Tag: elena vladareanu

IDENTIC NATURAL – spectacol de teatru independent despre una dintre cele mai disputate teme contemporane: ce mâncăm

  • Sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 19.30, și duminică, 1 octombrie, de la orele 17.00 și 19.30, la ART HUB Carol 61 (B-dul Carol nr. 61)
  • Un spectacol de teatru independent creat de regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu, sub umbrela Asociației Art No More
  • Am început să scriu atunci când mâncarea a devenit prea importantă, când calitățile hranei au ajuns să fie supralicitate, iar când eu, personal, duc dorul mâncării care alină, fiind suprasaturată de mâncarea «de uzură», zilnică, obositoare, sățioasă, disputată, dar atât de necesară.”(Elena Vlădăreanu)

Citeşte tot articolul


Institutul Blecher, ediția 146

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 26 februarie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ionel Ciupureanu și Elena Vlădăreanu. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumului „Non Stress Test”, de Elena Vlădăreanu (CDPL, 2016). Citeşte tot articolul

Festivalul Gellu Naum, ediția I

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum, care se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale. Citeşte tot articolul

Lansare de carte: „Prietenii noștri imaginari”, volum inițiat și coordonat de Nadine Vlădescu

„De ce oare ne gândim automat la copilărie când vine vorba de prieteni imaginari? Pentru că ne despărţim inevitabil, ca adulţi, de naivitate, de puritate, de frecventarea liberă a închipuirii? Chiar toţi? Până şi scriitorii? Textele adunate aici de Nadine Vlădescu dau un răspuns mozaicat, semnat de treisprezece autori. Plus unul pe care însă n-o să-l găsiţi în sumar: întâmplarea. Doar geniul ei jucăuş, inventiv şi reparator poate face un întreg, parcă preexistent, dintr-un simplu Cuprins. Ce veţi afla din această nouă carte scrisă la mai multe mâini? Că poţi să te întrebi şi la 91 de ani dacă nu cumva eşti cealaltă, «imaginara»; că un copil poate trăi câteva zile în lumea proprie, dar poate şi rămâne acolo pentru totdeauna; că unii părinţi chiar îi văd pe prietenii închipuiţi ai copilului lor; că poţi fi certat de dublul tău ideal şi multe altele. Dacă citiţi, o să recăpătaţi pentru o vreme încântătoarea oglindă fermecată în care lucrurile se vedeau nu aşa cum sunt, ci cum ar trebui să fie. Şi o să vă gândiţi, vrând-nevrând, că gustul acesta al ireparabilului, pe care ni-l dă viaţa, e totuşi înţelept şi subtil. (Tania RADU) „De-a prietenii imaginari e o joacă foarte serioasă, ca literatura, ca scrisul. Și pentru că prietenii imaginari ai prietenilor mei imaginari sunt prietenii mei reali, vă urez bun venit în lumea acestei cărţi, vouă și tuturor prietenilor voștri, reali sau imaginari.“ (Nadine VLĂDESCU) Ana Dragu, Dan C. Mihăilescu, Iulian Tănase, Ioana Bot, Șerban Foarță, Robert Șerban, Elena Vlădăreanu, Emil Brumaru, Marin Mălaicu-Hondrari, Antoaneta Ralian, Nadine Vlădescu, Florin Bican, Monica Pillat  

Târgul Internaţional de Carte de învățătură GAUDEAMUS 2015 – detalii, evenimente, program


Povești la Replika – Povești fără berze

POVEȘTI la REPLIKA este un proiect de artă educațională și cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărți și filme înrudite tematic, într-un format axat pe interrelaționarea dintre forme de expresie și domenii diferite, care au un conținut similar. Citeşte tot articolul

