Bookaholic

„Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi”, de Salman Rushdie – fragment în avanpremieră

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pămîntul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tînăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tînăra mondenă Teresa Saca dobîndeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin. Toate astea se întîmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărîmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pămînt. Citeşte tot articolul

„Viața elfilor”, de Muriel Barbery – fragment

Micuța Maria locuiește într-un sat retras din Franța. Clara, cealaltă micuță, a crescut la Abruzzo, în Italia, și datorită harului pentru muzică ajunge la Roma. Ce au ele în comun? O legătură secretă: lumea elfilor, guvernată de artă și mister. Dar amenințarea vine tocmai de la un elf sătul de existența umană. Cum îl vor convinge că oamenii merită salvați și protejați? Citeşte tot articolul

„Imperiul fetelor bătrâne”, de Liliana Corobca – fragment în avanpremieră

Misteriosul Imperiu al fetelor bătrîne îşi aşteaptă regina. Va reuşi oare Rafira Sic să treacă toate probele ca să ajungă în vîrful ierarhiei? Glosări tulburătoare pe marginea ideii de singurătate, interpretări surprinzătoare, experienţe iniţiatice, situaţii duse la limită, planuri iluzorii şi speranţe deşarte conturează imaginea unei categorii cu totul ignorate, uitate sau dispreţuite de societate. În spatele unei expresii oximoronice, al unei etichete aplicate cu maliţie, se ascunde „fata bătrînă”, iar de această dată i se dă cuvîntul, în pofida fantasmelor, bovarismelor, idealismelor cu care se îmbată. Nu mai este personajul secundar şi prăfuit, adesea malefic, din poveştile clasice, acum are rolul de primadonă. Citeşte tot articolul

„Septembrie”, de Jean Mattern – fragment în avanpremieră

München, 1972. Doi ziarişti acreditaţi la Jocurile Olimpice de vară se întîlnesc în ajunul ceremoniei de deschidere; între ei se naşte o legătură ciudată, un amestec de fascinaţie reciprocă şi sfiiciune. Peste cîteva zile, violenţa coboară ca un trăsnet în mijlocul sărbătorii olimpice: membrii delegaţiei israeliene sînt luaţi ostatici, terorismul se instalează în ceea ce ar fi trebuit să fie „paranteza olimpică”, întreaga lume e năucită. Povestea celor doi ziarişti, deveniţi martori direcţi ai unui eveniment dramatic, nu e nici ea ferită de catastrofa acelor ore în care orice competiţie sportivă e abandonată şi cînd organizatorii se străduiesc, disperat şi haotic, să salveze viaţa ostaticilor. Nimeni nu scapă neatins de acea lungă zi de 5 septembrie. Citeşte tot articolul

„Până şi asta o să treacă”, de Milena Busquets – fragment în avanpremieră

După ce, la şaptesprezece ani, Blanca îşi pierde tatăl, ca s-o ajute să-şi uite suferinţa, mama îi spune o veche poveste din folclorul chinez: un împărat şi-a adunat toţi înţelepţii din împărăţie şi le-a cerut să născocească nişte vorbe care să poată fi rostite în orice împrejurare, fie ea cît de rea. După o îndelungă chibzuinţă, înţelepţii îi dau răspunsul... Au trecut mai bine de douăzeci de ani de cînd Blanca ştie povestea, mama a părăsit-o şi ea, iar vorbele magice, pînă şi asta o să treacă, nu-i par fiicei de mare folos. Rămasă fără sprijin, trebuie să înveţe să-şi îmblînzească durerea. Hotărăşte să petreacă un timp la casa de vacanţă a familiei împreună cu copiii, cîţiva prieteni şi cei doi foşti soţi. În plus, în apropiere ajunge şi amantul. La Cadaqués, sub soarele Mediteranei, Blanca redescoperă anatomia relaţiei complexe şi pasionale pe care a avut-o cu mama sa, dar şi puterea terapeutică a sexului, a iubirii, a prieteniei şi a maternităţii. Citeşte tot articolul

„Povesteşte-mi despre Beirut”, de Asma Abdelkarim – fragment în avanpremieră

Portretul viu al unui oraş complex şi fascinant, lipsit de clişeele care reduc islamul la război şi atentate. Abia ieşită de pe băncile liceului, Asma Abdelkarim părăseşte Tunisia, unde a crescut, pentru a se întoarce în Liban, ţara strămoşilor ei. Este captivată de Beirut, o mică lume fascinantă şi agitată, în care imigranţii sirieni se intersectează cu refugiaţii palestinieni. Studentă, se îndrăgosteşte de un tînăr francez, alături de care ia parte la manifestaţiile din zilele zbuciumate ale Revoluţiei Cedrilor. Seducătoare prin pasiune şi lipsa de prejudecăţi, cartea ei dezvăluie realitatea complexă a Libanului, ţară cu aparenţe libertine şi mentalităţi tradiţionaliste. Povestire, eseu şi poveste de dragoste, mărturia ei are şi o dimensiune iniţiatică: în Beirut, Asma descoperă cu adevărat iubirea, legîndu-se de Liban şi de Maxime „aşa cum se leagă viţa sălbatică şi iedera, cu toate fibrele trupului şi sufletului”. Întîlnirea dintre cei doi condensează întîlnirea dintre Orient şi Occident într-un Liban care, deşi sfîşiat de conflicte, renaşte mereu din propria cenuşă. Citeşte tot articolul

