
Sinteze


Scriitori suferinzi de dislexie&co.
De foarte multe ori, a citi şi a scrie sunt două drepturi pe care le căpătăm prin învăţare, iar majoritatea considerăm că ni se cuvin. Ce se întâmplă însă când nu eşti psihic capabil să citeşti, să scrii sau să memorezi şi, pe deasupra, devii scriitor? Cel mai adesea ne gândim la dislexie când vorbim de astfel de incapacitaţi, dar mai există dispraxia, disgrafia, ADHD ș.a., care ar fi putut uşor împiedica mulţi scriitori să facă performanţă în literatură. Majoritatea tulburărilor de gen sunt descoperiri ale secolului XX şi, cu toate acestea, sunt autori care au trăit înainte de această perioadă şi au fost asociaţi cu probleme de învăţare, concetrare, citit sau scris. Astăzi ne-am propus să facem o trecere în revistă a câtorva din cele mai cunoscute nume, care, într-o formă sau alta, au avut un deficit. Citeşte tot articolul

Autorii și mass-media: câteva nume peste care nu ai cum să nu dai

Despre femeie, fără mitizări şi sentimentalisme
Când eram mici, la şcoală, de 8 martie făceam felicitări personalizate, pentru a le oferi cadou mamelor noastre. Mai târziu, când am mai crescut, nu am mai făcut felicitări şi am început să oferim alte cadouri, flori, parfumuri etc. Dar, indiferent de ceea ce oferim, în fiecare an de 8 martie ne gândim mai mult decât în alte zile la mamă, la bunică, poate la prietena noastră cea mai bună. La ceea ce înseamnă femeile din viaţa noastră. Şi tocmai pentru că 8 martie aduce în discuţie mai pregnant decât alte ocazii ideea de femeie (mamă), o să vorbesc şi eu despre femeie – despre femeile din cărţi –, dar nu din perspectiva romanţios-sensibilă prin care aceasta este încă, în mare parte, privită. Iar pentru că literatura este şi ea saturată de imagini „suave” ale femeii, o să trec în revistă 8 titluri de cărţi ce dezvăluie o altă latură, întunecată şi dură, dar realistă a raportării femeii la societate şi la diferite mentalităţi. Citeşte tot articolul

De veghe în lanul de secară și criminalii
În urmă cu aproximativ 30 de ani, în SUA a fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii '80-'90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost - şi va rămâne pentru ceva vreme - De veghe în lanul de secară, romanul de debut al lui J.D. Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii '60 a fost cea mai cenzurată şi interzisă carte din SUA (în 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Citeşte tot articolul

Adevăr sau provocare: o anchetă literară despre scriitori şi personaje româneşti
Dacă tot ne-am încumetat la Sf. Valentin, am vrut să facem o anchetă literară şi de ale noastre Dragobete, cumva pliată pe literatura română. Pe alocuri a ieşit amoroasă, în altele ne-am pus prietenii în dubiu, neştiind poate ce ar răspunde. I-am înţeles totuşi - cât de uşor ar fi să îşi provoace scriitorii sau personajele preferate la o rundă de "Adevăr sau provocare"?
Iată ce au răspuns provocării noastre Ana Ularu, Marius Chivu, Florin Iaru, Cosmin Ciotloş, Iulia Militaru, Val Chimic, Andreea Molocea, Dragoş C. Butuzea, Livia Ştefan, Mihai Duţescu şi Cristina Nemerovschi! Citeşte tot articolul

Road trips în cărți: de la fuga de ceva la fuga înspre ceva

Povești despre Amos Oz
Cînd am aflat că Amos Oz o să vină, în sfârşit în Bucureşti, mi s-a făcut dor să-i răsfoiesc din nou cărţile. Aşa că am scos din raft romanele care mi-au făcut pentru prima oară cunoscută literatura israeliană (apoi am descoperit-o pe Zeruya Shalev, dar asta e o altă poveste). Recunosc că aşa m-am apropiat de Amos Oz: citisem atîţia autori, europeni sau americani, de origine evreiască, dar nici unul care să trăiască în Israel şi care să vorbească nu din perspectiva evreului „rătăcitor. Citeşte tot articolul

Ziua Îndrăgostiților – o anchetă despre dragostea dintre cititori și personaje
Fiind primul Sfânt Valentin prin care trece Bookaholic, a trebuit să lăsăm şi noi inimioarele să zburde prin literatura universală şi să lăsăm câţiva "cuceritori" fictivi să iasă la lumină. Nu ne-am putut abţine din a întreba pe câţiva din prietenii noştri dacă ar fi să aleagă un personaj literar cu care ar avea (sau ar fi vrut la un moment dat să aibă) o aventură sau o poveste de dragoste, care ar fi acela şi de ce. Au răspuns Luiza Vasiliu, Răzvan Țupa, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Chris Simion și Carmen Lidia Vidu!

Nu ca Romeo și Julieta: cupluri controversate și relații sucite în cărți

Cărţile să fie serioase, dar şi uşoare :)

Razna: nebuni și nu prea, în cărți

5 cărţi cu care să te baricadezi în casă, pe ger
Citesc că românii au golit rafturile supermarketurilor de frica viscolului şi că lumea se pregăteşte să se baricadeze în case, aşa că dau şi eu cîteva sugestii de titluri cu care vă puteţi închide fără risc în casă:

Cadouri pentru scriitorul din viaţa ta

