Într-un autobuz plin de muncitori navetişti, un tînăr observă zi de zi o fată blondă şi tăcută care pare să trăiască într-o lume numai a ei. Fata îl priveşte la rîndul său şi între ei se naşte o legătură stranie, care se transformă într-o poveste de dragoste, încununată de căsătorie şi de doi copii. De la un moment dat însă ceva se rupe. El nu înţelege tăcerile şi răceala soţiei, ea simte că nu mai este dorită şi simpla lui prezenţă o agasează. Îşi găsesc însă un punct comun, pe Daria, prietena care încearcă să-i înţeleagă şi să-i ajute. Luminoasă şi liberă, Daria devine elementul indispensabil pentru supravieţuirea relaţiei lor. Şi totul merge perfect pînă cînd Daria se îmbolnăveşte şi dispare brusc, iar cei doi rămîn din nou singuri.

„Căsnicie”, de Dan Coman (fragment)

Editura Polirom
Colecţie: Ego. Proză
Domeniu: Literatură română
Carte publicată și în ediție digitală

6 mai 2009

El e de trei zile la Bucureşti, se întoarce abia la sfîrşitul săptămînii.

Aseară Daria m‑a sunat că are chef să doarmă la mine, întrebîndu‑mă ce vin s‑aducă, să facem o petrecere‑n pijamale, aşa, ca‑ntre fete. Am rîs auzind‑o şi‑am lăsat‑o pe ea să aleagă.

Am băut Val Duna şi am vorbit pînă tîrziu.

A insistat atît cît să cedez, să fiu de acord cu ea.

Trebuie doar să te relaxezi, mi‑a zis. Să nu te gîndeşti la altceva decît la bucurie şi plăcere. Lasă‑le să ajungă la tine, ajută‑ţi corpul, provoacă‑l.

O ascultam, zîmbeam şi fumam, neştiind exact ce‑ar trebui să fac pentru toate astea.

Tîrziu în noapte, i‑am făcut patul în sufragerie, dar ea a propus ca, înainte să dormim, să vedem împreună un film. A căutat în poşetă CD‑ul la care voia să ne uităm, eu am pornit calculatorul şi, cînd m‑am întors către ea, am văzut că rămăsese numai în chiloţi şi sutien. Tu ia‑ţi o cămaşă de noapte, mi‑a zis zîmbind, cea mai sexy pe care‑o ai.

Am ales‑o pe cea neagră cu dantelă, cadou de la ea.

Corpul tău are mare nevoie de prietenia şi de atenţia ta, mi‑a zis văzîndu‑mă îmbrăcată aşa, trecîndu‑şi degetele peste dantela subţire. Eşti foarte frumoasă, doar că te comporţi mereu de parcă ai fi extrem de neatrăgătoare, sătulă de prezenţa ta.

Adusese Orele, un film cu adevărat formidabil.

N‑o mai văzusem de mult pe Julianne Moore, iar ideea de‑a o revedea tocmai în filmul ăsta mi s‑a părut cu adevărat binevenită. I‑am spus asta şi Daria a rîs. Perfect atunci, relaxează‑te, încearcă să te distrezi.

S‑a aşezat lîngă mine, acoperindu‑se cu plapuma. Şi‑a lipit tălpile de picioarele mele reci. Nu mai fi aşa crispată, mi‑a şoptit. Nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu‑ţi doreşti. V‑aţi uitat vreodată împreună la un film porno? m‑a întrebat brusc şi eu am zis nu şi am rîs, trăgîndu‑mi picioarele de sub picioarele ei care mişcau uşor, încercînd parcă să mă încălzească.

Filmul începuse de ceva vreme cînd am simţit mîna Dariei mîngîindu‑mă pe păr. Am vrut să‑mi retrag capul, dar Daria mi‑a luat‑o înainte. Stai aşa, mi‑a zis, nu‑ţi fac nimic. Gîndeşte‑te că e doar o distracţie între fete, atît. Ne prostim şi noi un pic, avem voie măcar atît, nu?

N‑am mai mişcat.