„Rugul”, de György Dragomán – fragment în avanpremieră

Un roman gotic al zilelor noastre, fascinant şi tulburător. În urmă cu aproape un deceniu, prin Regele alb, cititorul lua contact cu o carte de mare succes, tradusă în toată lumea. Acum György Dragomán revine cu un roman plasat în acelaşi spaţiu transilvănean cvasificţional, o saga de familie ce reprezintă şi un tablou istoric contemporan. O adolescentă pe nume Emma, rămasă orfană în urma unui accident, este crescută de bunica ei, o bătrînă cu un trecut învăluit în taine. Bunica o învaţă să descopere magia cotidiană, precum şi propriile-i puteri latente. Citeşte tot articolul

„Evreii şi cuvintele” (eseuri), de Amos Oz – fragment în avanpremieră

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz şi fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de faţă pune de fapt problema identităţii evreieşti, demontând clişee şi preconcepţii şi sintetizând câteva dintre trăsăturile esenţiale ale istoriei evreilor. Minuţios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleţii argumentării şi ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potenţialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanţa educaţiei şi iniţierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeaşi formulă alertă şi palpitantă până la sfârşit. Citeşte tot articolul

„Distanţa dintre noi”, de Jhumpa Lahiri (fragment în avanpremieră)

Doi frați, o singură tragedie. Două civilizații, o singură viață. Un trecut de coșmar, o revoluție, o iubire ce trece dincolo de moarte, un roman despre distanța dintre oameni și lumi și despre imposibila apropiere. Din anii ’60 și până în prezent, din India în America, de la o generație la alta, povestea unei familii se scrie într-o carte ce poartă amprenta inconfundabilă a scriitoarei Jhumpa Lahiri. Citeşte tot articolul

„Viaţa sexuală a gemenelor siameze”, de Irvine Welsh – fragment în avanpremieră

Când Lucy Brennan, o antrenoare de fitness bisexuală din Miami Beach, dezarmează un bărbat care atacă doi vagabonzi înspăimântaţi, poliţia şi reporterii de ştiri îşi fac apariţia ca din senin, iar în câteva ore ea se trezeşte eroină locală. Singurul martor ocular al incidentului, Lena Sorenson, o artistă supraponderală şi deprimată, devine curând obsedată de ea şi îi cere s-o ajute să slăbească. Citeşte tot articolul

„Călătoarea”, de Diana Gabaldon – fragment

Anul 1945. Claire Randall, fostă soră medicală, se întoarce din război şi pleacă cu soţul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezeşte brusc într-o Scoţie măcinată de luptă, în Anul Domnului. 1743. Azvârlită într-un alt secol de forţe pe care nu le înţelege, protagonista trebuie să înfrunte conspiraţii şi primejdii care îi ameninţă viaţa. şi îi pun la încercare inima. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer şi Claire trebuie să aleagă între fidelitate şi dorinţă, între doi bărbaţi, între două vieţi. Citeşte tot articolul

„Beautiful You”, de Chuck Palahniuk – fragment în avanpremieră

Penny Harrigan este provinciala venită în marele oraş împinsă de visurile sale încă şi mai mari: e stagiară şi, în general, fată bună la toate într-o firmă de avocatură din New York. Între drumurile după cafelele şefilor, visează să treacă examenul de intrare în barou. Viaţa ei se schimbă însă cînd îl întîlneşte pe miliardarul Linus Maxwell, fost iubit al unora dintre cele mai frumoase femei din lume, care acum e fericit să-şi petreacă tot timpul ducînd-o pe ea pe cele mai înalte culmi ale plăcerii. Ceva nu e însă în regulă: Max ia tot timpul notiţe în pat, căci, după cum urmează să afle Penny, ea este cobaiul pentru construirea unei linii de jucării sexuale pentru femei. Acestea sînt atît de puternice şi de eficiente, încît milioane de femei se calcă în picioare la cozile din magazine, apoi se închid în cameră cu noii lor prieteni cu baterie şi refuză să mai iasă. Totul e parte dintr-un plan sinistru al lui Maxwell, pe care numai Penny îl mai poate opri. Dar cum anume o va face? Citeşte tot articolul