Spațiu privat – un do-it-yourself performance

Un do-it-yourself performance spațiu privat Cu texte din volumul spaţiu privat de Elena Vlădăreanu Un do-it-yourself performance de Robert Bălan, Elena Vlădăreanu şi Mădălina Duțescu, Virgil Aioanei, Selma Dragoș, Carmen Florescu, Lala Mișosniky, Dana Voicu Produs de tranzit.ro/ București şi Asociaţia Art no More, 2015 26, 27, 28 februarie 2015, orele 19:30 tranzit.ro/ București, Str. Gazelei nr. 44, sector 4 Eşti aşa cum ţi se cere. Faci ceea ce ţi se cere. Eşti cum îşi doresc alţii să fii. Eşti singur, dar singurătatea ta este vizibilă pentru toată lumea. Faci un raport public pentru fiecare din acţiunile tale. Când nici un spaţiu nu mai e cu adevărat privat, noi îţi oferim unul, iar tu îţi faci propriul spectacol. Nu ai cum să greşeşti. Eşti supravegheat. Un performance pentru 10 spectatori. Intrarea se face pe bază de rezervare la adresa: raluca.voinea@tranzit.org. http://ro.tranzit.org/ro/proiect/0/2015-02-26/spatiu-privat

„Poveşti cu scriitoare şi copii” la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Duminică, 14 decembrie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Elisabeta nr. 38), va avea loc lansarea volumului Povești cu scriitoare și copii, coordonat de Alina Purcaru, apărut recent în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil și în format digital.

La discuția despre relația cu scrisul și cu timpul după apariția copilului participă, alături de coordonatoare:

Bianca Burța-Cernat • Svetlana Cârstean • Domnica Drumea • Cristina Ispas • Angela Marinescu • Ștefania Mihalache • Carmen Mușat • Simona Popescu • Adina Rosetti • Georgiana Sârbu • Simona Sora • Elena Vlădăreanu

Moderator: Bogdan Ghiu

În volumul coordonat de Alina Purcaru, optsprezece poete, prozatoare și eseiste povestesc despre posibilitatea scrisului după apariția copiilor: firesc, uman, cu autenticitatea și curajul confesiunii. Textele vorbesc despre transformări profunde, care au atins și scrisul, despre relația cu lumea din jur, despre reușite și obstacole și nu în ultimul rînd, despre forme de dragoste și atașament – față de copii și față de propriile cărți. O scriitoare care este și mamă e inevitabil pusă în fața unui șir de decizii sensibile, iar Povești cu scriitoare și copii aduce la suprafață optsprezece mărturii despre încercările de fiecare zi, în care scrisul a rămas o prezență vitală, chiar și atunci cînd nu a (mai) fost o prioritate.

Autoarele volumului: Svetlana Cârstean, Adina Dabija, Ana Dragu, Domnica Drumea, Cristina Ispas, Luminiţa Marcu, Angela Marinescu, Ştefania Mihalache, Ioana Morpurgo, Viviana Muşa Augusto, Carmen Muşat, Simona Popescu, Adina Rosetti, Miruna Runcan, Georgiana Sârbu, Simona Sora, Mihaela Ursa, Elena Vlădăreanu

Alina Purcaru este redactor al revistei Observator cultural. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti şi a lucrat în presă, ca redactor la departamentul de cultură al ziarului Cotidianul. Este coautoare a romanului colectiv Rubik (Polirom, 2008) şi a publicat cronici de carte şi articole în presa culturală: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Noua literatură şi Suplimentul de cultură. Scrie frecvent pe site ul www.bookaholic.ro.


