
Tag: copii


“Scrisul este un proces misterios şi fascinant” Interviu cu Zeruya Shalev
Zeruya Shalev este poate cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului. Romanele ei au fost traduse şi publicate de cele mai mari edituri din Europa. În România au apărut Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie şi Thera. Ultima carte publicată în româneşte este Fărîme de viaţă (Polirom, 2012), o hipnotică explorare a relaţiilor dintre părinţi şi copii, a modurilor prin care aceştia reuşesc sau nu să se desprindă unii de ceilalţi şi să-şi trăiască vieţile. Am întrebat-o pe Zeruya Shalev câte ceva despre această carte, dar şi despre lucruri care ţin de faptul de a fi scriitoare, în interviul de mai jos. Enjoy!

Basmele copilăriei, la Festivalul „Poveşti” din Alba Iulia

Palatul cu poveşti sau Despre călătoria micilor prinţi şi prinţese în lumile imaginare

Interviu cu Ioana Nicolaie – “Sunt o autoare care „aleargă” în mai multe genuri deodată”

Andy Warhol şi lumea fermecată a ilustraţiilor pentru copii

BiebBus – cărţile călătoare olandeze

Marea casă, de Nicole Krauss
Despre anxietatea legată de ideea de „a nu avea niciodată copii” nu am citit prea des; poate chiar este un subiect despre care se vorbeşte rareori, nu cu vocea psihologiei sau a sociologiei sau a feminismului, ci cu vocea individuală, a unui personaj care poate reda complexitatea situaţiei, din interiorul existenţei lui. Cineva care să pună faptele pe masă. Care să spună: am cincizeci de ani; nu am devenit niciodată mamă; nu mă simt nici bine, nici rău, în general; aud, din când în când, câte un ţipăt acut de copil, despre care ştiu că e doar în capul meu; am o viaţă profesională ok; trăiesc singură; mă simt liberă; mă urmăreşte ceva. Citeşte tot articolul

O petrecere cu Alice în Țara ei

Cum ar arăta cele mai nepotrivite coperte de cărţi pentru copii şi adolescenţi

Book of life: o carte cu adevărat specială

Înapoi la: Împăratul Muștelor

Don Quijote povestit pentru copii
La fel ca traducerile, dar mai mult decât ele, adaptările poveştilor clasice fac lumea mai liberă şi mai frumoasă: povestea circulă, cineva o prinde şi o spune în cuvintele lui, încercând pe cât posibil să-i păstreze spiritul. E ceva borgesian aici, şi homeric, bineînţeles, care-mi place. Citeşte tot articolul
