Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Realitate şi iluzie în „Roşu şi negru” de Stendhal

Le Rouge et le Noir/ Roşu şi negru, romanul lui Stendhal, este, în primul rând, după cum anunţă şi subtitlul – Chronique du XIX siècle –, o nuanţată frescă socială şi istorică a secolului al XIX-lea. Sunt dezvăluite, de exemplu, amănunte mai puţin cunoscute despre Revoluţia din iulie 1830 – acţiunea romanului fiind plasată între 1826 şi 1831 – sau este vizată, critic şi ironic, diferenţa de mentalităţi dintre Paris şi provincie. Autorul, Stendhal – pseudonimul lui Henry Beyle –, nu era tocmai o fire lejeră, iar ca romancier nu a fost prea apreciat, deşi romanele sale Roşu şi negru, Mănăstirea din Parma – s-au bucurat de un oarecare succes în epocă. Mai în glumă, mai în serios, spunea că va fi preţuit la adevărata lui valoare de-abia în 1935, adică la mai bine de o sută de ani de la apariţia romanului Roşu şi negru. Complexele lui Stendhal se vor reflecta, cu  măsură, în textele sale. Inteligent, dar şi superficial – este cunoscută nestatornicia sa într-ale iubirii –, Stendhal nu va ezita să se victimizeze în postura unor personaje precum Julien Sorel. Romanele lui sunt, în fapt, autobiografii mascate. Nu întâmplător, în acelaşi timp cu romanele, scria şi la Viața lui Henry Brulard sau la Amintirile unui egoist – texte autobiografice.

Citeşte tot articolul


Balerinele-curtezane şi Parisul lipsit de idealism. Kathryn Wagner, „Dansatoarea lui Degas”

Baletul este o modalitate de expresie a unei stări ce, la suprafaţă, nu poate însemna decât graţie, sensibilitate, candoare – feminitatea întruchipată. Ce se ascunde însă în spatele costumelor diafane şi a zâmbetelor îngereşti nu are, de multe ori, nimic de-a face cu aparenţa sclipitoare şi desăvârşită a dansatoarelor care fac ca dansul lor să pară ceva înnăscut, ceva contopit cu fiinţa lor şi care, tocmai datorită acestei contopiri, pare ceva lipsit de dificultăţi şi de efort. Nimic mai fals de atât – pe lângă orele chinuitoare de repetiţii, balerinele duceau, nu cu atât de mult timp în urmă, o viaţă extrem de presantă, statutul lor fiind, de fapt, cel al unor curtezane (în cel mai bun caz). Kathryn Wagner recrează, în Dansatoarea lui Degas, atmosfera Belle Époque a Parisului „tuturor posibilităţilor”, surprinzând un tablou despre care ne formăm adesea o imagine idealizată – lumea balerinele care aveau privilegiul de a dansa pe scena Operei din Paris şi pe care toată lumea le invidia sau le râvnea. Citeşte tot articolul


Despre vinovăţie şi destin în Procesul de Kafka

Grotescul, realitatea deformată până la absurd, inutilitatea oricărei tentative de a pătrunde sensurile unei lumi agresive, tiranice, incoerente – iată numai câteva dintre caracteristicile prozei lui Franz Kafka. Nici Procesul de Kafka, roman neterminat şi publicat postum, în 1925, nu se dezice de acest fond absurd, coşmaresc, care constituie miezul realităţii descrise de Kafka în romanele şi nuvelele sale.

Citeşte tot articolul


Despre fotografie şi literatură cu Ion Cucu

 Ion Cucu este, poate, în prezent, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din domeniul literar, ceea ce nu surprinde. Prezenţa portretelor sale fotografice în reviste precum Luceafărul, unde a deţinut timp de mai bine de două decenii rubrica „O istorie a literaturii contemporane văzută de Ion Cucu”, sau România literară – colaborarea cu cea din urmă a început după 1990 – i-a asigurat o notorietate bine-meritată. Mii şi mii de fotografii – e vorba despre o arhivă de aproximativ 20.000 de imagini – stau mărturie în acest sens, fotografii ale unor poeţi sau prozatori români mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fotografii care ascund mii de istorii inedite. Citeşte tot articolul


Refugiul din bucătărie

Carte de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate de Margaret Yardley Potter (Editura Humanitas, trad. Anca Bărbulescu) nu este atît o carte cu reţete de mîncare, cît un fel de memorii despre cum se gătea şi cum se trăia într-o familie înstărită de americani din suburbiile Philadephiei în anii dintre războaie şi imediat după. Citeşte tot articolul


Mănîncă, roagă-te, iubește sau ce (nu) se ştie despre Elizabeth Gilbert

Mi se spusese că Mănîncă, roagă-te, iubeşte  e o carte foarte foarte prostă şi vara asta am luat-o la citit pentru simpla plăcere de a citi  o carte foarte foarte prostă (dar care nu e nocivă, să ne înţelegem). Aş vrea să ocolesc de data asta o lungă şi întortocheată discuţie despre ce înseamnă carte proastă şi nocivă şi să zic doar că Mănîncă, roagă-te, iubeşte nu e deloc ce mă aşteptam să fie. Citeşte tot articolul


Iubirea, ca împlinire a raţiunii. Graeme Simsion, „Proiectul Rosie”

V-aţi uitat vreodată la serialul The Big Bang Theory? E o comedie, în care personajele sunt nişte fizicieni extrem de deştepţi, dar cam nerdish. Iar cel mai colorat personaj este Sheldon Cooper, un geniu şi, în acelaşi timp, un inadaptat social, incapabil să empatizeze cu lumea şi cu sentimentele celorlalţi, nereuşind, de pildă, să perceapă ironiile. Comportament foarte asemănător cu al celor care suferă de Asperger (cu toate că nu asta au dorit să portretizeze producătorii serialului) şi care vă va aminti cu siguranţă de personajul scriitorului australian Graeme Simsion, din romanul său de debut, Proiectul Rosie. Citeşte tot articolul


Povestea lui O de Pauline Réage. Povestea din spatele poveștii lui O

M-am apucat de Histoire d'O după ce am remarcat că toată lumea bună a internetului literar recomanda fanilor lui E. L. James și Fifty Shades of Grey să răsfoiască romanul lui Pauline Réage, pentru că o să-i lecuiască de mommy p0rn.

O carte scrisă în spiritul Marchizului de Sade, dintr-o perspectivă feminină, suna cel puțin interesant, iar observațiile unui așa-zis cronicar online descoperit aleatoriu, care, într-o comparație între cele două cărți (complet inutilă, dacă mă întrebați pe mine, e ca și cum ai compara o mașinuță teleghidată cu un tanc), sublinia că lui nu i-a plăcut deloc Povestea lui O de Pauline Réage pentru că nu are cuvinte porcoase, m-au convins în cele din urmă. Literatură erotică safe for work - sau, mă rog, safe în cazul în care ți se uită cineva peste umăr, nu și în cazul în care cineva îți citește gândurile. Sau îți ia temperatura. Citeşte tot articolul


Must read: Erica Jong, Teama de zbor

Peste romanul autoarei Erica Jong am dat absolut accidental - așa cum dăm de obicei în viață peste lucrurile  bune. Căutam cu totul altceva, și, din link în link, iată-mă cu e-book-ul pe Kindle.

Am început cartea într-o vineri dimineața. Am terminat-o a doua zi, sâmbătă, deși are aproape 400 de pagini. Am citit în autobuz, în pat, în timpul mesei, în timp ce așteptam să intru la doctor. Am stat cu ea în brațe până la ora 4 dimineața. Fear of Flying a fost una dintre cele mai mișto lecturi peste care am dat de multă vreme încoace. Dacă e ceva care m-a scos din sărite, a fost trimiterea la Carrie Bradshaw de pe blogul editurii Trei, care a publicat cartea în română, pentru că face o mare nedreptate romanului lui Jong.  Citeşte tot articolul


Faţa perfidă a publicităţii sau cum ne spală creierul reclamele

V-aţi gândit vreodată de ce sunteţi ataşaţi de un anume brand? De ce alegeţi să cumpăraţi un produs de la o anumită firmă fără să analizaţi prea mult motivaţiile şi fără să vă gândiţi că poate o altă firmă oferă ceva şi mai bun? (de pildă, mania Starbucks – sunt o mulţime de alte cafenele, mai mici, no name-uri, care oferă cafea mai bună şi mai ieftină şi, totuşi, la Starbucks e mereu coadă). Martin Lindstrom, specialist în marketing, CEO al companiei Lindstrom, vorbeşte despre strategiile cele mai subtile folosite în marketing pentru ca oamenii să fie atraşi de un anume brand, convinşi că nu se pot descurca fără produsele respective sau că acestea chiar le oferă ceea ce promit: frumuseţe, sex-appeal, forţă etc. Citeşte tot articolul


Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare și de science fiction făcut praf

Cineva îmi spunea odată, când încercam să îi explic fascinația mea pentru cărți pe care alții nu le-ar răsfoi nici la budă, între două integrame și o tentativă de a citi cu voce tare textele în poloneză de pe cutiile de detergent, că viața e prea scurtă pentru cărți proaste. L-am contrazis. Dincolo de o lungă dezbatere apropo de ce înseamnă asta pentru oameni diferiți, cărțile cu adevărat proaste, cele absolut ridicole, pe care la fiecare două - trei pagini le arunc de pereți sau mă trezesc zbierând la vreun personaj stupid ca bunică-mea la Tânăr și neliniștit - alea sunt, pentru mine cel puțin, o plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Odată la câteva luni, o carte precum Fifty Shades of Grey e ca o gură de aer proaspăt pentru că nu e nimic mai hilar decât un autor de dramolete bombastice care chiar se ia în serios. Citeşte tot articolul


Regina Agatha Christie – Misterul crimei fără cadavru

Cînd vine momentul Agatha Christie, e nedetronabil. Vine rar, dar total. Pentru Misterul crimei fără cadavru am suspendat o zi, adică, de la un punct încolo, mi-am zis că n-are nici un rost să-mi mai propun să mă apuc de ceva. Nu săriţi cu invidia: am zis deja că momentul Agatha Christie vine rar! Rarisim. Citeşte tot articolul


Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu despre literatură – „Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc”

Scriitorul Vasile Ernu şi editorul Polirom Bogdan Alexandru-Stănescu (autor şi al unui volum de poezie) au publicat în 2010 un volum de epistole literare ca de la prieten la prieten: Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc. Scrise într-un stil colocvial, lejer, cu vervă amicală, epistolele tratează despre teme literare, despre marii scriitori ai lumii – plecând de la întrebarea: care este cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor? –, disecând texte literare şi texte critice despre literatură.

Citeşte tot articolul


Lumea văzută şi interpretată de Malcolm Gladwell, „The New Yorker”

Aţi citit vreodată The New Yorker? E o revistă foarte spirituală şi relaxată, chiar umoristică, dar, în acelaşi timp, informativă (afli o mulţime de lucruri despre branduri, oameni, afaceri, despre istoria unor idei bine-cunoscute, dar la care nu stai, de obicei, să te gândeşti prea mult. Iar stilul este inconfundabil – ironico-mucalit, lucid şi tăios). Dacă nu aţi citit, veţi avea ocazia să vă faceţi o idee despre stilul acestei reviste prin cartea lui Malcolm Gladwell, editorialist la The New Yorker, care a adunat în volumul  Ce a văzut câinele şi alte aventuri o serie de articole dintre cele mai relevante, pe care le-a publicat în revistă, din 1996 până acum. Citeşte tot articolul