Texte

„Prizonieră în Teheran. Cum am supravieţuit într-o închisoare iraniană”, de Marina Nemat – fragment

În ianuarie 1982, Marina Moradi-Bakht, pe atunci în vîrstă de 16 ani, este arestată, apoi torturată şi condamnată la moarte pentru crime politice: protestase la şcoală împreună cu alţi tineri atunci cînd, în urma revoluţiei din Iran, propaganda islamică şi studierea Coranului deveniseră mai importante decît disciplinele de învăţămînt. În sinistra închisoare Evin din Teheran, Ali, unul dintre anchetatorii care interoghează deţi-nuţii, se îndrăgosteşte de ea şi o salvează din faţa plutonului de execuţie folosindu-şi legăturile cu ayatollahul Khomeini. Preţul pe care i-l cere în schimb este covîrşitor: va trebui să-l ia de soţ şi să se convertească la religia islamică. Altfel, nu doar ea, ci întreaga ei familie şi Andre Nemat, tînărul pe care îl iubeşte, vor avea de suferit. Marina va trebui să accepte şi, din condamnată la moarte, va deveni prizonieră pe viaţă a statului iranian şi a bărbatului care ţine în mîini soarta ei şi a familiei sale. Dramatice, pline de pasiune şi sensibilitate, amintirile ei au fost traduse şi publicate în zeci de ţări din întreaga lume. Citeşte tot articolul


Part-time printre oameni #9

*** Mă-ndrept spre casă, butonez pe fb, îmi îngheață mâna, n-are importanță, bag pe chat în continuare, o tipă îmi zice cât de nașpa e la ea la lucru, eu o dau pe glumițe, prind un smiley, hihi, ce bine, hai că-i mai zic una, una și-atât, să nu forțăm, totuși. Și-odată aud din spate o voce arțăgoasă: neșimcitu' dracului! Mă-ntorc, da, așa-i, e o babă. Alături de ea, un copil, hm, oare care-i faza? Împucitule, zbiară baba din nou. Înțepenesc, băi, asta la mine urlă, și cum mi-a zis, frate, împuțit, ce torpilă de cuvânt, mi s-a ridicat părul! Mă pomenesc că strig: eeu? Și iar, mai domol, un pic speriat c-am răcnit în halul ăla: eu? Nu tu, zice baba, ăla, și arată cu degetul undeva, în spatele meu. Privesc peste umăr. Wtf, nu e nimeni! Mă uit nedumerit la bătrână, habar n-am ce să fac, aș putea să-i zic să se ducă acasă, că e ok, ceva de genu’. Hai să mergem, buni, spune copilul. O prinde de mână și o trage încet după el. Bătrâna îl ascultă. Îi urmăresc o vreme, apoi mă reîntorc la tipa de pe fb, cea cu job nasol – na, să vezi fază, ai timp să-ți pove? Îmi răspunde imediat – scz, am intrat la oră. Citeşte tot articolul


„Parada de Paște”, de Richard Yates – fragment în avanpremieră

Încă de mici, Sarah și Emily Grimes se deosebesc foarte mult între ele. Emily o admiră pe sora ei mai mare, mai înțeleaptă și mai statornică, și îi invidiază relația cu tatăl lor absent, iar, mai târziu, căsătoria aparent perfectă. Calea pe care Emily o alege în viață este mai puțin sigură și convențională, iar aventurile ei amoroase nu o satisfac cu adevărat. Deși legătura dintre cele două surori rezistă de-a lungul timpului, treptat, distanța dintre ele crește, până când un eveniment tragic le aduce pentru ultima dată împreună, într-o încercare de apropiere. Citeşte tot articolul


„Turma păstorului mut”, de Marius Oprea – fragment în avanpremieră

Autoficţiune al cărei personaj central este chiar Marius Oprea, romanul prezintă un „oraş al nebunilor” într-o lume a nebunilor, cu eroi dintre cei mai stranii, în special nebuni, dar şi personaje cunoscute, precum preotul Corogeanu din Tanacu. Nu lipsesc nici figurile de politicieni, mereu în mijlocul controverselor. Uneori iubiţi, alteori contestaţi, sînt persoane cu o imensă notorietate, care de multe ori se întoarce împotriva lor. Iar locuitorii „oraşului nebunilor” pregătesc o preluare a puterii şi înfiinţarea unui nou stat. Cu o doză necesară de ironie, un adaos de realitate cotidiană şi mult umor, Turma păstorului mut schiţează tabloul unei lumi în aparenţă normale, însă populată de idei şi scene dintre cele mai absurde. O lume pe care mulţi dintre noi o recunoaştem din viaţa de zi cu zi, care uneori ne înfurie, alteori ne distrează, dar care rămîne mereu aceeaşi. Citeşte tot articolul

„Cartea năsoaselor”, de Alexandra Rusu – fragment în avanpremieră

Această carte fermecătoare a apărut doar pentru a-i contrazice pe cei care cred că nu se mai scriu basme şi poveşti în ziua de astăzi. Prinţese, Feţi-Frumoşi, castele şi palate, tot arsenalul poveştilor de demult, e completat de internet, avioane sau concursuri de frumuseţe prezentate de Megastaruri într-un basm modern, o carte de aventuri sau o fabulă cu tâlc. Motanul Maurizio Furlini e povestitorul, plin de aroganţă şi lăudărăşenie, ce vă face cunoscute aventurile sale de consilier plătit regeşte şi vă dezvăluie cum cele trei prinţele din Regatului de Ditai-Nasul vor ajunge să înţeleagă câtă frumuseţe şi perfecţiune trebuie să dezvăluie un nas. Povestea plină de umor a Alexandrei Rusu este însoțită de ilustrațiile special realizate pentru această carte de Loreta Isac. Citeşte tot articolul


„Cexina Catapuxina”, de Matei Florian – fragment în avanpremieră

„Am primit romanul ăsta exact aşa: gata scris. Mi l-a dăruit, la ceas de seară, un bărbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decît celălalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tîrziu numele. Mi-a spus că are încredere în mine şi că eu voi şti mai bine ce să fac cu manuscrisul lui. L-am întrebat despre ce e vorba înăuntru. Mi-a spus că despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupă şi nişte insecte, despre iubiri şi cuvinte într-o limbă necunoscută. Mi-a zis că, dacă îmi place, îl pot semna eu, el n-o să se supere. M-a rugat la sfîrşit să-i promit însă că nu-i voi schimba titlul ăsta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strîns mîna, apoi a plecat. Sper că, oriunde ar fi acum, îi e bine.” (Matei Florian)

Citeşte tot articolul

Sînii verzi

  Deși are numai cincisprezece ani, vîrstă la care te entuziasmezi din te miri ce, Adela suferă crunt. Efectiv, zice ea. Pentru Adela, cuvîntul efectiv e ca viața. Și asta pentru că Dumnezeu a fost pricinos și nedrept. Ca orice fată de vîrsta ei, Adela se privește și se apreciază numai prin ochii băieților. Poa' să fie proasta proastelor, tuta tutelor, dacă privirile lacome ale bărbătușilor o încolțesc și o dezbracă rînd pe rînd, lupta e pierdută. Adela nu știe că respectul de sine vine odată cu vîrsta. De aceea, ea se urăște la disperare. Nu se va privi vreodată cu dragoste. E convinsă de asta. Citeşte tot articolul

„Republica”, de Bogdan Suceavă – fragment în avanpremieră

În dimineaţa zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, însoţită de ocuparea cîtorva instituţii ale urbei, se transformă cu iuţeală în chermeză: la răspîntii se desfundă poloboace de vin, iar în centrul oraşului lumea petrece în sfîrîit de grătare şi muzică de taraf. În după-amiaza aceleiaşi zile, un batalion adus cu trenul pune capăt republicii. Nu există victime, iar procesul celor care au instigat la tulburări se încheie cu achitarea inculpaţilor. Citeşte tot articolul

„Disco Titanic”, de Radu Pavel Gheo – fragment în avanpremieră

Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului. Citeşte tot articolul

Două cuvinte

Prin fereastra deschisă se rostogolește pînă jos, în curte, strigătul furios al Anei: — Puță mică, nu mai răcni la mine, ce te tot rățoiești, puță mică? O secundă, pînă se stinge ecoul, și cearta se taie ca maioneza. Cuvintele râmîn înfipte în gîtul lui Paul. Năuc ca un boxer atins la ficat, primul lucru care-i trece prin cap e să se repeadă la fereastră. Se uită în jos, apoi în sus, apoi închide fereastra. Citeşte tot articolul

„Bucky F*cking Dent”, de David Duchovny – fragment în avanpremieră

— Bine, cred că am ajuns la o concluzie definitivă. Ted să fie. Eu sunt Mariana. Am vorbit la telefon, spuse ea zâmbind ; avea gura mare, dar perfect proporţionată pe faţa ei drăguţă, care nu era mare. „Cum e posibil“, se întrebă Ted în timp ce în cap îi cânta „Sugar Magnolia“ de la Dead, distrăgându-l, aşa că alungă trupa într‑o cămăruţă dosnică a minţii, să improvizeze fără el. „Şşşt, deocamdată, Jerry, trebuie să mă concentrez.“ Gura ei frumoasă se mişcă : Citeşte tot articolul