Featured

Interviu cu Denisa Duran: „Mi-aş dori ca cititorii să se vadă pe ei înşişi în carte, şi să-nţeleagă că asta e poezia”

Pe Denisa Duran am cunoscut-o, mai întâi, ca traducătoare - a cărții maltezului Immanuel Mifsud, În numele Tatălui (și al Fiului), după care am căutat-o și în alte traduceri. Din fericire, la puțin timp după vizita lui Mifsud în România, la FILB 7, am aflat că Denisa Duran publicase un nou volum de poezie: Dorm, dar stau cu tine (Editura Charmides, 2014). După ce am citit-o, emoționată, năucită, bucuroasă că am întâlnit-o și în ipostaza de scriitoare, mi-am spus că vreau să știu mai multe despre parcursul ei profesional. Așa am ajuns să îi iau acest interviu, din rațiunea pur egoistă de a afla mai multe despre cine este Denisa Duran.  Citeşte tot articolul

Cinci cărți pentru adolescenți mai profunde decât te-ai fi așteptat

Literatura Young-Adult este o sursă continuă de uimire pentru mine. Nu încetează să mă uimească problemele tinerilor din ziua de azi și maturitatea lor. E greu de spus, deocamdată, care sunt efectele acestei maturizări accelerate: începem, oare, să ne schimbăm și noi cu o viteză apropiată de cea a produselor tehnologice? E mai bine ca adolescenții să se confrunte din timp cu probleme majore precum depresia, moartea, boala, adaptarea, vina? O să-i facă asta să fie niște adulți mai responsabili și mai pregătiți pentru a înfrunta „greutățile vieții”? Sau o să-i facă mai blazați înainte de vreme? Citeşte tot articolul

Atunci când “urăști” cărțile

"Cris, să-ți spun ceva. S-a descoperit o chestie uimitoare. Ți-o recomand", îmi zice unul dintre prietenii care mă ajută să mă mut, trăgând de două sacoșe mari pline cu cărți. "Ce?", întreb curioasă, cărând mai ușoarele pungi cu haine. "Kindle-ul!", răsuflă prietenul punând sacoșile jos. Ceilalți băieți aprobă râzând. "Cris, data viitoare îți mutăm Kindle-ul, atât!". Ca să vezi, chiar îl aveam în geantă. "Pot să mi-l mut și singură, mersi. Vedeți că mai sunt șase sacoșe jos". Citeşte tot articolul

Păpădiile – romanul nesfârșit al lui Yasunari Kawabata

Multă senzualitate și tandrețe e de găsit în romanele construite în jurul conceptului specific culturii japoneze tradiţionale – mono no awere –, potrivit căruia secretul vieţii constă în puterea de a vedea şi de a savura frumuseţea efemerului, de a putea simţi freamătul vieţii pe suprafaţa lucrurilor... Flori de cireș, păpădii, licurici, bătaia mereu alta a clopotelor care sunt menite să spele păcatele și emoțiile distructive, priviri şi suflete care se hrănesc cu frumuseţea „nimicurilor” trecătoare. Uimire, celebrare a vremelniciei și a hotarului absenței. Citeşte tot articolul

Cum a fost la Noaptea Cărților Deschise 2015, unde s-au dat gratuit peste 10.000 de cărți

Pentru că zilele acestea sunt pline pentru mine, Ziua Internațională a Cărții și zecile de evenimente din București organizate cu acest prilej au picat cum nu se poate mai nepotrivit. Deși aș fi vrut, n-aveam cum să ajung la ele. Totuși, pentru că aseară, pe la ora 18:30, eram în preajma Casei Poporului, am decis să dau o fugă la Noaptea Cărților Deschise sperând că, de data aceasta, cei de la Editura Litera și Ziarul Ring, organizatorii evenimentului, vor fi învățat ceva după două ediții nereușite și le vor pune în aplicare acum, la cea de-a treia ediție.  Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian – cel mai răbdător prieten al lui Camil Petrescu

