Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

„Truisme” – „Schimbarea la trup” de Marie Darrieussecq

Marie Darrieussecq (n. 1969) e deja o scriitoare cunoscută în Franţa, autoare a mai multor romane – toate publicate la P.O.L. – printre care: Naissance des fantômes, Le Mal de mer, Précisions sur les vagues, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, Tom est mort (pentru care a fost acuzată de scriitoarea Camille Laurens de „plagiat psihic”, acuzaţie în urma căreia a publicat, în 2010, Rapport de police. Accusations de plagiat et autres modes de surveillance de la fiction, despre care am scris aici), Clèves, Il faut beaucoup aimer les hommes. Cu toate acestea, romanul care a făcut-o celebră, care i-a adus succesul de public şi de critică, a fost micul ei roman de debut, intitulat Truismes, publicat în 1996. În 1996, romanul său a fost cea mai tradusă carte franceză a anului, înaintea Testamentului francez al lui Andrei Makine. Citeşte tot articolul


Pink Floyd despre Pink Floyd – Nick Mason

Scrisă într-un stil informal şi glumeţ şi, în acelaşi timp, oferind numeroase detalii cronologice ale poveştii unei formaţii care a făcut istorie, cartea despre Pink Floyd (tradusă în română la Editura Publica) este semnată chiar de un membru al formaţiei, toboşarul şi compozitorul Nick Mason. Până să ajungă la faima pe care o au şi astăzi, cei de la Pink Floyd au trecut prin numeroase transformări, au avut suişuri şi coborâşuri, despre care cel mai potrivit să vorbească este chiar un membru al formaţiei. Citeşte tot articolul

O carieră vulcanică şi o autobiografie pe măsură Andre Agassi, „Open. Autobiografie”

În urmă cu câţiva ani, când Andre Agassi şi Pete Sampras încă jucau şi abia aşteptam câte o finală a unui mare şlem, trebuia să-ţi alegi un favorit – ori ţineai cu Agassi, ori cu Sampras, nu prea mergea linia de mijloc când venea vorba despre ei. Asta în primul rând pentru că cei doi jucători erau/sunt atât de diferiţi atât ca stil de joc, dar şi ca atitudine, încât cred că automat empatizezi cu una dintre aceste personalităţi: dacă eşti o fire vulcanică şi nonconformistă, de genul „showing off”, atunci cred că îţi place mai mult Agassi; dacă eşti mai retras, dar, în acelaşi timp, mai riguros şi poate chiar matematic (să ne amintim pentru ce era celebru Sampras – pentru aşii săi care, uneori, îi ieşeau în serie), Sampras era jucătorul ale cărui meciuri poate că le urmăreai mai des. Când cei doi se întâlneau, spectacolul era garantat. Acum, amândoi s-au retras şi amândoi şi-au scris povestea vieţii. Acest articol este dedicat fanilor lui Agassi, care pot afla mai mult despre tenismanul lor preferat din cartea Open. Autobiografie, apărută la Editura Publica, în 2011, în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu. Citeşte tot articolul

Cum se scrie un roman de succes – „Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joël Dicker

Scriitorul elveţian Joël Dicker (n. 1985) are deja două romane publicate, Les derniers jours de nos pères şi La vérité sur l'affaire Harry Quebert. Cel din urmă roman a fost recompensat în 2012 cu Premiul Academiei Franceze, dar şi cu Goncourt des Lycéens. La Vérité sur l'affaire Harry Quebert a fost tradus şi în română în 2013 de Ana Antonescu, la Editura Trei, cu titlul Adevărul despre cazul Harry Quebert. Citeşte tot articolul


Homo Faber de Max Frisch

O carte densă, cu multiple nuanțe, pe care trebuie să o citești cu atenție pentru a nu pierde nimic din fantasticul puzzle psihologic pe care-l face Max Frisch, Homo Faber face parte dintre acele texte care te bântuie mult timp după ce le-ai citit. Mereu ai impresia că-ți scapă ceva, așa cum îi scapă personajului principal, Walter Faber, sensul coincidențelor pe care le trăiește și un anumit irațional pe care, din perspectiva sa tehnicistă asupra lumii, și-l refuză.

Citeşte tot articolul


Esențe tari în”Do Not Cross”, de Dora Pavel – sexualitate dezgolită, identitate și intimitate

Zilele acestea am fost acaparată de cel mai recent roman semnat de Dora Pavel, ”Do Not Cross”. Este prima carte pe care o citesc de această autoare și, în rândurile ce urmează, vă voi spune de ce o consider o descoperire frumoasă, o scriitoare interesantă și de ce mă voi întoarce să citesc și celelalte romane ale sale. ”Do Not Cross” (2013) este cel de-al patrulea roman al Dorei Pavel, după ”Agata murind” (foarte bine primit de critică, 2004, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd), ”Captivul” (2006, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd) și ”Pudră” (2010, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd). Citeşte tot articolul

Alain de Botton și “Religia pentru atei” din viața de zi cu zi

Alain de Botton nu-și propune să jongleze cu veșnicul măr al discordiei dintre credincioși și atei: existența lui Dumnezeu. Bineînțeles că nu există, spune tranșant de la început de Botton, ateu convins, bineînțeles că nici o religie nu e adevărată în sens teologic, dar hai să vedem ce putem învăța noi, ateii, din practicile religioase. Cum aplicăm ideile religioase, cele bune, în viața noastră de zi cu zi? Religiile nu sunt construite întâmplător, ci se bazează pe o bună cunoaștere a naturii umane, a relațiilor noastre cu ceilalți și a nevoilor noastre.

