
Dacă tot e duminică şi nu una oarecare, ci cea mai lungă din acest an, cuvintele de ordine ale zilei ar trebui să fie cărţi, relaxare şi răsfăţ. Chiar dacă vremea nu ne mai permite să lenevim prin parcuri şi grădini cu câte o carte în mână, nu înseamnă că o zi de citit în casă nu poate fi la fel de frumoasă. Dar pentru că tot am amintit de relaxare, ce ar fi mai potrivit într-o zi rece de toamnă decât o baie fierbinte cu aromă de…literatură?
Fie că vă număraţi printre cei care nu se pot dezlipi de romanul preferat nici măcar în baie sau printre cei care se tem că aburii sau apa vor dăuna paginilor de carte, nu înseamnă că nu puteţi strecura în ritualul îmbăierii accesorii şi accente cu iz literar.
Despre băi livreşti v-am mai vorbit, aşa că nu voi insista prea mult pe acest aspect. Nu mă pot abţine însă să nu vă arăt nişte căzi amplasate într-un decor de vis pentru orice pasionat de cărţi.
Dar cum nu toată lumea îşi permite astfel de extravaganţă, putem folosi în băile de apartament câteva postere sau tablouri care să înfăţişeze pasiunea pentru citit, chiar şi în cadă. Sunt vesele, frumos colorate, mici obiecte de artă potrivite pentru a crea o atmosferă pe placul oricărui cititor.
Spuneam la început că relaxarea şi răsfăţul ar trebui să caracterizeze această zi. Pentru a crea un mediu luminos şi plăcut în camera de baie sunt necesare câteva lumânări parfumate, dar nu alese la întâmplare, desigur. Cu miros suav de vanilie vine Emma lui Austen, mirosind a mosc ne parfumează baia Marele Gatsby şi nu se sfiesc să ni se alăture nici Oscar Wilde sau Charles Dickens, la fel de aromaţi.
Continuăm să ne răsfăţăm simţurile şi să ne facem pielea mai fină cu săpunuri delicate inspirate de personaje literare sau romane. Alice în Ţara Minunilor şi Pălărierul nebun ne fac baia mai interesantă, Mândrie şi prejudecată ne învăluie în clăbuc de lavandă, cât despre Ofelia, poate o salvăm de la înec de data aceasta.
pt irina dumitru – exact ce caut –
andreea romana – linie de bijuterii- bun venit la rock club land domain borsa maramures transilvania romania
https://myspace.com/sireteanu/music/song/the-light-the-night-of-the-living-noaptea-creaturii-96932900-108042824
spatiu si finance – nu-i problema