Tag: confesiune

Arhipelagul Garaz – „Territoria”, de Oleg Garaz

Până acum obișnuiam - și nu doar eu, cel care scrie - să îi percepem pe scriitorii români de origine Basa ca pe un cor de voci viguroase, debordând de franchețe; neevitând nici patosul, nici angajarea socială. Mi-i închipuiam ca un vector impetuos care fecundează literatura română (cultura română în general, dacă e să lărgim panorama). O etichetă lesne transformabilă în prejudecată. Mi-am revizuit serios impresiile de când acestui cor al marilor energii de la Răsărit i s-a alăturat vocea aparte a lui Oleg Garaz, un tremolo în aparență suav și nuanțat, care însă rezervă surpriza unor profunzimi dramatice. Citeşte tot articolul


Cărţi „coup de coeur”: „Să nu plângi” de Lydie Salvayre – un roman tulburător

Lydie Salvayre are 67 de ani şi vreo zece cărţi la activ, este psihiatru şi absolventă de Litere la Toulouse. Născută dintr-o mamă catalană şi un tată andaluz, refugiaţi în Franţa în timpului Războiului Civil spaniol din ’36, Lydie Salvayre (un pseudonim literar) a publicat în 2014 cel mai frumos roman al ei, recompensat, pe merit, cu prestigiosul Premiu Goncourt (în acelaşi an): Pas pleurer, apărut la Éditions du Seuil. Cartea a apărut în româneşte cu titlul Să nu plângi, la Editura Humanitas Fiction (colecţia „Raftul Denisei”), în 2015, în – excelenta – traducere a lui Doru Mareş. Citeşte tot articolul

De la hedonism la experimentarea suferinţei – “De profundis” de Oscar Wilde

Aristocrat excentric şi strălucit promotor al estetismului („the aestheticism”) – a cărui capodoperă, Portretul lui Dorian Gray (1891), a învins timpul – Oscar Wilde (1854-1900) a avut un destin care l-a învăţat, într-un mod necruţător (şi destul de devreme), care e reversul exceselor şi al excentricităţii iresponsabile: sancţiunea socială (a societăţii victoriene!), dezonoarea şi falimentul, închisoarea. Citeşte tot articolul

O autobiografie-bestseller: celebra poveste a lui James şi a unui motan pe nume Bob

Un motan pe nume Bob (Polirom, 2014, traducere din engleză de Ana-Maria Man)/ A Street Cat Named Bob (2012) este o biografie-bestseller care spune povestea unui tânăr de pe străzile Londrei şi a motanului său extraordinar, care l-a ajutat, practic, să meargă mai departe cu sentimentul că are un scop în viaţă. Bob – cum îl numeşte James Bowen pe motanul găsit în scara blocului – este, se spune în The Times, „o pisică rătăcită în nordul Londrei care, dacă ar fi personaj de film, ar avea toate şansele să ajungă pe culmile gloriei şi să spargă recordul de audienţă în cinematografe”. Lucru pe care, într-un fel, l-a şi obţinut, căci pozele irezististibilului şi inteligentului Bob umplu Internetul (alături de stăpânul său), iar autobiografia pe care James Bowen a scris-o în urma dialogului său cu jurnalistul Gary Jenkins a devenit un bestseller, o carte tradusă în aproape treizeci de limbi. Citeşte tot articolul

Un alt interbelic uitat: Octav Şuluţiu

Un alt interbelic rămas în umbra personajelor-vedetă ca Eliade, Cioran, Camil Petrescu, Octav Şuluţiu s-a afirmat mai mult pentru critica sa (a făcut parte din Gruparea Criticilor Literari Români, alături de Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Ion Biberi), dar a fost şi un prozator care a mers pe linia confesiunii pe care o practicau scriitori precum Max Blecher sau Mihail Sebastian. Cartea sa cea mai cunoscută, Ambigen, construită pe structura unei confesiuni ce are ca scop explorarea celor mai ascunse trăiri, a slăbiciunilor, a iubirilor imposibile, a modului său extreme de interiorozat de a se raporta la lume, respectă un primat care devenise practic obsesiv pentru generaţia sa, acela al autenticităţii, al denudării dureroase, dar sincere a eului. Citeşte tot articolul