Eseu

La Porțile Percepției, Huxley ne arată Raiul și Iadul halucinogenelor sau despre Cugetul-Fără-Limite

"La porțile percepției" e o carte cult din multe puncte de vedere. Pe lângă faptul că Doors nu s-ar fi numit Doors dacă Huxley n-ar fi scris "The Doors of Perception" care l-a impresionat, din motive lesne de înțeles, pe Jim Morisson, cartea asta apare în orice discuție ceva mai intelectuală despre droguri fie doar cu titlul, fie, mai rar, și cu conținutul. Acum, că s-a tradus și în română la Polirom, împreună cu eseul Raiul și Iadul, nu mai avem scuză că doar am auzit de ea și n-am citit-o. Citeşte tot articolul

O carte controversată despre o relaţie controversată: „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” de Marta Petreu

Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosif M. Hechter, a fost şi este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai controversaţi scriitori ai ultimilor ani. Jurnalul său din perioada 1935-1944, apărut în 1996 la Humanitas, a fost cel care a declanşat tot acest val de interes, iar ultimul care a scris despre destinul acestui scriitor, intrat, în ultimii 50 de ani, într-un con de umbră, este Mihai Iovănel în monografia Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică (Editura Cartea Românească, Colecția „Critică. Istorie literară“, București, 2012). Totuşi, cel mai controversat studiu despre Sebastian rămâne cel al istoricului şi criticului literar clujean Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Editura Polirom, Iaşi, 2009), un studiu solid, serios, care vizează în mod special perioada 1927-1935, perioadă publicistică fastă pentru tânărul pe atunci Mihail Sebastian, ucenic şi mai apoi editorialist de succes la Cuvântul lui Nae Ionescu. Citeşte tot articolul

Aurora Liiceanu şi neajunsurile femeilor

Am citit cîteva dintre cărţile Aurorei Liiceanu, mai ales dintre cele publicate mai de curînd şi am continuat să le citesc din cel puţin două motive: pentru bizareria poveştilor de viaţă despre care scrie şi pentru că m-a interesat parcursul femeile cărora le face cîte un mini-portret, de regulă centrat pe  o trăsătură dominantă de caracter. Citeşte tot articolul

O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri de Neagu Djuvara (citită pe Samsung Readers Hub)

Recunosc cu o anumită rușine că nu mi-a plăcut niciodată prea mult istoria. Mi se părea suspect faptul că românii au fost mereu ăia buni, de treabă, care n-au cotropit pe nimeni, la locul lor, modești dar mândri, viteji, stând drept în fața invadatorilor cei răi. Apoi, mă plictisea teribil înșiruirea de date pe care teoretic ar fi trebuit s-o țin minte pentru lucrările de control. De fapt, ce i-a lipsit istoriei mele din școală a fost povestea. Nu înțelegeam lucrurile în context, nu erau legături între perioade, zone geografice, nu erau detalii semnificative și nici nu erau mai multe perspective. Toate aceste probleme vrea și reușește într-o mare măsură să le rezolve Neagu Djuvara în O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. Citeşte tot articolul

Scriitoare cu copii. Patru poveşti – Ștefania Mihalache, Simona Popescu, Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu

Nu zice nimeni că e uşor să scrii, nici să ai tot timpul din  lume. Nici să naşti nu e tocmai floare la ureche, aşa zic femeile care au făcut-o. Cum e atunci să vrei să scrii când timpul tău curge către altcineva, iar corpul ţi-e epuizat? Ce se întîmplă cînd nu mai dormi, cînd nu mai mănînci, cînd ce e în jurul tău pare brusc din cu totul altă lume? Citeşte tot articolul

Montaigne, filozoful prieten

Ce ştim despre Michel de Montaigne? Am impresia că mai nimic şi convingerea că e mare păcat. Azi se împlinesc 480 de ani de cînd s-a născut şi cred că e o ocazie nimerită să aruncăm un ochi măcar peste biografia lui, dacă nu direct peste eseuri. De ce am face asta? Pentru că a fost un filozof mult mai prietenos cu defectele omului decît mulţi alţii, pentru că a avut o mare preţuire pentru fratele nostru, porcul, pentru că a adus şi corpul în discuţiile filozofice şi da, pentru că adora să doarmă. Atît de mult încît la el la castel, lîngă Bordeaux, punea să se tragă clopotele la miezul nopţii doar ca să aibă plăcerea să se culcuşească la loc. Citeşte tot articolul

Să aflăm despre toate, pe scurt, de la Big Bang la ADN, cu Bill Bryson

Întotdeauna am fost fascinată de științele exacte, deși nu m-am înțeles tocmai bine cu geometria în spațiu. Totuși, dificultățile de calcul nu m-au împiedicat să-mi dedic o bună parte de timp unor lecturi un pic mai teoretice. Una dintre cărțile de știință pe care nu mă pot abține de la a le recomanda este Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN. Volumul apărut la Editura Curtea veche este semnat de Bill Bryson, unul dintre cei mai bine vânduți scriitori americani contemporani, care a semnat volume de călătorii, studii de lingvistică, dar și cărți de știință. Citeşte tot articolul

Charles Saatchi: mărturii ale unui artoholic

Înainte de a citi cartea "My Name is Charles Saatchi and I am an Artoholic”, aveam o imagine cât se poate de clasică despre Charles Saatchi: un om care a făcut avere din publicitate (este fondatorul Saatchi & Saatchi, cea mai mare agenție de publicitate din lume din anii ’80), care colecționează în draci artă contemporană (e cel mai cunoscut dealer de artă din lume), care se căsătorește cu femei frumoase și conduce mașini ultimul răgnet. Citeşte tot articolul

Istoria în desfăşurare – Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin de Masha Gessen

Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, cartea Mashei Gessen, este nu numai o prezentare a vieţii unui politician controversat, ci şi o analiză pertinentă a situaţiei economice şi sociale a unei ţări aflate într-o perioadă de transformări puternice, de speranţe şi de iluzii strivite. Rusia anilor ’90 este un spaţiu în care ideologia sovietică nu dispare, ci trece la un nivel mai subtil, ţinând din umbră frâiele ţării, care afişează o iluzorie deschidere şi un fals spirit democratic. În degringolada rapid instalată în anii ’90, pe fondul de dezamăgire provocată de noua clasă politică, Vladimir Putin a intrat uşor în scenă. Citeşte tot articolul

Încotro ne îndreptăm atât de grăbiţi?

E clar că trăim într-o lume a vitezei şi probabil că observaţi asta şi voi, în viaţa de zi cu zi. Suntem prinşi în proiecte peste proiecte şi avem mereu impresia că nu ne mai ajunge timpul. Într-o societate care merge pe fast-forward, Carl Honoré – jurnalist şi profesor universitar – propune o soluţie poate surprinzătoare: să ne oprim o clipă din goana noastră – nu se ştie către ce – şi să vedem câte dezavantaje are stilul nostru de viaţă. Şi poate să încercăm să ne vindecăm de „boala timpului”. Citeşte tot articolul

Când filosofia coboară în stradă

Vă mai aduceţi aminte de lecţiile de filosofie, când ni se părea că nu vom putea aplica niciodată acele concepte atât de abstracte, sau pur şi simplu de expresii uzuale de genul „nu mai filosofa atâta” sau „lasă filosofia, că nu te ajută în viaţă”? Ce-ar fi dacă toată teoria aceea care ni se părea anacronică sau cel puţin inaplicabilă în planul existenţei noastre concrete ar căpăta o formă adaptată vieţii noastre de zi cu zi? Este ceea ce încearcă să demonstreze Jules Evans, fondatorul celui mai mare club de filosofie din Marea Britanie, London Philosophy Club, şi directorul Well-Being Project din cadrul Centre for the History of Emotions, Queen Mary, University of London. Cartea sa, Filosofie pentru viaţă şi alte situaţii periculoase (apărută la Editura Publica, în 2012), îşi propune să preia idei ale filosofilor din diferite şcoli şi să le aplice în situaţii-criză sau chiar într-un context mai general, al  vieţii de zi cu zi. Evans ne ajută să ne reamintim ceea ce gânditorii greci promovau, anume „filosofia ca mod de viaţă”. Citeşte tot articolul

Pro şi Contra Mândrie şi prejudecată. (Şi un eseu de Doris Lessing)

Motto: „The triumph of Jane Austen's art was that the little piece of ivory, she claimed as her artistic territory was carved out of such an abundance of experience and material.” (Doris Lessing – Jane Austen, în Time Bites)

Recunosc că, până acum câţiva ani, nu m-aş fi atins de romanele lui Jane Austen. Eram obişnuită să caut şi să apreciez în literatură problemele „cu adevărat importante”, care ţin de psihologia unor personaje complexe, de obicei masculine, frământate de Timpul care trece, de Moartea care vine, de spectrul Războiului, de Schimbările sociopolitice sau de Existenţa lui Dumnezeu. Citeşte tot articolul


Alina Mungiu-Pippidi, despre putere, năravuri şi forţa criticii – De ce nu iau românii premiul Nobel

Cartea Alinei Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel, grupează  în cinci secţiuni diferite, articole publicate de-a lungul a şapte ani. Dacă nu am şti asta, fie pentru că îi urmărim comentariile în presa scrisă, fie pentru că informaţia apare la începutul volumului, prea puţine lucruri ar trăda faptul că respectivele texte au fost scrise pentru jurnale perisabile, urmărind agenda, şi ea efemeră a zilei. Citeşte tot articolul