Citeşte tot articolul


Ce-au vrut să spună autorii, dar și criticul literar Marius Chivu

Ce-a vrut să spună autorul” este o carte de interviuri cu 27 de scriitori români, recent lansată, coordonată de Marius Chivu și apărută la Editura Polirom (Iași, colecția ”Ego. Publicistică”, 2013, 368 de pagini). De Marius Chivu  sigur ați auzit - este poet (a debutat cu ”Vântureasa de plastic”, editura Brumar, 2012, volum care i-a adus două premii de debut - al Uniunii Scriitorilor din România și al revistei ”Observatorul Cultural”), traducător, jurnalist cultural și critic literar - semnează cronici în Dilema Veche și Dilemateca (în trecut în Revista 22, România Literară, Cultura etc.). Citeşte tot articolul

One Day – David Nicholls şi ziua lui nesfârşită (carte și film)

This is where it all begins. Everything starts here, today. De la bun început trebuie să vă spun că dacă aţi evitat să citiţi romanul din cauza fimului, aţi greşit. Nu că filmul n-ar fi simpatic – mie, cel puţin, mi-a plăcut  – dar nu e nimic mai mult decât o comedioară romantică şi dulce, cu un final cam bizar. Iar romanul lui Nicholls este departe de a putea fi rezumat atât de uşor. Citeşte tot articolul

Despre „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljeniţîn

În noiembrie 1962, în paginile revistei Novîi Mir (Lumea Nouă), era publicat microromanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Autorul, Aleksandr Soljeniţîn, va deveni celebru datorită acestei cărţi, publicate apoi în volum cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, care se afla în plină campanie de „demascare“ a crimelor staliniste. Alexandr Soljeniţîn nu era străin de ororile lagărelor staliniste, orori descrise cu asupra de măsură în microromanul său. Citeşte tot articolul

Khaled Hosseini, And the Mountains Echoed

Niciodată n-am știut ce fac scriitorii între cărți. Ce fac când nu scriu? Se gândesc că undeva cineva stă cu un metaforic deget pe butonul de "refresh", să afle când o să scoată următoarea carte autorul X? De când am terminat A Thousand Splendid Suns (tradusă la noi sub numele Splendida cetate a celor o mie de sori) aștept o nouă carte de la Khaled Hosseini. A venit, șase ani mai târziu, sub numele la fel de alegoric And The Mountains Echoed. Citeşte tot articolul

Despre nemulţumirile lui Joseph Bloch – „Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri” de Peter Handke

Teribilistul scriitor austriac Peter Handke s-a impus de foarte tânăr pe piaţa literară de limbă germană. La 23 de ani, invitat fiind de Gruppe 47 – din care făceau parte, printre alţii, şi Heinrich Böll, Günter Grass, Ingeborg Bachmann –, după ce a ascultat câteva texte, s-a ridicat şi le-a reproşat celor prezenţi neputinţa lor de a descrie. Bineînţeles, a fost dat afară de la întâlnire, dar diverse reviste i-au publicat fotografia şi au scris despre gestul lui. Primul său roman, apărut în 1970, Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri, se bazează tocmai pe procedeul descrierii. De ce a ales ca punct central al prozelor sale tocmai acest procedeu literar? Victor Scoradeţ – prefaţatorul ediţiei româneşti a romanului - dă un răspuns mai mult decât lămuritor: Citeşte tot articolul

Generaţia X şi societatea de consum

 Generaţia X: poveşti pentru cultura cu acceleraţie de Douglas Coupland, roman apărut în 1991, devenit în scurt timp o carte-cult, tradusă în şaisprezece limbi, surprinde foarte bine lehamitea unei generaţii ce refuză viaţa comună a americanului de rând, ambiţios, dornic să se realizeze profesional şi să-şi întemeieze o familie. Cei trei eroi ai acestui roman – Andy, Dag şi Claire –, asemenea eroului lui Salinger din De veghe în lanul de secară, nu se regăsesc în valorile americane contemporane lor, valori care au la bază sintagme ca „Greed is good” („Lăcomia este bună”). Deşi tineri, inteligenţi, proveniţi din familii respectabile, nu vor cariere; muncesc ca barmani sau vânzători, ceea ce nu le dă o satisfacţie prea mare, fiind vorba despre job-uri McJug – influenţa de tip fast-food în construcţia denumirii este evidentă: Citeşte tot articolul

Deznădejdea celor neînfăptuite – „Moartea lui Virgiliu” de Hermann Broch

Vai omului care nu se arată la înălţimea harului ce i s-a dat…” (Hermann Broch, Moartea lui Virgiliu)  Hermann Broch a început lucrul la Moartea lui Virgiliu în 1935, dar cartea a apărut în 1945, imediat după cel de Al II-lea Război Mondial. A fost scrisă, așadar, în vremuri tulburi, în care problema morții se punea cu acuitate. Arestat în 1938, Hermann Broch reușește să emigreze în SUA, unde își termină romanul. Aşa cum recunoaște el însuși într-o scrisoare, amenințarea morții, presimțită doar în 1936, devine iminentă în 1938, astfel încât moartea lui Virgiliu devine o imagine a propriei morți (sau, extinzând, o imagine a fricii fiecărui om în fața perspectivei morții): Citeşte tot articolul