Eseu

În culisele teatrului lui Alexander Hausvater. Cristina Rusiecki, „Despre dictatori şi alţi demoni”

Dacă la prima sa carte, cea despre Radu Afrim [cronica aici], Cristina Rusiecki propunea o incursiune în universul artistic al regizorului printr-o metodă de analiză teatrală critică, la cea de-a doua sa carte, Despre dictatori şi alţi demoni, la care, de fapt, a început să lucreze din toamna lui 2010, autoarea schimbă abordarea, trecând la o metodă inedită, aceea de îmbinare a observaţiei critice cu impresii personale, cu citate din opiniile actorilor şi ale regizorului, cu fragmente din jurnalul ţinut de actori, frânturi de dialog etc. Propunându-i-se să asiste la repetiţiile spectacolului Iulius Caesar al lui Alexander Hausvater, acest regizor-fenomen al spaţiului teatral românesc, Cristina Rusiecki a acceptat să-şi suspende timp de cinci săptămâni activităţile obişnuite şi să realizeze o imersiune în lumea teatrului lui Hausvater, la Timişoara, pentru a vedea cum se construieşte de la zero un spectacol. Citeşte tot articolul

Nelson Mandela, omul şi eroul. „Conversaţii cu mine însumi”

Nelson Mandela este un model al sacrificiului pentru o cauză, iar lupta sa antiapertheid din Africa de Sud, în numele căreia a primit o condamnare de 27 de ani de închisoare, executată în insula Roben, a fost fructificată în cele din urmă, fiind ales primul preşedinte ajuns la conducere pe cale democratică,  în 1994. Conversaţii cu mine însumi creionează portretul lui Mandela din surse diferite, din interviuri, scrisori trimise în timpul închisorii, din discursuri etc. Este o carte care ni-l prezintă pe Mandela în nuanţe complexe, fără a încerca să-l mitizeze, ci creionîndu-l pe omul Mandela, cel care a trecut şi prin perioade de nesiguranţă, cel care a trebuit să se lupte continuu pentru a rezista pe drumul ales, chiar şi după eliberare. Această carte a apărut ca iniţiativă a lui Verne Harris, directorul Programului pentru Memorie al Centrului Nelson Mandela, deschis în 2004, care a considerat că documentele din Arhiva Mandela se pot consitui într-un volum. În acest volum, echipa care a ales materialele s-a axat pe patru sfere: scrisorile din penitenciar; conversaţii înregistrate; carnetele, în care Mandela obişnuia să noteze, indiferent că era în libertate sau deţinut; şi manuscrisul unei continuări nefinalizate a autobiografiei Long Walk to Freedom. Citeşte tot articolul

O carte despre maestrele picturii pe care istoria artei le-a cam trecut cu vederea – Women, Art and Society de Whitney Chadwick

Women, Art and Society de Whitney Chadwick (Thames and Hudson, ajunsă în 2012 la a cincea ediţie) nu s-a tradus în română, dar sper să se traducă la un moment dat pentru că este o poveste pasionantă, scrisă cu nerv şi implicare, despre vieţile şi operele unor artiste excepţionale şi până de curând ignorate de întemeietorii canonului. Citeşte tot articolul


O istorie a bestsellerului de Frédéric Rouvillois

O istorie a bestsellerului de Frédéric Rouvillois (trad. de Emanoil Marcu, Editura Humanitas) propune un fascicul de istorie pasionant, palpitant şi plin de curiozităţi, care urmăreşte înţelegerea modului în care o carte ajunge să fie dorită masiv de cititori şi să aibă vănzări în valuri. Citeşte tot articolul

Ştiinţă şi spiritualitate, nu ştiinţă sau spiritualitate. „Războiul viziunilor asupra lumii”

Cartea Războiul viziunilor asupra lumii (Editura Trei, 2012) este întâlnirea dintre două perspective diferite de înţelegere a lumii, dar în nici un caz disjuncte, deşi cel mai adesea aşa apar: ştiinţă şi spiritualitate. Leonard Mlodinow este fizician şi profesor la California Institute of Technology (şi a publicat, printre altele, o carte alături de Stephen Hawking, The Grand Design), iar Deepak Chopra (născut în New Delhi) a studiat medicina, este fondator al Chopra Center for Wellbeing, prin care propune un mod alternativ de abordare a procesului vindecării, inclusiv prin tehnici de meditaţie. De asemenea, are intervenţii în diferite publicaţii, precum San Francisco Chronicle, şi este autor a peste şaizeci de cărţi, multe devenite bestselleruri. Citeşte tot articolul


Despre istorie, cu emoţie şi patimă. Stefan Zweig, „Orele astrale ale omenirii”

Este greu să vorbeşti despre evenimente istorice fără să cazi într-un limbaj mai scorţos, dar cartea lui Stefan Zweig, Orele astrale ale omenirii. Miniaturi istorice (Editura Humanitas) este un text de graniţă, reuşind să facă istoria la fel de atractivă ca o poveste pe care ai citi-o într-un roman. Vorbind pătimaş despre câte un personaj sau un eveniment, Stefan Zweig, scriitor austriac, realizează un fel puzzle istoric, reunind în cărţulia Orele astrale ale omenirii, câteva dintre momentele cruciale ale istoriei umanităţii. Cu adevărat miniaturi istorice, capitolele din carte sunt o încântare şi pentru iubitorii de literaturii. La fel cum Daniel Arasse făcea literatură din artă, în Nu vedeţi nimic, la fel Stefan Zweig aduce stilul literar în relatări istorice. Citeşte tot articolul

Un mic tratat despre sinucidere

Jean Améry a scris în anii ’70 o carte despre sinucidere ca „moarte liber aleasă”, Despre sinucidere. Discurs asupra morţii liber alese, apărută în limba română anul trecut la Editura Art (traducere din germană de Corina Bernic). Interesant e că perspectiva din care autorul abordează această problemă cât se poate de delicată este nu una psihologică sau sociologică, ci mai degrabă una „fenomenologică”, o perspectivă care încearcă să se plaseze în „forul interior” al suicidarilor sau suicidanţilor, cum îi numeşte el: „Textul de faţă se situează dincolo de psihologie şi sociologie. El începe acolo unde suicidologia ştiinţifică se opreşte. Am încercat să nu privesc moartea liber aleasă din afară, dinspre lumea vieţuitorilor sau a supravieţuitorilor, ci din forul interior al celor pe care eu îi numesc suicidari sau suicidanţi (s.a.). Deci, o «fenomenologie a morţii liber alese»? Ar fi prea pretenţios” – notează Jean Améry în „Cuvântul înainte” al cărţii. Citeşte tot articolul

Despre filosofii şi filosofi cu Robert Zimmer

Istoria filosofiei este un domeniu exploatat la maximum de diverşi autori în diverse moduri – de la expunerile clasice până la cele provocatoare, precum, de pildă, cele ale francezului Michel Onfray. Filosofia. De la Iluminism până astăzi, micul volum al lui Robert Zimmer, poate fi plasat undeva între cele două genuri. În fapt, este o carte de popularizare, iar ca orice volum de acest gen, nu caută să şocheze, cât să informeze. Citeşte tot articolul

Despre Jung şi psihanaliză cu Gerhard Wehr

Gerhard Wehr surprinde destul de precis, în monografia dedicată lui C. G. Jung, caracteristicile gândirii psihanalistului elveţian. Ce e drept, există o mulţime de lucrări despre Jung – printre cele mai cunoscute numărându-se, de exemplu, cele ale Jolandei Jacobi sau Anielei Jaffé, ambele discipole ale psihanalistului elveţian –, însă volumul lui Gerhard Wehr este, poate, cel mai potrivit pentru neofiţii într-ale psihanalizei jungiene. Citeşte tot articolul


Visul şi literatura. Despre onirism

Grupul oniric a fost o grupare atipică în peisajul literar românesc de la jumătatea secolului al XX-lea. A luat naştere în 1959, pentru ca peste vreo câţiva ani, după 1965, grupul să-i aibă în componenţă, pe lângă Leonid Dimov şi Dumitru Ţepeneag – cei doi teoreticieni recunoscuţi ai onirismului –, şi pe Virgil Mazilescu, Iulian Neacşu, Sânziana Pop, Florin Gabrea, Daniel Turcea, Emil Brumaru, Sorin Titel. Din punct de vedere al contextului politic al vremii, onirismul ar putea fi considerat, la limită, prin caracterul său evazionist, o formă de disidenţă literară, deşi membrii grupului nu mizau pe acest lucru. Leonid Dimov, de exemplu, era un spirit total dezinteresat de politică. Cu toate acestea, onirismul a fost atacat în oficiosul Scânteia, iar pentru un timp, cuvântul „oniric” a fost interzis.

Citeşte tot articolul


Peter Sloterdijk şi criza umanismului

Peter Sloterdijk, profesor de estetică şi filozofie la Hochschule für Gestaltung din Karlsruhe, adversar al teoriei critice a Şcolii de la Frankfurt – inamic declarat al lui Jürgen Habermas –, i-a contrariat pe mulţi, în 1983, printr-un volum atipic, Critica raţiunii cinice. Se poate spune, pe bună dreptate, că omul cinic al sfârşitului de secol XX s-a regăsit mai mult sau mai puţin în această carte a demascărilor, a aparenţelor denunţate fără pic de jenă. Citeşte tot articolul


Educaţia viitorului. Khan Academy

Educaţia a fost dintotdeauna un subiect sensibil, iar în ultimii ani, cel puţin la noi, tinde să capete proporţii din ce în ce mai mari – de la cum să concepem manualele alternative la modalităţi mai subtile prin care să se creeze o conexiune mai firească între elev şi ideea de învăţare. Sigur vă amintiţi şi voi anii de şcoală când profesorul nu mai stătea să explice a doua oară vreun concept, iar apoi pierdeaţi şirul ideilor şi rămâneaţi cu gândul că „nu sunteţi buni” la o anume materie. Şi mie mi s-a întâmplat, dar eu chiar cred că trebuie luat în calcul şi gradul de dezvoltare a unei emisfere cerebrale – uneori, nu poţi obţine imposibilul, altfel am putea cu toţii să cântăm la pian sau să devenim IT-işti. Ei bine, Salman Khan vine cu o abordare total inedită şi susţine că, dacă ritmul de învăţare se adaptează individual, atunci oricine poate învăţa orice. Citeşte tot articolul

Privind înapoi cu groază şi umor. Trevor Norton, „Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viaţa”

O carte extrem de provocatoare, Ochi holbaţi şi păr vâlvoi. Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viaţa a lui Trevor Norton, apărută la Editura Trei în 2011, este o incursiune fascinantă în diferite perioade ale istoriei medicinii, mai exact concentrându-se pe momentele de răscruce, care au schimbat cu adevărat faţa medicinii moderne. Cartea lui Trevor Norton îţi aminteşte că nu chiar atât de demult accesul oamenilor la binefacerile medicinii nu era mai mult decât o ruletă rusească. Trecând în revistă experimente uimitoare, periculoase şi, în acelaşi timp, tragi-comice, Trevor Norton zugrăveşte o istorie pe care adesea o uităm şi faţă de care ne e greu să ne raportăm, din perspectiva modernităţii. Citeşte tot articolul

Alain de Botton și “Religia pentru atei” din viața de zi cu zi

Alain de Botton nu-și propune să jongleze cu veșnicul măr al discordiei dintre credincioși și atei: existența lui Dumnezeu. Bineînțeles că nu există, spune tranșant de la început de Botton, ateu convins, bineînțeles că nici o religie nu e adevărată în sens teologic, dar hai să vedem ce putem învăța noi, ateii, din practicile religioase. Cum aplicăm ideile religioase, cele bune, în viața noastră de zi cu zi? Religiile nu sunt construite întâmplător, ci se bazează pe o bună cunoaștere a naturii umane, a relațiilor noastre cu ceilalți și a nevoilor noastre.

Citeşte tot articolul