Vă aminteam acum ceva timp că în luna ianuarie s-au aniversat 200 de ani de la prima publicare a cărţii Mîndrie şi prejudecată a lui Jane Austen şi că întreg anul vor fi organizate diverse evenimente culturale dedicate îndrăgitei scriitoare şi romanelor sale. Dar ce spuneţi de cei pentru care magia Austen nu durează doar o lună sau un an, ci o viaţă? Se pare că multe persoane au rămas fermecate de atmosfera din cărţile prozatoarei engleze, ghidându-se după citate, visând cu ochii deschişi la poveşti de iubire precum cele din romane (chiar dacă timpurile şi concepţiile s-au schimbat). În special doamnele şi domnişoarele care suspină după perioada pre-victoriană şi care l-au transformat pe Făt-Frumos în Mr. Darcy se înscriu în cluburi de carte unde recitesc romanele lui Jane Austen, interpretează fiecare detaliu al lor şi se înconjoară de obiecte livreşti specifice.

Dragoste sau obsesie? Probabil mult din prima şi o doză mică din cea de-a doua. Această Austen manie a dus la apariţia multor obiecte inedite. Inventivitatea unora şi nebunia altora a făcut posibilă existenţa unor serii de obiecte simpatice, neaşteptate sau de-a dreptul ciudate.

O iniţiativă cît se poate de frumoasă şi serioasă e colecţia de timbre creată de Angela Barrett pe care Poşta regală a anunţat că o va lansa pe 21 februarie pentru a celebra cei 200 de ani de cînd Pride and Prejudice a fost publicată. Ea  vine să completeze seria filatelică dedicată lui Jane Austen, care a început în 1975  cu timbrele create de Barbara Brown pentru sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea  romancierei.

sursa

sursa

Dacă rafturile bibliotecilor sunt pline cu diferite ediţii ale binecunoscutelor Raţiune şi simţire, EmmaMîndrie şi prejudecată, Persuasiune sau Parcul Mansfield, cărţile ne pot reaminti pagina la care am rămas cu lectura, prin intermediul personajelor frumos transformate în semne de carte.

sursa

sursa

Cănile din care sorbim cu nesaţ un ceai aromat sau o cafea amăruie sunt învăluite în cuvinte desprinse dintre file sau au mesaje demne de fanii Jane Austen.

sursa

sursa

Ciocolată, glazură, caramel…Şi sub formă de desert romanciera şi personajele ei sunt tare delicioase!

sursa

sursa

sursa

E de la sine înţeles că în casa unui fan Austen se vor găsi obiecte care trădează admiraţia pentru scriitoare. Şi dacă v-aţi fi aşteptat să  întâlniţi aceste obiecte de decor…

sursa

sursa

…pot să pun pariu că nu v-aţi fi imaginat să daţi nas în nas cu Miss Bennet la bucătărie şi să aflaţi că Mr. Darcy e o cârpă. 😀

sursa

Dacă vom spune “she is a doll”, nu greşim cu nimic.

sursa

sursa

Obiectele vestimentare, accesorile şi bijuteriile constituie o altă sursă prin care se poate face o declaraţie de dragoste eternă pentru Jane Austen.

sursa

sursa

sursa

sursa

Dacă pentru rănile provocate de amor leacul e mai greu de găsit, pentru toate celelalte tot Jane Austen e soluţia. Ciudată ideea creării acestor plasturi, să fi pornit oare de la faptul că literatura bună e ca un balsam cu proprietăţi miraculoase?

sursa

Terminăm într-o notă amuzantă călătoria noastră pe urmele fascinaţiei sau obsesiei pentru Jane Austen, cu o declaraţie făcută nu cu pana pe hârtie, ci cu acul şi aţa pe pânză.

sursa

sursa main image

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


4 comentarii
  1. Yuki

    ce legatura are perioada victoriana cu Jane Austen? Ea( J Austen) tine de perioada georgiana, macar pt simplu fapt ca scriitoarea a murit in 1817 iar viitoarea regina Victoria se nastea abia 2 ani mai tarziu si venea pe tron in 1837…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *