja al lui André Breton în limba română, în traducerea lui Bogdan Ghiu, este cu adevărat un eveniment literar în măsura în care acest text este unul reprezentativ pentru suprarealism. Mai mult chiar, personajul principal, Nadja, poate fi considerat un profet al acestui curent artistic. Cu alte cuvinte, Breton nu ezită a-şi ipostazia personajul în rolul de „mit fondator” al suprarealismului, după cum bine sesizează Bogdan Ghiu în postfaţa la acest roman. Citeşte tot articolul

Neserioșii caraghioși ai lui Milan Kundera – Iubiri caraghioase

Povestirile din Iubiri caraghioase au fost scrise în anii ’60 ai secolului trecut, ele marcând, practic, începutul carierei scriitoricești a unuia dintre cei mai îndrăgiți scriitori, Milan Kundera. Despre Kundera se spune că ar fi un expert în metafizica amorului, iar cele șapte proze din Iubiri caraghioase confirmă, la rândul lor, această titulatură, pe deplin probată apoi în marile sale romane. În cele șapte povestiri, Kundera reușește să surprindă în acțiune câteva tipologii masculine, descriind cu lux de amănunte reacția diferitelor personaje de gen masculin în fața unor iubiri/ amoruri mai mult sau mai puțin obișnuite. Dar să nu mai lungim vorba și să vedem care ar fi aceste tipologii. Așadar, avem neseriosul, nostalgicul (cuceritorul cucerit care își mai testează uneori farmecele, fără a duce lucrurile prea departe), bărbatul obișnuit, banal, cuceritorul blazat și Don Juan-ul decrepit, îmbătrânit. Citeşte tot articolul

Umilitoarea condiție de poet – Darul lui Humboldt de Saul Bellow

Apărut în 1975, Darul lui Humboldt, romanul lui Saul Bellow, a fost imediat recompensat cu un Pulitzer. Trebuie s-o recunoaștem, americanii au un simț al ironiei destul de bine dezvoltat. De ce spun asta? În romanul lui Bellow avem o critică acidă, intransigentă a societății de consum americane, ceea ce, iată, nu a deranjat, cel puțin în aparență. Societatea americană, în Darul lui Humboldt, este înfățișată, fără drept de apel, ca fiind una profund aculturală, deși străbătută de spirit, dar de un „spirit fără cultură”. Citeşte tot articolul

Frivolitățile Cătălinei

Povestea Cătălinei din Ciocolată amăruie, romanul Cristinei Pipoș, apărut în 2012 la editura brașoveană Aula, este una obișnuită. Ba chiar prea obișnuită. Cătălina este o adolescentă frivolă, isteață, care, de dragul experienței dar și pentru a cîștiga un ban, acceptă să fie babysitter pentru câteva luni în Anglia, mai exact în Londra. Citeşte tot articolul

Esențe tari în sticluțe mici – Pășunile Raiului de John Steinbeck

Pășunile Raiului, cea de a doua carte a lui John Steinbeck, a apărut în 1932 – cu mult, iată, înaintea scrierilor care l-au consacrat pe autorul american, Şoareci şi oameni  (1937), Fructele mâniei (1939) sau Iarna vrajbei noastre (1961) – și nu a avut cine știe ce succes de critică, ba chiar a trecut neobservată. Pe nedrept s-a întâmplat așa, căci această mică bijuterie - un miniroman alcătuit din douăspezece povestiri care au în centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pășunile Raiului, ținut plasat în Monterey, California, regiunea natală al autorului – impresionează prin stranietatea și profunzimea întâmplărilor surprinse de romancier cu un aer resemnat și nostalgic. Citeşte tot articolul