Bookaholic

În mai puțin de două săptămâni va începe un nou an școlar. În momentul acesta, probabil că toți elevii încearcă să profite de ultimele zile de vacanță sau să-și pregătească temele pe care le-au avut peste vară, iar profesorii își termină planificările de lecții și toată birocrația aferentă. Debutul anului școlar este greu de ambele părți ale baricadei, vă spun din proprie experiență :).

Iar învățământul de stat are multe hibe – profesori din ce în ce mai nepregătiți pentru posturile pe care le ocupă, elevi din ce în ce mai distrași de noile tehnologii, programe școlare anapoda, rezultate slabe la examene, schimbări peste schimbări an de an, fără temei, în funcție de cine conduce ministerul, instituții cariate de sistem, salarii mult prea mici pentru profesori, șpăgi peste șpăgi ș.a.m.d. Le știți pe toate, fie că v-ați lovit de ele, fie că urmăriți știrile zilnice.

Însă una dintre problemele majore, din punctul meu de vedere, rămâne modalitatea (învechită) în care se predau orele. Nu-mi doresc să generalizez și să fac o nedreptate excepțiilor, dar, în mare parte, orele arată cam la fel: un profesor vine la clasă, verifică tema, apoi deschide manualul și trece la o lecție nouă, folosindu-se de ceea ce este scris în carte; în funcție de materia predată, se mai fac, poate, câteva exerciții, se mai pun întrebări pe marginea unui text sau al altuia, se mai arată câteva ceva pe o hartă etc. Ceea ce este complet insuficient și extrem de plictisitor pentru orice elev, nu numai cei de astăzi.

Haideți să aplicăm pe o oră de literatură română. Cum poți să susciți interesul pentru o carte, un autor, o temă anume dacă citezi sau dictezi comentarii literare? Cum ai pretenția ca cineva să citească o carte, dacă singurele informații pe care i le dai elevului sunt cele bătătorite, rigide? Și cum te aștepți ca cineva să vadă cu ochi buni literatura dacă nu faci nici cel mai mic efort pentru a i-o prezenta dintr-o perspectivă pe care să o înțeleagă, care să-i fie familiară? Asta așa, niște dileme la prima mână.

Sursa

Din fericire, eu am avut mai mulți profesori de limba și literatura română pasionați de meseria lor și, implicit, de literatură, profesori care nu s-au blazat, oricât de mulți ani aveau în învățământ, și au ieșit din tiparele propuse de învățământul nostru. Am spus-o și cu alte ocazii, profii mei erau cei mai mișto din toată școala 🙂 – respectau programa, dar aduceau ceva nou de fiecare dată:

– ne rupeau paginile de comentarii sau ne puneau să le lipim cu scotch;

– ne „antrenau” să gândim textele pe care le citeam;

– ne duceau la teatru – făceam periodic excursii în București pentru a vedea piese faine, inspirate din cărți sau din operele de dramaturgie;

– urmăream, în timpul orelor, ecranizări românești – apoi le comentam, ne spuneam opinia;

– ne dădeau lecturi suplimentare din autorii români contemporani – așa i-am descoperit, destul de devreme, prin clasa a noua, pe Ovidiu Verdeș, Ioana Baetica, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu, Adriana Bittel, Angela Marinescu, Florin Iaru, Mircea Diaconu, Ion Vianu și mulți, mulți alții;

– ne puneau să citim piese de teatru pe roluri;

– ne dădeau de scris nu numai compuneri și eseuri, ci și poezii, proze, articole – mi-aduc și acum aminte că proful meu de română din liceu ne-a cerut, la prima oră din clasa a noua, caietele cu poezii, pe care era sigur că le avem într-un cotlon din camerele noastre; toată lumea a executat cererea (din treizeci de fete, mai bine de jumătate aveam poezele prin sertare) și proful a luat caietele acasă; a scris pe ele ce-i plăcea, ce nu-i plăcea, unde să mai lucrăm, ne-a dat sugestii atât de stil, cât și de compoziție, teme, și sfaturi de lectură. A dedicat o oră întreagă feedback-ului și ne-a înapoiat caietele, sfătuindu-ne să continuăm să scriem. Ne-a cucerit :). Cât despre articole, tot profesorul respectiv ne-a dat, la un moment dat, ca temă, să facem o revistă a clasei, cu un fel de „cronici” literare. Ne-am super stresat, dar și distrat, am simțit că ceea ce gândim contează. Altă dată ne-a împărțit pe echipe, am scris câte un material, iar el le-a publicat pe toate într-un ziar local.

Sursa

Sigur că mai erau și altele, dar acestea merită, cu siguranță, menționate. Cred cu tărie că, dacă toți profesorii din țara asta ar aplica măcar 50% dintre aceste metode la clasă, elevii ar privi cu alți ochi literatura română.

Cu toate acestea, poate astăzi ar fi nevoie de puțin mai mult. Din când în când, visez că lucrurile se vor schimba. Pentru mine, o oră ideală de literatură română la școală ar arăta cam așa:

1. Integrarea tehnologiei în procesul de predare și aprofundare a materiei – power point-uri drăguțe cu date amuzante despre un scriitor sau altul, anecdote, informații esențiale strecurate, imagini din filme, clipulețe simpatice cu sau despre scriitorii respectivi (poate chiar realizate în echipe, de către elevi), video-uri, documentare, pagini de Facebook (cum am făcut noi, de exemplu 🙂 ), meme, bloguri (pentru cei de la filologie) sau site-uri (pentru cei de la informatică, de exemplu) ale clasei, pe teme creative, personale, sau conținut în legătură cu punctele din programe. Ați înțeles, în mare, care este ideea. Copiii și adolescenții sunt, pe testate, super încântați atunci când le dai un proiect care implică tehnologia. Și sunt mult mai implicați când le predai folosind metode interactive.

Sursa

2. Întâlniri cu scriitorii contemporani – chiar nu e greu de realizat, scriitorii noștri sunt, în mare parte, dispuși să participe la întâlniri cu elevii. Pot face minuni dacă sunt lăsați să discute liber cu cei mici :). Am asistat la întâlnirile scriitorilor români cu liceenii de la Iași, evenimente din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași, și am plecat de acolo încărcată de energie și speranță în cititorii de mâine. Așa, poate nu vor mai fi surprize la următoarea evaluare națională.

3. Vizite la muzee, ieșiri la bibliotecă sau în aer liber, participări la lansări de carte, la târguri de carte etc. Sunt convinsă că, dacă ieșim puțin dintr-o clasă, nu va face rău nimănui, dimpotrivă. Și nu doar în cadrul Zilelor Altfel.

4. Mai puține comentarii literare, mai multă încurajare în a gândi, pe cont propriu, textele respective. Și a le gusta. Cum fac asta, e treaba profesorilor. Important este să se ajungă acolo.

5. Puțină scriere creativă este de preferat, altfel vom întâlni din ce în ce mai multe perle la BAC și un limbaj de lemn răspândit în proporție de 90%. Jocuri (Cadavrul fermecător, Ghicește personajul, poezii dadaiste sau orice altceva) și exerciții ingenioase de scris, e prea mult ceea ce cer?

Peste aceste propuneri, trebuie presărate cu grijă informațiile „vitale”, ce-a spus X și ce-a răspuns Y, curente și genuri literare, autori canonici și necanonici, școli și toate celelalte, pe care le știți prea bine.

Ziceți și voi, visez prea mult? 🙂 Pentru voi cum ar arăta o oră ideală de literatură română la școală? Ce-ați vrea să păstrați, ce-ați vrea să adăugați?

Sursă imagine principală