Ce e nou în lumea cărții din România: Casa Poeziei la FILIT, scriitorii invitați la FILTM, cărți românești traduse în străinătate și multe altele

În săptămâna 6 - 12 septembrie am avut parte de o altă avalanșă de știri faine în ceea ce privește lumea cărții din România. Mai întâi, veștile cu privire la FILIT 2014 - „Casa Poeziei”, un spațiu unde vor avea loc, în fiecare zi din festival, lecturi publice, proiecții video, audio și de filme documentare, toate legate de poezie și poeți. Apoi, aflăm, împreună, care sunt scriitorii invitați la cea de-a treia ediție a FILTM (Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara), care se va desfășura în perioada 22 - 24 octombrie 2014. Derulăm rapid: în cele ce urmează, veți mai citi despre dezbaterile europene de la București de pe 19 și 20 septembrie, participarea lui Vasile Tărâţeanu şi a lui Daniel Bănulescu la Târgul de Carte de la Lviv, rezidențele oferite în Elveția pentru traducătorii de literatură, Târgul Gaudeamus Carte Școlară, ediția a XII-a, care se va ține în Piața Universității între 17 și 28 septembrie, două cărți românești traduse în străinătate - Sexagenara și tânărul, de Nora Iuga, în Franța, și Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, de Varujan Vosganian, în Bulgaria - și multe, multe altele. Să nu ratați noutățile editoriale ale săptămânii! Citeşte tot articolul

BEST WOMEN POETRY ACT

Joi, 28 august 2014, de la 19.30, la loKal (str. Mihai Eminescu, nr. 57) va avea loc seara de poezie Best Women Poetry Act. Vor citi: Rita Chirian, Domnica Drumea, Doina Ioanid, Cristina Ispas, Angela Marinescu, Krista Szöcs, Miruna Vlada, Elena Vlădăreanu. Cele opt poete, pe care lectura de joi le aduce pentru prima dată împreună, sunt printre cele mai talentate poete contemporane din România. Citeşte tot articolul

Documentare CDPL: „Aici Nora Iuga” și „Sânge Albastru”

Editura Casa de Pariuri Literare este, așa cum probabil știți, un proiect editorial independent care a apărut pe piața românească de carte în august 2010, la inițiativa lui Un Cristian (editor) și Victor Jalbă-Șoimaru (producție). De atunci, cei doi nu s-au abătut o clipă de la sloganul cu care au pornit la drum, „Literatura română scrie pe mine!”, publicând masiv literatură română contemporană, cu precădere poezie și proză scurtă, dar și romane și critică literară. Mai mult, au organizat ediții CDPL Fest - un festival al editurii, care se desfășoară lunar în Club A și unde scriitorii români, debutanți sau experimentați, au standuri de autor. În timpul CDPL Fest sau în afara acestuia, au fost prezentate, de-a lungul timpului, și câteva documentare foarte interesante cu și despre scriitorii români, realizate de Un Cristian, în regia lui Marian Baciu sau Vlad Rotaru. Despre două dintre acestea din urmă aș vrea să vorbim puțin astăzi: „Aici Nora Iuga” și „Sânge albastru” (în care rolul principal este jucat de poeta Angela Marinescu). Citeşte tot articolul

Anchetă: Ce baruri și cafenele frecventează 15 scriitori români

Scriind, în urmă cu ceva timp, despre baruri, cafenele și restaurante celebre, pe urmele scriitorilor din lumea largă, dar și de la noi, din epocile trecute, sau despre terasele la care mergem să citim, ne-am dat seama că nu știm mai nimic despre locurile unde merg, se simt bine, se întâlnesc cu prietenii, scriu, beau ș.a.m.d. scriitorii români. Curioși din fire, noi, cititorii pasionați, ne-am apucat să întrebăm în stânga și-n dreapta. Din fericire, întrebarea a fost foarte bine primită; așa am aflat ce baruri și cafenele frecventează (sau nu) cincisprezece scriitorii români, atât dintre cei cunoscuți, cât și dintre cei debutanți. Ne-au răspuns: Mihai Radu, Andra Rotaru, Marius Chivu, Lavinia Braniște, Vlad L. Tăușance, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Suceavă, Dan Coman, Diana Bădica, Andrei Dósa, Elena Vlădăreanu, Adrian Teleșpan, Veronica D. Niculescu, Vasile Ernu, Luca Dinulescu. Alte comentarii sunt de prisos :). Lectură plăcută! Citeşte tot articolul