Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Păcat şi redempţiune în „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne

Publicat în 1850, în acelaşi an cu David Copperfield al lui Dickens, Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne marchează un punct de turnură în literatura americană, o literatură aflată încă la începuturi, într-o perioadă de tatonare, de căutare a unei expresii proprii.

Romanul începe cu o schiţă despre casa vămii din Salem, oraşul natal al lui Hawthorne, schiţă care serveşte drept introducere la povestea propriu-zisă. Miza, în acest caz, este autenticitatea celor povestite. Autorul-narator, inspector de vamă, descoperă într-un pachet vechi, în casa vămii din Salem, o bucată de postav roşu pe care cu greu se mai putea desluşi o broderie de aur în forma literei A şi o hârtie care conţine amănunte despre istoria unei oarecare Hester Prynne. Citeşte tot articolul


Sfaturi utile pentru cei care se cazează la hotel sau cum să dai mai bine bacşiş

Aceasta este, all in all, linia acestei cărţi – cum să faci astfel încât să strecori cât mai eficient un mic sau mare bacşiş tipilor de la hotel, pentru a beneficia de anumite favoruri (camere mai bune, rezervări prelungite, asigurarea că maşina ta nu participă la cursele improvizate ale valeţilor etc.). Evident, se aplică în primul rând hotelurilor de mai multe stele, oamenilor care călătoresc mult şi îşi petrec mult timp prin hoteluri sau pur şi simplu celor care-şi permit o vacanţă într-un hotel de elită. O lectură amuzantă şi, în acelaşi timp, informativă, cartea lui Jacob Tomsky face parte dintr-o colecţie nouă a Editurii Publica, „Narator”, o colecţie de non-ficţiune, dar cu un stil totuşi foarte apropiat prozei. Acest stil intermediar cuprinde poveşti personale, aventuri dintre cele mai extravagante şi, mai presus de asta, dorinţa de surprindere a unei felii de realitate la care până acum poate că nici nu ne-am gândit. Citeşte tot articolul

Cealaltă jumătate. Cîteva lămuriri.

Cealaltă jumătate, volum coordonat de Whitney Chadwick şi Isabelle de Courtivron (trad. Raluca Cimpoieşu, Editura Vellant) cuprinde 13 analize ale modului în care au creat, au trăit şi au fost percepuţi 26 de artişti şi de scriitori  care şi-au împărţit, pentru o vreme, şi viaţa, şi interesul pentru acelaşi domeniu de creaţie. Citeşte tot articolul


Despre umbră şi alte gânduri. Pascal Quignard, „Umbre rătăcitoare”

Scrisă sub formă de aforisme şi meditaţii, cartea lui Pascal Quignard Umbre rătăcitoare adună o colecţie de gânduri variate, care trec de la condiţia umană, ajung la metafizica lecturii şi la imagine, la meditaţii legate de anumite acţiuni sau vorbe ale unor personaje istorice celebre, sau pur şi simplu frânturi de idei, aproape de natură poetică, despre lucruri simple, cum ar fi, de pildă, culoarea cerului. Citeşte tot articolul

„Codul lui Da Vinci” nu a fost primul. Lynn Picknett şi Clive Prince, „Misterul templierilor”

De când cu fenomenul Dan Brown, interesul cititorilor s-a îndreptat şi asupra literaturii ezoterice, asupra textelor ce vorbesc despre numeroase mistere care învăluie ceea ce, de-a lungul istoriei, a rămas împământenit drept varianta  oficială, canonică a începuturilor creştinismului. Dacă aţi citit cartea Codul lui Da Vinci sau aţi văzut filmul (cu Tom Hanks în rolul principal), aţi observat că sunt speculate nenumărate idei care, nu cu mult timp în urmă, ar fi fost acuzate de erezie (de fapt, orice interpretare mai lumească a vieţii lui Iisus şi a apostolilor săi e expediată din start ca fiind neadcvată). Numai că Dan Brown nu a venit cu idei noi, ci a resuscitat unele mai vechi, prezente în studii serioase şi în cercetări care au la bază ani de căutări şi de interpretări. Unul dintre cele mai importante studii în acest domeniu este cartea lui Lynn Picknett şi Clive Prince, din 1998, numită simplu Misterul templierilor (acum, când auzim o astfel de exprimare, o considerăm clişeu, dar au fost perioade când, cel puţin pentru publicul larg, astfel de idei erau inedite, pentru unii poate revoltătoare, dar pentru alţii, ceva care le-a zguduit tot sistemul de credinţe). Citeşte tot articolul