Sebastian a fost unul dintre foarte puţinii prieteni pe care Camil Petrescu  a reuşit să şi-i ţină aproape, căci mai toți s-au transformat, rând pe rând, în parteneri de polemici. Extrem de numeroşi, de altfel, pentru cel care s-a dovedit un intelectual straniu și un om cu vocaţia nemulţumirii, un incomod abrupt, înfruntând nu numai filozofii cu care s-a tot luat la trântă, ci şi „vecinii de viaţă”, printr-un discurs nu de puţine ori agonal. Poate că doar Arghezi i-ar putea face concurenţă lui Camil Petrescu la statutul de outsider în spaţiul culturii noastre. Ursuz, irascibil, certat cu toată lumea şi izolat de toţi, deoarece orgoliul său exacerbat şi deloc disimulat (amintind de Macedonski) avea darul de a isca imediat antipatii, Camil Petrescu a fost perceput ca o prezenţă incomodă printre confraţii de generaţie. Citeşte tot articolul

Ce-am mânca din cărți

După câteva zile de festin cu ouă roșii, drob și alte variațiuni cu carne de miel: ciorbă, friptură, tocăniță de spanac, după pasca și cozonacul stins cu vin și o panoplie de prăjituri demnă de o vitrină de cofetărie, cred că un ceai verde și o lectură despre mâncare ar fi potrivite tocmai pentru că în acest moment de sațietate putem aprecia la justa valoare rafinamentul literar al acestor texte, care altfel ar fi poate redus de sângele rău fie din cauza poftei, fie din cea a scârbei. Citeşte tot articolul

Carte și film: Inherent Vice, de Thomas Pynchon

Inherent Vice, filmul lui Paul Thomas Anderson, iși ridicase propria ștachetă mult înainte de a fi ajuns pe ecrane: filmele recente ale regizorului (There Will Be Blood, The Master) îl plasau pe o traiectorie sigură și ascendentă; urma să fie prima ecranizare a vreunui roman de Thomas Pynchon, un autor greu adaptabil în cinema; subiectul era o poveste polițistă ironic noir, prin fumurile hippie ale anilor '60 târzii. Puteai să vezi eticheta "film cult clasic" înainte să desfaci ambalajul. Citeşte tot articolul

Zile birmaneze de Orwell: Myanmar atunci și acum

A fost odată ca niciodată, a fost odată un imperiu mare si puternic. Pe la anul 1200, când pe plaiul nostru mioritic Negru Vodă și-a lui ceată descălecau întru fondarea Țării Românești, pe plaiul irrawadez înflorea și deja decădea imperiul Pagan, care, în răstimpul a trei secole, a influențat întreaga istorie a ceea ce urma să devină Birmania (acum Myanmar). Ce a ramas din el și din secolele următoare, epoca de aur a Birmaniei Imperiale, nu este nici cultura, nici cosmopolitismul, nici exotismul, nici bogația sau alte valori efemere, ci doar arhitectura: din peste cele 10.000 de temple, pagode și mânăstiri, au mai rămas împrăștiate pe câmpia Baganului vreo 2000. Peste mărețul imperiu a trecut un mileniu, dar ce l-a sabotat cu adevărat au fost ultimii 150 de ani. Citeşte tot articolul

Interviu cu Ioana Anastasia Anton: „Viața e comedie în esență” (text și video)

Vorbește suav, gesticuleaz blajin, dar pe scenă este ca un vulcan. Ioana Anastastia Anton povestește despre pasiunea sa pentru teatru, corelată cu pasiunea pentru literatură. Pe tânăra actriță, Ioana Anastasia Anton, o vedem în spectacolele Teatrului Odeon, Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie, dar și la Godot Cafe­teatru în proiecte independente Bella și cavalerul fără nume și SC. IMPRO SRL. Citeşte tot articolul

Interviu cu Lică Sainciuc: „Desenam de când mă ţin minte. Aveam condiţii prielnice: culori, hârtie, linişte…”

Zilele acestea am primit un set de cărţi pentru copii de la Editura Cartier. Cărţile sînt desenate, ilustrate de Lică Sainciuc. Le răsfoim şi citim pe îndelete cu Saşa, copilul meu de doar 4 ani. Saşa îl descoperă, eu îl redescopăr pe Lică Sainciuc, cel mai important „ilustrator de carte” din Republica Moldova. Cu aceste cărţi semnate de Lică Sainciuc au crescut generaţii şi generaţii de copii. Am încercat zilele acestea să stau puţin de vorbă cu Lică Sainciuc, acest om-instituţie, cel care a ilustrat peste 100 de cărţi. Citeşte tot articolul