O carte de dragoste şi aventură, o explorare psihologică a emigrantului între două vârste prins între dileme identitare. Povestea unui cuplu de români stabiliţi la New York, un scriitor şi o balerină, care înfruntă cu intensităţi diferite provocările lumii noi. Un roman despre succes şi ratare, despre cum poţi să-ţi împlineşti visul american, dar şi despre capcanele şi anxietăţile oraşului, deopotrivă strălucitor şi devorator de energii. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "muzee"
Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”, ultima parte a trilogiei ROST
Fotograful Răzvan Voiculescu lansează, luni, 27 noiembrie, ora 19.00, la JW Marriott București, albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și „Dor de ROST” (2015). Citeşte tot articolul
Din itinerariile a 5 scriitori ruși
Pentru că drumul e una dintre tematicile atotprezente în literatura rusă, voi reconstitui, succint, câteva itinerarii insolite, parcurse nu de personaje, ci de scriitori: Citeşte tot articolul
Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)
Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română - acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Citeşte tot articolul
Lansare de carte: „O istorie intimă a omenirii”
Editura Nemira are plăcerea să vă invite luni, 2 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la evenimentul de lansare a volumului „O istorie intimă a omenirii”, de Theodore Zeldin, o carte monumentală despre evoluția emoțiilor în istorie și cultură. Citeşte tot articolul
Inspirație pentru vacanță: 10 cărți de călătorie
Vara este prin excelență sezonul vacanțelor, însă adevărul e că un prilej de călătorie este oricând binevenit. De-a lungul timpului, am strâns tot felul de cărți care mai de care mai îmbietoare la vacanță și dor de ducă, unele prin imaginile exotice splendide, altele prin povești pitorești. Ghiduri de călătorie, cărți de istorie a mentalităților sau călătorii imaginare, toate au reprezentat un motiv întemeiat de evadare (măcar mentală). Citeşte tot articolul
Cărți de colecție: 5 albume de artă
Din motive legate, cel mai probabil, (tot) de programa școlară, arta și manifestările artistice sunt văzute de mulți oameni la fel de îndepărtate de viața reală ca și, să zicem, călătoria în afara sistemului solar. Dacă literatura sau filmul au reușit să devină manifestări artistice tot mai populare (să nu mai vorbim de fotografie), lucrurile nu stau la fel în ceea ce privește pictura, sculptura sau arhitectura pe care mulți contemporani le consideră de neînțeles. Citeşte tot articolul
Muzeografia, o altă artă de familie
O dată pe lună, la Muzeul Național al Literaturii Române, un scriitor contemporan devine muzeograf pentru o zi. Zilele trecute rolul i-a revenit lui Radu Vancu. Coincidență sau nu, s-a întâmplat chiar în pragul Nopții Muzeelor. Coincidență sau nu, a fost chiar în timpul Festivalului Internațional de Poezie București. Citeşte tot articolul
Lansare „Originea Speciilor” de Charles Darwin la Muzeul Antipa
În data de 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante şi animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria umanităţii: teoria evoluţiei prin selecţie naturală, încununată în celebra carte „Originea Speciilor", aparută după 28 de ani, în 1859. Citeşte tot articolul
S-au lansat Atelierele FILIT pentru traducători, ediția a III-a
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală şi promovarea patrimoniului. Citeşte tot articolul
Au fost lansate „Rezidenţele FILIT pentru traducători străini” – ediţia a patra
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) anunță startul înscrierilor în cadrul programului de Rezidenţe FILIT pentru traducători. Inițiativa aparţine Muzeului Național al Literaturii Române Iași, fiind sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și, pentru a doua oară, de o persoană particulară din Iași. Citeşte tot articolul
Noutățile ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București
• Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB): 15-21 mai 2017. • Peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări: conferințe, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz, lansări de carte, evenimente dedicate copiilor, organizate în peste 10 spații culturale cunoscute din capitală. • Evoluția proiectului din ultimii ani precum și amploarea ediției din acest an transformă FIPB în cel mai important festival de gen din România • Detalii, pe site-ul oficial, www.fipb.ro Citeşte tot articolul
Despre „Jurnalul Nadejei Știrbey 1916-1919”, miercuri la Galeria Întâlnirilor
Miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va fi prezentată cartea Nadejei Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919. Invitat: dr. Oana Marinache.
Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane și, totodată, face parte din seria de evenimente „De la Marele Răzbel la Marea Unire” inițiate anul acesta de Asociația Istoria Artei. Programul complet al evenimentelor poate fi citit la finalul acestui anunț.
Jurnalul prințesei Nadeja Bibescu Știrbey a fost scris în perioada 1916-1919, imediat după intrarea României în Război, evocând evenimente din Buftea, București, dar mai ales din perioada exilului la Iași.
Caietul cu însemnări în limba franceză a fost găsit în fondul familiei Știrbey de la Arhivele Naționale ale României și a fost tradus și editat de Oana Marinache și Elena Ciocoiu, fiind publicat în două ediții, în 2014 și 2015, în colecția „Carte de nu-mă-uita” a Editurii Istoria Artei.
Prințesa Nadeja Bibescu (1876-1955) a fost nepoata de bunic a domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848). Crescută în Germania, Elveția și România, a fost căsătorită în 1895, la Geneva, cu vărul ei, prințul Barbu A. Ştirbey (1872-1946), cu care a avut patru fiice. Poetă, scriitoare, pictoriță amatoare, fotografă, prietenă a unor artiști și scriitori, prințesa Nadeja Știrbey își lasă amprenta asupra vieții culturale antebelice și interbelice.
Oana Marinache este istoric de artă doctor al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. În 2013 a publicat lucrarea de licență, „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” (Editura ACS). În 2014 a tradus și editat Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919 și a publicat monografia „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (Editura ACS), care a primit Premiul „G. Oprescu” al Academiei Române. Lucrarea de doctorat a apărut în două volume, primul intitulat „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris”, în 2015, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, iar cel de-al doilea „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București” în toamna anului 2016, marcând și „Anul Cultural Martha Bibescu 130”. În prezent coordonează proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire: fapte de vitejie, consemnări, monumente” al Asociației Istoria Artei.
Prezentarea, sub forma unui atelier de lectură publică, face parte din proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Programul evenimentelor „De la Marele Răzbel la Marea Unire”
29 martie – Lansarea proiectului cultural. Evocare Radu R. Rosetti (Casa Rosetti, Str. Moxa nr. 5) 5 aprilie, ora 19:00 – Atelier de lectură. Prezentarea Jurnalului Nadejei Știrbey (Gallery, Str. Tunari nr. 20) 25 aprilie, ora 18.30 – Cum se vede Primul Război Mondial prin ochii unui arhitect din zilele noastre. Conferință (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu) 4 mai, ora 18.30 – Evocarea sculptorului Spiridon Georgescu (1887 – 1974). Atelier de bune practici: monumente de for public comemorative (Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr. 15) 24 iunie, ora 16:00 – Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în timpul Primului Război Mondial. Conferință I, atelier de lectură publică (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Mogoșoaia) 29 – 30 iunie – Mausoleele de la Mărăști și Mărășești. Conferință (Muzeul Național al Satului, Simpozionul „Petre Oprea” 1 iulie, ora 16.00 – Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în Primul Război Mondial. Conferință II. Comemorare George Valentin Bibescu (1880 – 1941) și vizită la Monumentul Eroilor (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Mogoșoaia)
Tururi ghidate 17 iunie, ora 11.00 Arcul de Triumf. Ultimul străjer al Capitalei (Băneasa) 18 iunie, ora 11.00 Leul și Monumentul Infanteristului (Cotroceni) 24 iunie, ora 11.00 Mormântul Eroului Necunoscut (O.N.C.E, Parcul Carol I) 25 iunie, ora 11.00 Cimitirul Ghencea Militar. 30 iunie, ora 11.00 Cimitirul Bellu Militar
19 octombrie, ora 18.30 Dumitru Mățăoanu și monumente comemorative din Jud. Argeș. Ateliere de bune practici: monumente de for public comemorative bucureștene. Atelier de lectură publică. Închiderea proiectului cultural (Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Strada Batiștei nr. 15)
Ateliere de istorie pentru copii Februarie – iulie: vizite la muzee, proiecții
Mai multe amănunte actualizate pot fi citite pe parcursul proiectului pe blogul:marelerazbelmareaunire.
„De la Marele Răzbel la Marea Unire. Fapte de vitejie, consemnări, monumente” este un proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Despre Asociația Istoria Artei
Asociația Istoria Artei a fost înfiinţată în 2011 cu scopul dezvoltării de programe educative non-formale culturale, de istorie şi istoria artei în vederea conştientizării valorilor cultural-artistice și a patrimoniului național și internațional.
Principalele activități organizate de-a lungul anilor sunt: ateliere, cursuri, conferinţe, expoziții, proiecții, tururi ghidate pietonale. În ianuarie 2012 Asociaţia a înființat propria editură pentru trasee urbane de arhitectură și materiale didactice de istoria arhitecturii pentru copii, a deschis în 2014 o serie „Arhitecți de neuitat” cu Louis Pierre Blanc, Edmond Van Saanen-Algi, Carol Benisch, Ernest Doneaud și o serie de memorialistică dedicată prințeselor Nadeja Știrbey și Elisa Brătianu. 2016 a marcat inaugurarea unei noi colecții intitulată „Familii istorice”, accentul punându-se pe patrimoniul arhitectural și funciar al unor reprezentanți de seamă ai protipendadei românești.
În 2015 a apărut un prim album tipărit, „Arhiva de arhitectură: 1830-1860”, conținând planuri și schițe de arhitectură, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Cel de-al doilea album „Arhiva de arhitectură: 1860-1870” este disponibil în librarii din luna februarie 2017.
Asociația a derulat în ultimii 5 ani proiecte de anvergură, beneficiind de finanțări nerambursabile de la Ministerul Culturii, Ordinul Arhitecților din România, A.F.C.N., D.R.I., A.R.C.U.B. și P.M.B., precum și de la sponsori privați, având parteneri Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Națională a României și importante muzee românești.
Autori acasă, autori în casă – #4: Monica Manolachi
Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica „Autori în casă, autori acasă” este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Citeşte tot articolul