
Unele dintre cele mai faine cadouri de Valentine’s Day sunt, fără doar și poate, cărțile. Doar toți bookaholicii din lume știu că acestea sunt darul perfect, nu-i așa? Mai ales dacă conțin povești de dragoste (cu puțin sirop, stranii, minunate), numai bune de consumat în această perioadă dedicată lui Cupidon. Iar literatura de dragoste nu e numai cea comercială, există sute (de mii?) de volume de beletristică de calitate, care au în centrul lor, într-un fel sau altul, cuplurile, relațiile amoroase, poveștile de iubire de tot soiul.
Așa că profităm cu vârf și-ndesat de „sărbătoarea” care e după colț și ne propunem să citim literatură bună, în ton cu vremea. Împreună cu prietenii de la Nemira, ne-am gândit că, poate, ați avea nevoie de câteva cărți de acest tip :), fie pentru voi, fie pentru jumătatea voastră. Prin urmare, vă oferim șansa să le câștigați participând la concursul de față.
Update câștigători
În total, în concurs au fost 166 de comentarii. Comentariile multiple ale aceluiași utilizator au fost descalificate, păstrându-se câte un comentariu per utilizator, pentru egalitate de șanse. Astfel, în tragerea la sorți efectuată prin intermediul Random.org au intrat 157 de utilizatori. Capturile de ecran mai jos.
Câștigătoare: Anca Silvia (primul pachet, „Poveste de dragoste”) și Aluculesei Brindusa (al doilea pachet, „Lady”). Felicitări!
Premiile: două pachete de îndrăgostiți de la Nemira
Punem la bătaie, așadar, două pachete de îndrăgostiți de la Nemira:
– Pachet „Poveste de dragoste”, care conține patru titluri, astfel: Niveluri de viață, de Julian Barnes – cronica noastră aici, Până când m-a cunoscut, de Julian Barnes – cronica noastră aici, Din toate bogățiile, de Stefano Benni, Cel mai mic sărut pomenit vreodată, de Mathias Malzieu – cronica noastră aici;
– și Pachet „Lady”, care conține trei volume, astfel: Cartea dragostei, de Phillipa Fioretti, 7 Povești de dragoste, o antologie cu texte semnate, printre alții, de F.M. Dostoievski, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde, Guy de Maupassant, Stefan Zweig, și Povești cu și despre femei, de Michelle Jackson și Juliet Bressan.
Cum câștigați unul dintre cele două pachete de îndrăgostiți de la Nemira
Pentru că, recent, Laura a scris un material cu Cele mai frumoase citate despre iubire (de unde vă puteți inspira 🙂 ), cerința pentru a intra în concurs este să postați și voi un citat despre iubire – puteți alege orice fel de fragment, mai lung sau mai scurt, din literatura română sau din literatura străină, din eseuri sau orice alt tip de carte de non-ficțiune, precizând cartea și autorul, sau numai autorul, etc. Altfel spus, aveți o libertate deplină în selectarea fragmentului preferat de voi.
Câștigătorii celor două pachete de cărți vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă. Pachetele vor merge la câștigători în ordinea extragerii (adică primul pachet menționat mai sus va merge la primul câștigător, cel de-al doilea pachet la cel de-al doilea câștigător).
Mențiuni
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.
Perioada de desfășurare a concursului: 7 – 13 februarie (inclusiv).
Câștigătorul va fi anunțat pe 14 februarie.
Mult succes!
P.S.: Neapărat să vă aruncați un ochi pe site-ul Editurii Nemira, toate pachetele pe care le-au pregătit pentru cititori sunt faine! 🙂



A iubi nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amandoi in aceeasi directie.
Antoine de Saint-Exupery
”Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” (Liviu Rebreanu)
În dragoste, a iubi înseamnă de multe ori a înţelege. ( Nicolae Iorga)
Iti promit sa te iubesc pentru totdeauna…in fiecare zi din totdeauna. – Stephanie Meyer
“Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie. Cand iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste .” – A. P. Cehov
Nu te iubesc pentru ceea ce esti , ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine . ( Gabriel Garcia Marquez )
“A cunoaste. A iubi / Înc-o data, iar si iara / a cunoaste-nseamna iarna / a iubi e primavara.” Primavara de Lucian Blaga
O relatie fericita este cea in care cel iubit este liber sa fie el insusi: sa rada cu mine dar niciodata de mine, sa planga cu mine dar niciodata din cauza mea, sa iubeasca viata, sa se iubeasca pe el insusi, sa iubeasca si sa fie iubit. O astfel de relatie se poate baza doar pe libertate si niciodata nu se poate dezvolta intr-o inima geloasa.(Se numea Sarah-Tatiana de Rosnay)
Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este unsuflet ranit si apoi vindecat de altu.
“Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine.”
Gabriel Garcia Marquez