Despre pictură, în stil literar. Charlie Ayres, „Viaţa marilor artişti”

Într-o prezentare modernă şi atractivă (atât grafic, cât şi la nivelul conţinutului), albumul lui Charlie Ayres Viaţa marilor artişti îşi propune să le ofere copiilor (şi tinerilor) sau poate şi celor prea puţin familiarizaţi cu acest domeniu, o scurtă, dar relevantă introducere în viaţa a douăzeci dintre cei mai importanţi artişti din ultimii şapte sute de ani, începând cu Giotto şi terminând cu Vincent van Gogh. Citeşte tot articolul

Un thriller care te va ţine treaz – „Audiţia” de Ryū Murakami

Hotărât să se recăsătorească, la câţiva ani după moartea soţiei sale, un bărbat acceptă propunerea unui prieten să dea o audiţie pentru a putea cunoaşte cât mai multe femei şi a avea de unde alege. Straniu subiect, nu-i aşa? Ei bine, fiind marca Ryū Murakami, nu mai pare atât de straniu – ştim foarte bine cu ce teme provocatoare pot să vină literatura şi cinematografia japoneze (mai ales cinematografia!) şi, nu întâmplător, cartea lui Murakami a şi fost ecranizată cu succes de Takashi Miike, în 1999. Citeşte tot articolul

„E frumoasă dragostea pe care o trăiesc cu tine” – corespondenţă Ingeborg Bachmann – Paul Celan

Doi dintre cei mai importanţi poeţi de limbă germană din literatura secolului XX, Paul Celan (evreu de limbă germană, născut la Cernăuţi, în 1920, ai cărui părinţi au murit într-un lagăr de exterminare nazist) şi Ingeborg Bachmann (născută în 1926, la Klagenfurt, Austria) au trăit una dintre cele mai dramatice poveşti de dragoste rămase în istoria literară printr-un amplu epistolar. El a apărut în traducere românească (traducere din germană de Iulia Dondorici) sub titlul Timp al inimii: Ingeborg Bachmann – Paul Celan, corespondenţă, la Editura Art, în 2010. Volumul cuprinde şi corespondenţa dintre Paul Celan şi Max Frisch (scriitorul elveţian cu care Ingeborg Bachmann a avut o relaţie şi cu care a locuit în perioada 1958-1962), precum şi pe aceea dintre Ingeborg Bachmann şi Gisèle Celan-Lestrange (soţia lui Paul Celan). Citeşte tot articolul


Educaţia viitorului. Khan Academy

Educaţia a fost dintotdeauna un subiect sensibil, iar în ultimii ani, cel puţin la noi, tinde să capete proporţii din ce în ce mai mari – de la cum să concepem manualele alternative la modalităţi mai subtile prin care să se creeze o conexiune mai firească între elev şi ideea de învăţare. Sigur vă amintiţi şi voi anii de şcoală când profesorul nu mai stătea să explice a doua oară vreun concept, iar apoi pierdeaţi şirul ideilor şi rămâneaţi cu gândul că „nu sunteţi buni” la o anume materie. Şi mie mi s-a întâmplat, dar eu chiar cred că trebuie luat în calcul şi gradul de dezvoltare a unei emisfere cerebrale – uneori, nu poţi obţine imposibilul, altfel am putea cu toţii să cântăm la pian sau să devenim IT-işti. Ei bine, Salman Khan vine cu o abordare total inedită şi susţine că, dacă ritmul de învăţare se adaptează individual, atunci oricine poate învăţa orice. Citeşte tot articolul

Insolitul în povestirile lui Adolfo Bioy Casares – O păpușă rusească

Pe bună dreptate prozatorul argentinian Adolfo Bioy Casares s-a revendicat de la scriitori ca Franz Kafka sau Borges – în colaborare cu cel din urmă, de altfel, a şi scris câteva volume. Imaginarul său, apropiat şi de cel al lui Mircea Eliade, este unul care, prin stranietatea sa, desfide cotidianul, uzualul. Cu alte cuvinte, personajele lui Casares sunt puse în situaţii în care banalul de zi cu zi este pur şi simplu anulat. Printr-un stil simplu, direct, concis, lipsit de orice podoabă stilistică inutilă, uşor histrionic, poveştile lui Adolfo Bioy Casares – mici bucăţi de virtuozitate literară – surprind acel insolit încapsulat în realitatea noastră de zi cu zi, care se dezvăluie unor personaje mai mult sau mai puţin pregătite pentru această revelaţie.

Citeşte tot articolul


Orele îndepărate şi din nou despre cititul de plăcere

Am citit Orele îndepărtate cu o plăcere care mi-a amintit de verile lungi de cînd eram mici şi trăiam direct în cărţile pe care le citeam la umbră, pînă la ameţeală. Am dat peste o poveste în care se descoperă şi se tot descoperă cîte ceva: e despre o carte din copilăria unei întregi generaţii, Omul noroaielor, e cu un castel din Estul Angliei, cu trei surori bătrîne care încă îl locuiesc şi cu fată care dă peste nişte secrete foarte vechi. Da, are ceva gotic, deci ceva de împrumut, ceva de inimă albastră şi  în acelaşi timp ceva foarte, foarte  nou. Citeşte tot articolul

Elif Shafak despre onoare şi ruşine

Onoare, de Elif Shafak începe cu o crimă: un fiu îşi înjunghie mama pentru că o suspectează de adulter şi pentru că crede că e de datoria lui să aperere onoarea familiei. E gestul ultim care face să explodeze consecinţele unui set de valori în care bărbaţii sînt născuţi pentru onoare, iar femeile, pentru ruşine. Citeşte tot articolul

Despre nazism, comunism şi alţi demoni. Sofi Oksanen, „Ziua când au dispărut porumbeii”

Când spui Sofi Oksanen, te gândeşti în primul rând la romanul Purificare şi poate la Vocile lui Stalin, romanul ei de debut, dar am zis să încerc şi o altă carte a ei, despre care se vorbeşte mai puţin – Ziua când au dispărut porumbeii. Are acelaşi dramatism întâlnit în Purificare, vorbeşte despre aceleaşi drame prin care trec oamenii din cauza unui regim opresiv, despre trădare şi despre cât de uşor este să ajungi să faci compromisuri, toate spune cu o tentă de amărăciune ironică în ceea ce priveşte capacitatea de iluzionare a oamenilor şi fentele pe care ni le joacă istoria – este atât de uşor să schimbi plus cu minus şi să treci de la bine la rău, încât aceste concepte încep să pară şi ele şubrede. Dacă în Purificare citeam despre Estonia sovietică, mi-a plăcut că în Ziua când au dispărut porumbeii, focusul este pe perioada tulbure şi ezitantă a anilor ’40, care au cunoscut două sisteme totalitare diferite ca ideologie, dar foarte asemănătoare prin impactul asupra individului, şi anume distrugerea lui. Citeşte tot articolul

Privind înapoi cu groază şi umor. Trevor Norton, „Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viaţa”

O carte extrem de provocatoare, Ochi holbaţi şi păr vâlvoi. Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viaţa a lui Trevor Norton, apărută la Editura Trei în 2011, este o incursiune fascinantă în diferite perioade ale istoriei medicinii, mai exact concentrându-se pe momentele de răscruce, care au schimbat cu adevărat faţa medicinii moderne. Cartea lui Trevor Norton îţi aminteşte că nu chiar atât de demult accesul oamenilor la binefacerile medicinii nu era mai mult decât o ruletă rusească. Trecând în revistă experimente uimitoare, periculoase şi, în acelaşi timp, tragi-comice, Trevor Norton zugrăveşte o istorie pe care adesea o uităm şi faţă de care ne e greu să ne raportăm, din perspectiva modernităţii. Citeşte tot articolul

Fifty Shades of Grey, partea a doua: acum, cu mai puţin sex şi mai mult bitch slapping

Ştim că sunteţi curioşi. Că de când aţi citit prima noastră cronică la Fifty Shades of Grey nu v-aţi putut gândi decât la volumul doi, Fifty Shades Darker.

Oare prin ce aventuri erotice mai trec inocenta Anastasia şi Mr. Grey cel întunecat, abuzat şi fucked-up, dar cu un suflet de aur. Sex într-o piață publică? Gang bang? Food play care l-ar face să roşească pe Mickey Rourke din Nine 1/2 weeks? Obiecte ascuţite? CE POATE SĂ URMEZE? Citeşte tot articolul