Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Don Juan pe scena romantismului

Cum se discută foarte mult despre dragoste și îndrăgostiți în luna februarie, m-am gândit să vă propun să aruncăm o privire asupra unuia dintre cele mai cunoscute mituri ale iubirii, cel al lui Don Juan, perpetuul căutător al femeii perfecte. De-a lungul vremii, Don Juan a fost, în nenumărate rânduri, perceput greșit ca un personaj libertin și frivol. Însă, citindu-i povestea în versiuni ale unor autori din epoci și locuri diferite, putem observa că, de fapt, el este un aprig căutător al absolutului, un spirit liber. Până și convingerile sale religioase lasă să se întrevadă dorința sa de plenar. Citeşte tot articolul

Julian Rios, Cortegiul umbrelor

Autorul Cortegiului umbrelor nu mai există. Nu, Julian Rios trăiește, doar cel care a scris nuvelele adunate sub titlul Cortejo de sombras nu mai există. Cu subtitlul Povestiri din Tamoga, cele nouă nuvele au fost scrise la sfârșitul anilor '60 și, pentru că una dintre ele se referea la abuzurile regimului generalului Franco, autorul său nu le-a trimis spre publicare. Citeşte tot articolul

Cu toată dragostea, pentru Jane Austen

Nu am fost niciodată fan vreo formație, vreun artist sau scriitor. Nu am putut să-mi focalizez entuziasmul și venerația asupra unei personalități, deși îmi plac multe. I-am invidiat, în schimb, pe toții aceia care știu despre preferații lor mai multe, poate, decât știu despre ei înșiși. Așa cum sunt așa zișii “Janeites” – după cum sunt numiți fanii scriitoarei Jane Austen, printr-un termen inventat în 1894 de către George Saintsbury în prefața la o nouă ediție a cărții “Pride and Prejudice”.

Citeşte tot articolul


Cu Sankea prin Rusia, împotriva sistemului. De Zahar Prilepin

Când spui revoltă în Rusia, spui, de fapt, încă unul care o va păți - cel puțin asta e imaginea cu care aproape ne-am obișnuit. Nu despre asta scrie Prilepin în Sankea, ci despre revolta în sine, care nici nu trebuie să aibă un sens, o ideologie: ce sens are sistemul din Rusia, ce poți face? Singurul răspuns al generației tinere este: nu poți decât să te revolți. Citeşte tot articolul

Lecții de supraviețuire: Extrem de tare și incredibil de aproape

Nu sunt unul dintre acei oameni care să adopte o poziție radicală față de evenimentele de la 11 septembrie 2001. Cred că în spatele întregii povești stau interese politice și jocuri de putere pe care nu le pot descifra fără a avea acces la toate datele. Tocmai de aceea i-am pus cruce incidentului fără să mă fi lămurit cine, ce și cum. Când am auzit prima dată de volumul lui Jonathan Safran Foer, Extrem de tare și incredibil de aproape, mi-am zis că nu e pentru mine tocmai pentru că nu vreau să-mi bat capul cu ceva care oricum nu poate fi lămurit doar pe baza unor impresii. Citeşte tot articolul

Pro şi Contra Mândrie şi prejudecată. (Şi un eseu de Doris Lessing)

Motto: „The triumph of Jane Austen's art was that the little piece of ivory, she claimed as her artistic territory was carved out of such an abundance of experience and material.” (Doris Lessing – Jane Austen, în Time Bites)

Recunosc că, până acum câţiva ani, nu m-aş fi atins de romanele lui Jane Austen. Eram obişnuită să caut şi să apreciez în literatură problemele „cu adevărat importante”, care ţin de psihologia unor personaje complexe, de obicei masculine, frământate de Timpul care trece, de Moartea care vine, de spectrul Războiului, de Schimbările sociopolitice sau de Existenţa lui Dumnezeu. Citeşte tot articolul


J.M.G. Le Clézio, Inimă arsă

Inimă arsă (și alte romanțe, după cum precizează subtitlul) este o colecție de șapte nuvele de Jean-Marie Gustave Le Clézio, autorul pe jumătate francez, pe jumătate mauritian, care a primit în 2008 Premiul Nobel pentru Literatură. Citeşte tot articolul

On the road – filmul, cartea și talentele ascunse ale lui Kristen Stewart

Să ne înțelegem de la început: n-am fost niciodată atasata prea mult de cultura beat. Să zicem, nu mai mult decât te poți atașa de o insectă interesantă pe care îți place s-o studiezi. Înțeleg perfect ce anume i-a transformat în simboluri, cum stilul lor de viață a dărâmat prejudecăți și canoane, cum au încercat să găsească autenticitatea într-o lume din ce în ce mai studiată, bla bla. Cred, însă, că beatnicii, așa cum îi vedem noi, jumătate de secol mai târziu, sunt exact genul de curent care arată bine de departe, dar pe care, dacă te-ai putea apropia, l-ai vedea fragmentat într-o mie de detalii sordide. Și așa ar arăta el cu adevărat. Citeşte tot articolul

Hoții de frumusețe – cartea lui Pascal Bruckner pusă în scenă de Chris Simion

Hoții de frumusețe este, probabil, unul dintre cele mai ușor  (nu facil!) de dramatizat texte literare. Dramatic în sine prin faptul că este "vorbit", foarte vizual, cu o poveste puternică, simbolică, trasată în tușe groase, cu personaje ușor identificabile și cu dialoguri expresive, romanul lui Pascal Bruckner își găsește natural locul pe scenă, fără efort, fără exagerări și fără interpretări forțate care să ducă prea departe de textul literar. Spectacolul pus în scenă de Chris Simion, prima dramatizare de fapt a Hoților de Frumusețe, este excelent, te trimite firesc într-o lume ciudată, ce scoate la iveală sentimente ascunse ale, probabil, fiecăruia dintre noi. Citeşte tot articolul

Capul retezat, de Iris Murdoch

Fără să mă fi captivat în timp ce o citeam, Capul retezat este o carte care m-a bântuit în schimb după ce am terminat-o.

Ca într-un film turnat exclusiv în interior, romanul e un pic sufocant, acţiunea lui clocotind exasperant în limitele aceluiaşi cerc, strâmt, de personaje. Personajul principal este Martin, un bărbat de patruzeci de ani, din distinsa familie Lynch Gibbon, producătoarea unor vinuri rafinate. Căsătorit cu Antonia, o femeie tot atât de rafinată ca vinurile respective, mai în vârstă decât el, Martin are şi o mult mai tânără amantă, pe Georgie, asistentă la London School of Economics. Citeşte tot articolul