Aş fi vrut să‑i spun să dea mai încet sonorul, să nu se audă cumva la vecini sau s‑o trezească pe fetiţă, dar pînă la urmă n‑am spus nimic. Aş fi putut să mă ridic eu, dar ea îmi încolăcise iar gleznele cu tălpile ei calde şi n‑am avut chef să creadă că mă tem, că‑s sălbatică sau mai ştiu eu ce.

Daria şi‑a tras plapuma în jos, pînă peste burtă, coborînd cu mîna liberă pe sînii ei frumoşi, scoţîndu‑i pe rînd din sutien. Cu cealaltă începuse să‑mi mîngîie obrajii, trecîndu‑şi de cîteva ori degetele peste buzele mele închise.

Poţi să te atingi şi tu cînd simţi că vrei, mi‑a şoptit, eu am început deja s‑o fac.

Nu eram speriată, nici contrariată, nici nu‑mi displăcea ceea ce vedeam, dar n‑am fost în stare să schiţez nici un gest. Simţeam mişcările Dariei şi respiraţia ei tot mai des întreruptă, dar nu puteam trece nicicum de golul din minte. Un fel de spaţiu alb, rece, mat între informaţiile care‑mi ajungeau în creier şi capacitatea mea de‑a le înţelege. Vedeam şi pricepeam, dar parcă fără să văd şi fără să înţeleg. Cînd mîna Dariei mi‑a coborît pe sîni, am oprit‑o. S‑a întors spre mine şi m‑a sărutat pe gît, trecîndu‑şi un picior pe deasupra mea. Hei, nu te speria, mi‑a zis. Nu cred că n‑ai mai făcut aşa ceva, măcar în adolescenţă, din curiozitate, cu vreo prietenă de‑a ta. Nu înţelegeam despre ce vorbeşte. Simţeam doar cum continuă să‑şi mişte mîna între picioarele ei calde, presîndu‑mi osul bazinului. Şi‑a scos uşor cealaltă mînă de sub mîna cu care‑o oprisem, forţîndu‑mă să mă las în voia ei, coordonîndu‑mi mişcările, ducîndu‑mi propria mînă peste sîni, apoi tot mai în jos, strecurîndu‑mi‑o între propriile‑mi picioare. Am oprit‑o din nou. Începuse să mă sărute peste cămaşa de noapte, oprindu‑se deasupra sînului stîng, strîngînd între buze sfîrcul întărit. În mod ciudat, mi‑am simţit corpul reacţionînd, dar în acelaşi timp ştiam că nu pot să fac aşa ceva, că nu voi putea să merg mai departe. Şi‑atunci am auzit‑o pe Maria plîngînd şi‑o clipă s‑a oprit şi Daria, ridicînd capul, apoi mi‑a şoptit, nu pleca, o să se liniştească singură, dar eu m‑am ridicat imediat şi m‑am dus în dormitor, lîngă ea.

Cum m‑a simţit acolo, cum s‑a liniştit. Deşi eu numai liniştită nu eram. Auzeam sunetele care veneau în continuare de la calculator, simţeam încă mirosul Dariei pe mîini, dar nu m‑am mai ridicat de lîngă Maria. Nici Daria n‑a venit să mă cheme înapoi, deşi am aşteptat asta cu strîngere de inimă, cu oarecare frică, abia respirînd. Mi‑am înfundat faţa în pernă încercînd să mă liniştesc, să nu‑mi las mintea să accepte că‑mi plăcuse, să nu mă mai gîndesc la nimic.

Dimineaţă, cînd m‑am trezit, cafeaua era făcută, iar Daria fuma la geam, fredonînd. Bună dimineaţa, mi‑a zis veselă, cum ai dormit? Nici o urmă de reproş, nici cea mai mică urmă că s‑ar fi întîmplat ceva astă‑noapte. N‑am putut s‑o privesc în ochi. Înainte de a pleca spre Centru, pe hol, m‑a îmbrăţişat şi m‑a sărutat pe obraz, foarte aproape de gură.

Despre Dan Coman

Dan ComanDan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu anul cîrtiţei galbene, Editura Timpul, Iaşi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucureşti, 2005, şi Dicţionarul Mara, Editura Cartier, Chişinău, 2009. În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil, Editura Cartea Românească, 2010, şi Parohia, Editura Cartea Românească, 2012. Textele sale sînt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *