
Tag: ce e nou


Ce e nou în lumea cărții din România: reduceri de Valentine’s Day, multe cărți faine, premii, lansări și adaptări

Ce e nou în lumea cărții din România: laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2014 & altele

Ce e nou în lumea cărții din România: premii, traduceri, concurs de debut, noutăți editoriale

Ce e nou în lumea cărții din România: „Oamenii Timpului”, autori români traduși în străinătate și apariții editoriale de neratat
A mai trecut o săptămână și am selectat, pentru voi, cele mai proaspete știri din lumea cărții din România. Ne bucurăm, împreună, că doi dintre „Oamenii Timpului” sunt scriitorul Emil Brumaru și jurnalistul Viorel Ilișoi, că romanul „Viața începe vineri”, de Ioana Pârvulescu, va fi tradus în șapte limbi, iar romanele „Viețile paralele”, respectiv „Captivi”, primul semnat de Florina Ilis, iar cel de-al doilea de Norman Manea, au fost publicate în limba franceză, respectiv în engleză. De asemenea, am aflat de la ICR Chișinău că, la Leova, va avea loc o expoziție interesantă dedicată lui Lucian Blaga. Pe lângă aceste vești bune, am consultat și site-urile editurilor de la noi și am ales șase dintre cărțile care ne-au atras atenția, poate vă vor ajuta la cadouri. Lectură plăcută! Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: câștigătorii concursului IDC, standul României la Sofia, premii, traduceri, noutăți editoriale

Ce e nou în lumea cărții din România: Mircea Cărtărescu, distins cu Premiul pentru bună înțelegere europeană de la Leipzig, România, invitat de onoare la Sofia & altele

Ce e nou în lumea cărții din România: începe Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB 7)! & altele

Ce e nou în lumea cărții din România: Gaudeamus, mon amour, plus multe vești bune

Ce e nou în lumea cărții din România: Rusia la Gaudeamus 2014, Cărtărescu în Austria, Ana Blandiana la ArCuB și multe altele

Ce e nou în lumea cărții din România: festivaluri, conferințe, dezbateri, lecturi și multe cărți

Ce e nou în lumea cărții din România: noi invitați la FILIT 2014 și multe altele

Ce e nou în lumea cărții din România: festivaluri, lecturi publice, premii, noutăți editoriale inedite

Ce e nou în lumea cărții din România: premii, muzee și festivaluri literare, lectura de joi & cărți
